„Din ziare stiu ca este a paisprezecea editie, nu cred ca exista vreun om serios care sa le fi tinut socoteala. Am ascultat Oedip si nu mi-a spus nimic, alte lucruri despre Enescu fiind foarte putin cunoscute." — Dragos PETRESCU, student, Info Festival, 1998

„Din când în când, nu stiu daca la intervale regulate, se da de stire în mass media ca începe sau s-a terminat Festivalul International George Enescu. Este mai rar ca Mamaia si atunci el nu intra în constiinta publicului. Sigur ca este vorba de un altfel de public, mai restrâns, mai elevat. Opera Oedip tine patru ore si este imposibil sa o asculti. Nu particip si dealtfel nici nu cred ca participa foarte multa lume. Câtiva snobi, doi-trei melomani, cu totul, vreo mie de oameni." - Valeria NITULESCU, casiera, Info Festival, 1998

Dincolo de anecdotica acestor opinii — reprezentative pentru o foarte mare parte din publicul românesc din pacate - o lucrare dedicata Festivalului International „George Enescu" reprezinta un demers dificil si complicat dar deosebit de necesar în contextul în care pâna în prezent nu s-a elaborat nici un studiu referitor la acest subiect. La aproape o jumatate de secol de la initierea acestei ample manifestari internationale se face simtita nevoia unei monografii din perspectiva istorica, cu rol de trasare a unor repere definitorii.

Aceasta sinteza istorica reprezinta astfel o prima încercare de a trece efemerul în lumea memoriei permanente, deoarece, pentru a putea privi catre viitor, prezentul are nevoie de o sinteza riguroasa a trecutului. Tema Festivalului International „George Enescu" ramâne în continuare deschisa si probabil ca institutionalizarea Festivalului va suplini pe viitor aceasta carenta pe care, deocamdata, am considerat-o un subiect major de cercetare muzicologica.

Semnificatia Festivalului International "George Enescu" în viata muzicala româneasca si europeana

1.1 Impunându-se de la prima sa editie ca un pionierat pe scena muzicala româneasca, Festivalul si Concursul International "George Enescu" au reusit sa se bucure de un real si binemeritat prestigiu, înscriindu-se rapid în rândul marilor si valoroaselor manifestari europene. Debutând la trei ani dupa moartea lui George ENESCU, Festivalul International s-a vrut si a reusit a fi un omagiu postum al întregii tari la adresa marelui artist. Demersul s-a constituit totodata si ca un simbolic gest de mentinere în actualitate a figurii celui mai important compozitor român. Timpul a maturizat aceasta actiune muzicala, transformând-o pe parcursul celor 15 editii într-un adevarat reper artistic si cultural, reprezentativ pentru România.

2.1 Contextul international

Înainte de a privi configuratia acestei manifestari este interesanta situarea ei în context international conform observatiei citate anterior, a lui Ioan Hollender. Odata cu secolul XX, manifestarile muzicale internationale au luat o amploare fara precedent, fenomen datorat în mare masura dezvoltarii mijloacelor modernizate de comunicatie si de promovare artistica. Zona geografica europeana a cunoscut în mod particular o maxima dezvoltare a acestui tip de organizari culturale. Din diferite motive, amploarea Festivalurilor Internationale nu a atins cote atât de ridicate pe continentul american. Printre cele mai importante manifestari muzicale americane enumeram Festivalurile Berkshire si Tanglewood, Festivalul din Massachusetts (axat în principal pe concertele sustinute de Orchestra Simfonica din Boston), Festivalul Malboro (cu repertoriu din muzica de camera) din Vermont, Festivalul Aspen (Colorado) si Grant Park Concerts din Chicago.

