Festivalul si Concursul International
"George Enescu" a fost infiintat in 1958 ca semn al
recunoasterii geniului enescian, pentru a omagia viata si creatia
marelui compozitor român.
Primele editii ale acestui Festival si Concurs au reunit nume
sonore ale vietii muzicale internationale printe care amintim
pe Lord Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter,
Herbert von Karajan si multi altii care prin participarea lor
au contribuit la cresterea renumelui acestui eveniment al Europei
de Est. Conducatorii politici ai vremii au inteles ca prin organizarea
Festivalului se va crea o imagine metaforica a lumii comuniste,
imagine care cu timpul s-a dovedit a fi falsa.
Reamintim faptul ca de-a lungul anilor Concursul International
"George Enescu" s-a remarcat in mod deosebit prin activitatea
concertistica de exceptie a unor laureati ai editiilor organizate
pâna in 1971. Printre artistii care s-au lansat cu acest
prilej, trebuie amintite nume ca: Agnes Baltsa, Eugenia Moldoveanu,
Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Viorica Cortez, Maria Slatinaru
Nistor, Marina Krilovici, Elena Simionescu, Ion Buzea, Radu
Lupu, Pascal Roge, Valentin Gheorghiu, Stefan Gheorghiu, Dan
Grigore si multi altii, a caror cariera s-a deschis cu prilejul
participarii la acest important eveniment artistic.
Dupa primele editii, care s-au bucurat de o larga participare
internationala, propaganda comunista a recurs la diminuarea
fondurilor alocate, fapt ce a contribuit la sistarea Concursului
(1971) si diminuarea importantei manifestarilor organizate in
cadrul Festivalului, acesta fiind redus la o manifestare cu
participare nationala, sau cel mult regionala.
Dupa 1989, Festivalul a reintrat pe fagasul normal, incercând
prin program si participare, sa-si recapete renumele pierdut
in ultimii 20 de ani.
NOTA: Prezentarea pe Internet a editiilor Festivalului "George
Enescu" este facuta pe baza Lucrarii de diploma a studentei
IOANA MARGHITA (istoric festival) si pe baza Lucrarii de diploma
a studentei OCTAVIA DUNILESCU (istoric concurs).


|