Revenind la spatiul muzical european, putem observa la o privire globala diferentierea manifestarilor muzicale internationale tinând cont de diferitele tematici sau motivatii initiatoare. Acestea pot fi de natura geografica, istorica sau comemorativa. De multe ori un oras pitoresc sau vechi constituie un motiv întemeiat pentru organizarea unui Festival. Exemple sunt Festivalurile de la Bath, York (Anglia), Baden-Baden, Passau (Germania), Szeged (Ungaria) sau Berançon (Franta). Alte manifestari muzicale au cautat un centru focalizator, interpretativ sau cu rol evocator. Fie o aniversare, fie evidentierea postuma sau antuma a unei figuri celebre de compozitor sau interpret constituie mobilul multor festivaluri internationale. Si aici exemplele sunt multe si valoroase : Festivalul „Cassals" din Porto Rico, Festivalul „Menuhin" de la Bath, Festivalul „Britten" de la Aldeburgh, Festivalul „Ceaikovski" din Rusia si bineînteles Festivalul International „George Enescu". Alte festivaluri muzicale sunt axate în special sau în totalitate pe abordarea repertoriului muzicii de opera (Exemple sunt Festivalurile de la Bayreuth, Munchen din Germania, Salzburg, Austria sau Zurich din Elvetia).

3.1 Momentul aparitiei în istoria Festivalurilor

Având ca model declarat de referinta Festivalul Ceaikovski din Rusia, manifestarea internationala gazduita de România se constituie ca o aparitie totusi distincta în ansamblul Festivalurilor europene. Aparut în a doua jumatate a secolului trecut, Festivalul de la Bucuresti se constituie ca un proiect relativ tânar în comparatie cu manifestarile muzicale internationale care îl preced. În acelasi an, s-au mai initiat doar trei manifestari : Festivalul de la Osaka din Japonia, Festivalul de la Llanfaff din Anglia si Festivalul Dei Due Mondi (Spoleto) din Italia. Iar daca privim putin anterior si ulterior observam ca în imediata apropiere istorica au mai fost initiate în 1957 Festivalurile de la Gstaad (Elvetia), Lisabona (Portugalia), Santa Fe (Statele Unite) si Berlinul de Est, iar în 1961 Festivalul de Marais de la Paris, Festivalul tinut la Ierusalim, Tel-Aviv si Haifa din Israel si Festivalul de la Zagreb (Iugoslavia).

În contextul manifestarilor muzicale trienale Festivalul de al Bucuresti se alatura Festivalurilor din Birmingham - 1768, Norwich — 1824 si York — 1951, toate din Marea Brutanie. Dealtfel este interesant ca în ansamblul Festivalurilor bienale si trienale existente în Europa, cele mai multe se întâlnesc în Anglia. Iata o apropiere care totusi nu ne face sa devenim mai „britanici" în comportamentul organizatoric dar care ne poate oferi cel putin o idee consolatoare.

Deplasându-ne geografic catre grupul tarilor socialiste, în care Festivalurile de gen sau de perioada au o pondere covârsitoare, observam ca în apropierea Festivalului International „George Enescu’ s-au constituit Festivalul din Berlinul de Est — 1957, Festivalul de la Varsovia (Polonia) — 1956 si Fetivalul bienal de la Zagreb (Iugoslavia) — 1961.

Festivalul International „George Enescu" este singurul trienal din Europa de Est, mai corect spus a fost. Fiindca începând cu acest an evolutia sa va deveni bienala. În ansamblul tarilor fost socialiste Festivalul bucurestean este cu siguranta daca nu cel mai important, una din cele mai reprezentative manifestari muzicale pentru aceasta parte a Europei. Fiind dublat de Concurs, - cu notabile revelari ale tinerelor talente din epoca - dobândeste chiar un rol singular ce-l individualizeaza puternic.

Prezente interpretative pe parcursul celor 15 editii

Daca ne-am limita numai la enumerarea tuturor personalitatilor invitate în festival am obtine cu siguranta un volum semnificativ de informatii a carui valoare nu ar putea fi negata dar care nu constituie obiectul studiului de fata. Dealtfel, la o consultare a periodizarii tuturor anilor în care s-a desfasurat Festivalul aceste nume se detaseaza implicit. Ne vom limita numai la evidentierea prezentelor marcante pe plan national si international cu mentiunea ca nu vom nega valoarea personalitatilor omise. Nu ne vom lansa în comentarii critice la adresa evolutiei interpretative a artistilor invitati fiindca nici nu am avea dreptul sa o facem. Exista cronici ale momentelor respective care oglindesc mult mai clar, nu neaparat obiectiv însa, actul interpretativ.

Chiar de la prima sa editie, Festivalul International „George Enescu" a beneficiat de prezente artistice cu adevarat remarcabile, interpreti si dirijori al caror renume nu poate fi contestat. Este vorba de Claudio ARRAU, Monique HAAS, Halina CZERNY-STEFANSKA, Iakov ZAK, Yehudi MENUHIN, David OISTRAH, Sir John BARBIROLLI, Carlo Felice CILLARIO, Carlo ZECCHI, dintre personalitatile internationale si Valentin GHEORGHIU, Stefan GHEORGHIU, Ion Voicu., Radu ALDULESCU, Vladimir ORLOV, Arta FLORESCU, Iolanda MARCULESCU, Dan IORADCHESCU, Valentin TEODORIAN, Alfred ALESSANDRESCU, Constantin BUGEANU, George GEORGESCU, Constantin SILVESTRI din rândul personalitatilor românesti. La urmatoarele editii o serie dintre aceste personalitati si-au reiterat prezenta fapt ce demonstreaza valoarea Festivalului românesc. Gradul valorii unui festival se poate cu siguranta masura si din perspectiva artistilor ce-si confirma invitatia.

Dintre personalitatile internationale ce au onorat cu prezenta Festivalul International „George Enescu" pe parcursul celor cincisprezece editii îi amintim pe Aldo CICCOLINI , Annie FISCHER, Sviatoslav RICHTER, Arthur RUBINSTEIN, Van CLIBURN, Friedrich GULDA, Claire BERNARD, Isaac STERN, Leonid KOGAN, Henryk SZERYNG, Gaspar CASSADO, André NAVARRA, Matislav ROSTROPOVICI, Marcella DE OSMA, Claire WATSON, Lorin MAAZEL, Ghenadi ROJDESTVENSKI, Herbert von KARAJAN, Zubin MEHTA, John PRITCHARD, Alberto EREDE, Kurt MASUR, Paul BADURA — SKODA, Wolfgang SCHNEIDERHAN, Jean Pierre RAMPAL, Pierre COCHEREAU, Christian FERRAS, Grace BUMBRY, Victoria de LOS ANGELES, Nikita MAGALOFF, Viktor TRETIAKOV, Roberto BENZI, Sheila AMSTRONG, Peter SCHWARZ, François Jöel THIOLLIER, Byron JANIS, Annerose SCHMIDT, Vladimir SPIVAKOV, Julian BREAM, Leo BROWER, Isaac KARABTCHEWSKY, Herbert KEGEL, Nicanor ZABALETTA, Kiril KONDRASIN, Virginia ZEANI, Nicola ROSSI-LEMENI, Georges PRETRE, Alberto LYSY, Rudolf INNIG, Maruis van PAASEN, Alexandr RUDIN, Levon AMBARTUMIAN, Alirio DIAZ, Jean — François ANTONIOLI, Thomas SANDERLING, Keneth SILLITO, Jean Philippe COLLARD, Michel BEROFF, Sophie REUTER, Pierre Laurent AIMARD Vladimir SPIVAKOV, Gidon KREMER, Frank Peter ZIMMERMANN, Misha MAISKY, Serge BAUDO, Daniel BARENBOIM, Lawrence FOSTER, Yan Pascal TORTELIER, Barbara HENDRICKS, Tereza BERGANZA, Maria JOAO-PIRES, Christian ZACHARIAS, Pierre AMOYAL, Leonid KAVAKOS, Rudolf BUCHBINDER, Cristoph ESCHENBACH, Claus Peter FLOR, Ricardo MUTI, Sakari ORAMO, Seiji OZAWA, Michel PLASSON sau Maurice ANDRÉ.

Formatiile instrumentale de prestigiu care au concertat pe scenele românesti merita deasemenea a fi enumerate. În ordine cronologica avem Orchestra Simfonica a Radioteleviziunii U.R.S.S., Orchestra Filarmonicii din Viena, Teatrul Mare din Moscova, Orchestra Filarmonica din Los Angeles, Baletul Operei Mari din Paris, Orchestra Simfonica a Filarmonicii de Stat din Moscova, Orchestra Simfonica a Radiodifuziunii Cehoslovace, Orchestra Simfonica din Budapesta, Bayrischen Rundfunk Symphonieorchester, Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, Radio Sinfonie Orchester Stuttgart, Orchestra Radioteleviziunii din Madrid, Baletul Teatrului Mare din Moscova, Orchestra Nationala a Frantei, Orchestra Simfonica Tonhalle — Zürich, Orchestra Simfonica din Köln, Orchestra Simfonica Radio — Frankfurt, Orchestra Simfonica BBC, Orchestra Simfonica de Barcelona I Nacional de Catalunya, Orchestra Nationala a Academiei „Santa Cecilia", din Roma, Orchestre de Paris, Staatoper Wien, Orchestra si corul Operei Scala din Milano, Orchestre National de Capitol du Toulouse, City of Birmingham Symphony Orchestra, Orchester der Norddeutscher Rundfunk — Hamburg, Teatrul Academic de Opera si Balet din Leningrad, Teatrul de balet clasic din Kiev, Filarmonica din Dresda, Teatrul Mare Academic de Stat al U.R.S.S., Teatrul de balet contemporan din Leningrad, Orchestra de camera din Moscova, „Fistulatores et Tubucinatores" (Polonia), „Academy of St. Martin in the Field", Cvartetul Tatrai, Cvartetul „Juilliard", Cvartetul „Smetana", Cvartetul de coarde „Tokyo", Formatia corala „Madrigalistii din Belgrad", Cvartetul vocal — instrumental "Studio der Frűhen Musik", Cvartetul „Bernède", Trupa „Eurythmeum" din Stuttgart, Compania „Lar Lubovitch" (S.U.A.), Compania de balet „Sopianae" (Ungaria), Nonetul Ceh si Cvartetul „Tatrai", Cvartetul „Dolezal", Cvartetul „Brodsky", Cvartetul „Gabrielle" (Anglia), Cvintetul de alamuri „Praga", Percutionistii din Haga, Rheinisches Barocktrio, Cvartetul de coarde din Mannheim, Cvartetul „Alban Berg", Cvartetul „Bartok", Ensemble des 20. Jahrunderts, Cvaretul „Kodaly",Cvartetul „Sine Nomine" Wiener Sängerknaben.

Toate aceste nume de rezonanta ale scenelor internationale au contribuit din plin la reusita Festivalului, imprimându-i, prin intermediul evolutiilor sonore de exceptie, un nivel artistic demn de numele compozitorului George Enescu, sub auspiciul caruia manifestarea româneasca a fost initiata.

Trebuie specificat ca nu toate editiile au beneficiat de prezente atât de valoroase pe plan interpretativ. În special editiile prime si ultime ale Festivalului s-au remarcat prin stralucire muzicala. Începând cu anul 1973 si pâna în 1988, s-a putut observa o perioada de austeritate sonora, manifestata atât la nivelul repertoriului abordat cât si a interpretilor invitati cu parcimonie. Festivalul s-a transformat într-o manifestare mai mult cu caracter national si socialist, în care „Cântarea României" , concurs initiat la dorinta presedintelui Ceausescu, îsi sarbatorea laureatii. Dupa evenimentele din 1989, Festivalul a redobândit treptat din stralucirea de odinioara, culminând cu editia din 2001. O evolutie deci cu plusuri si scaderi din care însa se desprinde un portret autentic, cu o personalitate singulara.

Colegi de generatie sau discipoli ai lui Enescu la Festival

Mai ales în primele editii ale Festivalului organizatorii s-au orientat catre personalitatile artistice apropiate într-un fel sau altul de Enescu. Evocând simbolic figura marelui muzician, o asemenea initiativa se constituie într-un demers managerial normal si cu efecte scontate. Cine putea aprecia si întelege mai bine arta sonora a lui Enescu decât discipolii, elevii sau interpretii cu care a colaborat fie si sporadic? Si la acest capitol întâlnim nume mari, nume ce au onorat si onoreaza în continuare orice scena de concert de pe mapamond. Începând cu deja mentionatul Yehudi MENUHIN, putem continua cu David OISTRAH, Sir John BARBIROLLI, Henri GAGNEBIN, Arthur RUBINSTEIN, Nadia BOULANGER, Marcel MIHALOVICI, Calvin SEIH, Magda TAGLIAFFERO, Philippe ENTREMONT sau Christian FERRAS. Interesante si importante sunt si impresiile acestor personalitati pe marginea Festivalului dar si a figurii enesciene. Declaratiile lor pot fi gasite în a doua parte a studiului de fata, cea dedicata fiecarei editii în parte. De la o editie la alta alaturi de declaratii se adauga cresterea elementului documentar prin aportul simpozionului International de muzicologie "George Enescu", editarea de volume de muzicologie si mediatizarea iconografiei enesciene disponibila în presa timpului si, mai apoi, în agendele fiecarei editii în parte.

Cooptarea în programele Festivalului a laureatilor din Concurs

Una din marile realizari ale Festivalului International „George Enescu" a fost initiativa de a integra, ca prezente solistice, numele interpretilor ce câstigau Concusul International. Acest lucru se întâmpla dupa momentul decernarii premiilor dar si în editiile ulterioare. Festivalul îsi lua astfel implicit responsabilitatea de a le oferi laureatilor un cadru material si artistic generos, ridicându-i valoric la nivelul personalitatilor deja recunoscute invitate. Timpul a dovedit ca majoritatea laureatilor valoroasei competitii au ajuns nume de rezonanta ale scenelor internationale. Si vorbim despre Stefan RUHA, Stefan si Valentin GHEORGHIU, Li-Min-QUIANG (China), Nina MIHAILOVNA BEILINA (U.R.S.S.), Dan GRIGORE, Dan IORDACHESCU, Ladislau KONYA, Dorothea PALADE, Ileana COTRUBAS, Claire BERNARD (Franta), Elisabeta LEONSKAIA (Georgia), Marina KRILOVICI, Ion BUZEA, Radu LUPU, Sanuel ALUMJAN (U.R.S.S.), Viorica CORTEZ, Ionel PANTEA, Pompei HARASTEANU, Silvia MARCOVICI, Dimitri ALEKSEEV (U.R.S.S.), Eugenia MOLDOVEANU, Gheorghe CRASNARU si mai recent, în ultimele editii Dan Claudiu VORNICELU, Daniel GOITI, Dan DEDIU, Alexandru TOMESCU, Roxana Breban, Celia COSTEA, Marius BRENCIU, Diana IONESCU, Nemanya RADULOVIC (Iugoslavia), Josef BENCI (Slovacia)...iar lista cu siguranta va continua.

Personalitatea artistica a acestor nume este deja confirmata si apreciata iar faptul ca la baza evolutiei lor interpretative un loc important l-a detinut si Festivalul International „George Enescu" ne ofera înca un atribut ce defineste si caracterizeaza aceasta ampla manifestare muzicala. Toti acesti artisti au adaugat la CV-ul lor o importanta amprenta stilistica de filiera enesciana, fapt ce are multiple repercursiuni, în acceptiunea benefica a termenului, atât asupra dezvoltarii muzicale cât si a raspândirii lucrarilor compozitorului român pe scenele lumii.

Dintre numele enumerate mai sus performante notabile, ce s-au evidentiat în concerte si recitaluri de-a lungul anilor sunt Radu Lupu, Dan Grigore, Valentin Gheorghiu ( o prezenta aproape permanenta în Festivalul „George Enescu"), Silvia Marcovici sau Viorica Cortez. Datorita acestor prezente semnificatia Concursului de Interpretare nu s-a pierdut în perioada în care el nu a mai fost programat.

Prezente record în Festival

În timp ce unele personalitati invitate au avut o aparitie meteorica în cadrul Festivalului International „George Enescu" , altele au instituit o adevarata traditie, reiterândusi aparitia pe parcursul mai multor editii, consecutiv sau dimpotriva, intermitent. Dintre acestia îi enumeram pe David OISTRAH (1958, 1967), Sir John BARBIROLLI (1958, 1961), Henryk SZERYNG (!961, 1964, 1970), Zubin MEHTA (1964,1967, 1995), Kurt MASUR (1967, 2001), Matislav ROSTROPOVICI (1967,1970), Ghenadi ROJDESTVENSKI (1961, 1973, 1988, 1995, 2001), Yehudi MENUHIN (1958, 1973, 1995, 1998), Laurence FOSTER (1998, 2001), Alberto LYSY (1985, 1995), Levon AMBARTUMIAN (1988, 1991), Jean Philippe COLLARD (1995, 2001), Keneth SILLITO (1991, 2001).

Alaturi de personalitatile internationale merita amintite si cele autohtone, a caror aparitie frecventa a îmbogatit si ridicat nivelul artistic al manifestarii muzicale interntionale. Vorbim despre George GEORGESCU (1958, 1961), Constantin BUGEANU (1958, 1961, 1964, 1967, 1973), Mihai BREDICEANU (1961, 1964, 1985, 1988 ), Valentin GHEORGHIU (1958, 1961, 1964, 1967, 1973, 1981, 1985, 1988, 2001 ) si Stefan GHEORGHIU (1958, 1961, 1964, ), Radu ALDULESCU (1958, 1964, 1967, 1970), Vladimir ORLOV (1958, 1961, 1964), Mircea BASARAB (1958, 1961, 1964, 1967, 1970, 1976, 1979), Mircea CRISTESCU (1958, 1964, 1967, 1970, 1973, 1979, 1981), Stefan RUHA (1961, 1964, 1970, 1985, 1988 ), Ion VOICU (1961, 1964, 1967, 1970, 1973, 1979, 1981, 1985, 1988), Arta FLORESCU (1958, 1961, 1964), Teodora LUCACIU (1961, 1964,), Radu LUPU (1970, 1976, 1981, 1995, 1998 ), Gheorghe ZAMFIR (1973, 1976), Cornel TRAILESCU (1967, 1970, 1973, 1976, 1979, 1981, 1985, 1995), Iosif CONTA (1964, 1967, 1970, 1973, 1976, 1979, 1981, 1985, 1988, 1991, 1995), Marin CONSTANTIN (1964, 1967, 1970, 1973, 1976, 1979, 1981, 1985, 1998, 1991, 1995, 1998, 2001), Dan GRIGORE (1979, 1981, 2001), Emil SIMON (1981, 1988), Ludovic BACS (1981, 1988, 1991, 1995), Ion BACIU (1981, 1985 ), Ilinca DUMITRESCU (1985, 1991, 1995), Aurelian Octav POPA (1985, 1988, 1991, 2001), Cristian MANDEAL (1985, 1988, 1991, 1995, 1998, 2001), Horia ANDREESCU (1988, 1991, 1995, 1998, 2001), Silvia MARCOVICI (1995, 2001), Marin CAZACU (1991, 1995).

Când vorbim despre prezente record în Festival ne referim si la formatiile muzicale cu aparitiile cele mai frecvente, chiar daca la acest capitol lista este considerabil mai scurta. Dintre cele internationale numim: Orchestra Filarmonicii din Londra (1970, 1995, 2001), Orchestra Filarmonicii din Viena (1964, 2001), Baletul Teatrului Mare din Moscova (1964, 1995), Orchestra de camera din Moscova (1967,1991), Teatrul Academic de Stat de Opera si Balet din Chisinau (1988, 1995), Orchestra Simfonica a Radioteleviziunii Sovietice (1961, 1973) si „Academy of St. Martin in the Filed" (1995, 2001).

Repertoriul abordat predilect

Consultarea programelor tuturor celor 15 editii ale Festivalului International „George Enescu" ne poate oferi multiple aspecte ale tipurilor si genurilor de repertorii abordate, promovate si sustinute cu predilectie.

Bineînteles, creatia enesciana este abordata în mod prioritar dar în aceste pagini nu ne vom referi la lucrarile compozitorului român prezente în programele Festivalului. Deasemenea, în ultimele editii prin intermediul serilor dedicate unui compozitor anume (serile dedicate lui Bach — 1998 si seirile dedicate creatiei lui Mozart — 2001), se poate lesne deduce figura componistica abordata prioritar în anul respectiv. Trebuie mentionat însa ca este foarte posibil ca un anumit compozitor sa aiba un numar mare de lucrari într-o anumita editie si în urmatoarele sa nu mai figureze decât singular sau deloc în programe. În schimb, sunt compozitori care figureaza în fiecare editie cu câte o lucrare (Franck, Dvorak sau Mussorgski), de cele mai multe ori aceeasi, devenind astfel prioritari în ansamblul Festivalului. De cele mai multe ori însa, compozitorii cu cele mai multe lucrari se regasesc în toate editiile (Beethoven, Bach, Brahms, Mozart).

Sunt editii în care a predominat creatia de factura stilistica romantica sau clasica, editii în care ponderea lucrarilor contemporane a fost mai mare decât în mod obisnuit, editii care au adus în fata atentiei publicului creatii sa le spunem „uzuale" în repertoriile de concert sau editii în care dimpotriva, s-au prezentat lucrari mai putin cunoscute publicului. Deasemenea sunt editii în care genul simfonic a fost preponderent (1958, 1961, 1964, 1967, 1995, 1998), în timp ce altele s-au caracterizat mai ales prin promovarea genului cameral (1973, 1976, 1979, 1981).

Este credem interesant de mentionat la acest capitol si lucrarile integrate periodic în repertoriile de concert, lucrari cum sunt „Tablouri dintr-o expozitie" de Modest Mussorgski — Maurice Ravel, concertele de Brahms, Beethoven si Mozart sau celebrele Rapsodii enesciene (abordate în mod curent de orchestrele internationale invitate).

La o privire comparativa se poate elabora un fel de schita a repertoriului promovat de fiecare editie în parte. Mentionam ca acest program depinde în cea mai mare masura si de formatiile si interpretii internationali invitati. Daca în anumite perioade a predominat repertoriul de factura rusa (anii 1970 — 1988) acest lucru este explicabil prin prezenta orchestrelor si ansamblurilor camerale venite preponderent din zona „spatiului" sovietic si socialist.

Deasemenea, editiile care s-au axat mai ales pe alegerea repertoriului cameral au fost tocmai acelea de maxima austeritate financiara, organizatorii preferând sa investeasca într-o formatie mai mica decât într-una simfonica.

În ceea ce priveste repertoriul concertistic se observa o preponderenta în alegerea concertelor de Mendelssohn, Beethoven, Mozart, Ravel, Brahms si bineînteles Rahmaninov. Mult mai rar s-au întâlnit nume ca Prokofiev sau Bartok (desi acesti compozitori figureaza aproape în toate programele Festivalului) sau creatii ale repertoriului contemporan. Asa cum a devenit deja o obisnuinta abordarea Concertului pentru vioara de Beethoven, la fel de fireasca este si aproape permanenta alegere a Concertului pentru violoncel de Dvorak.

Capitolul simfonic este mai divers si din aceasta cauza mai bogat. De aceea, o concluzie unitara este dificila. Se observa de-a lungul editiilor o preferinta catre repertoriul german, reprezentat de Beethoven, Bach, Mozart, Brahms, Bruckner sau Mahler. Din creatia franceza, printre compozitorii abordati predilect se regasesc Ravel, Debussy si Franck (Simfonia în re si Sonata), creatiile acestora fiind abordate mai ales în recitaluri camerale. Compozitorii din spatiul geografic rusesc ce se regasesc cu precadere în programele de concert sunt Ceaikovski, Stravinski ( mai ales cu „Sarbatoarea Primaverii"), Prokofiev (Concertele pentru pian) si Sostakovici (în special simfoniile). Interesant este ca în ansamblul manifestarii, se prefera compozitorii perioadei clasice si baroce, romanticii fiind abordati în mod continuu dar nu foarte consistent (o exceptie este Ceaikovski).

Repertoriul liric si de balet (în aceasta zona predomina creatiile semnate de Verdi, Puccini si Rossini) a fost abordat preponderent în primele editii (1964, 1967) si în editiile din anii 70, când în Festival au fost prezente multe formatii coregrafice internationale.

La capitolul muzicii contemporane, în general se înregistreaza concomitenta repertoriului liric cu cel modern, mai ales în editiile amintite mai sus. Se poate observa ca repertoriul modern a fost abordat mai ales în editiile din anii 1976, 1979 , 1985 si 1988. Explicatia nu ar consta neaparat în faptul ca organizatorii au dorit sa promoveze muzica contemporana. Neputându-se invita orchestre internationale, s-a preferat marirea ansamblurilor camerale si simfonice românesti, multe dintre acestea fiind axate pe interpretarea muzicii contemporane. Oricare ar fi fost însa motivele pentru care muzica secolului XX a fost preponderenta în anumite editii, ele nu mai sunt atât de importante decât din perspectiva istorica.

Consideratiile expuse cu privire la repertoriul abordat predilect de interpretii si ansamblurile instrumentale prezente la Festival reprezinta doar o sumara creionare a unui subiect care poate constitui fara îndoiala o tema interesanta de cercetare de sine statatoare.

Premierele muzicale ale Festivalului

La acest capitol vom aduce în discutie în special premierele muzicale si doar ca informatie subsidiara alt gen de prime aparitii ce si-au facut simtite prezenta în perioada desfasurarii Festivalului.

Majoritatea primelor auditii vin — si este firesc sa fie asa - din sfera creatiei lui George Enescu. Este un fapt normal si mai ales necesar ca în special în primele editii ale Festivalului, organizatorii sa propuna ca prime auditii, lucrari din creatia enesciana. În editiile de început ale Festivalului au fost prezentate publicului românesc trei premiere muzicale.

Probabil ca una din cele mai importante si spectaculoase prime auditii a fost montarea operei „Oedip" în editia din 1958 sub bagheta dirijorala a lui Constantin SILVESTRI. Spectacolul se pare ca a suscitat controverse pe plan politic, montarea initiala find perceputa ca „mistica" (din cauza simbolului panteistic din finalul operei, în care Oedip se pierdea treptat, fiind asimilat de natura), dar a avut un deosebit succes la public, impunându-se în timp ca un model de referinta al teatrului liric românesc.

Alte doua premiere enesciane, poemul simfonic „Vox Maris" (Orchestra Simfonica a Radioteleviziunii, dirijor Iosif CONTA)- de aceasta data o prima auditie mondiala - si Cvartetul cu pian nr. 1, au avut loc în 1961. În aceeasi editie a avut loc si premiera nationala a operei „Pelleas si Melisande" de Claude DEBUSSY, foarte bine primita de public si de critica de specialitate.

Trio în la minor pentru vioara, violoncel si pian o alta prima auditie mondiala, a fost interpretat în a patra editie a Festivalului International, alaturi de alte prime auditii ale repertoriului românesc contemporan: Oratoriul bizantin de Craciun de Paul CONSTANTINESCU, Cvartetul II de coarde de Mihail JORA, Cvartetul III de Marcel MIHALOVICI (prima auditie în România), Cvartetul de coarde nr. 7 de Wilhelm BERGER si „Scene nocturne" de Anatol VIERU.

În 1988 a fost interpretata o alta premiera muzicala : o parte de cvartet de coarde în Do major, semnata de George ENESCU, datând din 1906 si ramasa în manuscris.

La editia din 1998 a fost lansata în premiera mondiala, Simfonia a V-a de George Enescu (Horia ANDREESCU — Orchestra Nationala Radio) în versiune discografica.

În 1973, pentru prima oara în Festival a fost interpretata o lucrare aluziv politica, în care erau sugerate calitatile tinerilor U.T.C.-isti — baletul „Primavara" de Cornel TRAILESCU. Un alt gen de premiera care va deschide drumul lucrarilor de clara factura politica din editiile urmatoare.

În 1991 s-au înregistrat cele mai multe premiere muzicale, atât din muzica româneasca, cât si din cea internationala.

Initierea Simpozionului de muzicologie în 1967 a fost o alta importanta premiera, de aceasta data de ordin teoretic, acest subiect fiind tratat mai detaliat într-un alt sub-capitol al acestei lucrari.

Tot în editia din 1967, an deosebit de bogat în manifestari, s-a produs prima aparitie a lui Ludovic SPIESS pe scena bucuresteana, în opera „Aida" de G. VERDI. Cronicile momentului au remarcat înca de atunci certele calitati vocale si dramatice ale tânarului interpret.

Cele trei sali noi de concerte puse la dispozitia publicului pentru prima data în editia din 1961, constituie deasemenea o importanta premiera ce merita a fi amintita.

Dirijoarea franceza Francoise LEGRANDE, reprezinta un alt fel de premiera, fiind prima prezenta dirijorala feminina din Festivalul International „George Enescu".

Prin toate aceste eforturi — pe care le-am prezentat într-o maniera cvasi-puncutala, pentru a se putea detasa mai bine - de a pune în scena sau de a interpreta lucrari necunoscute publicului românesc, Festivalul International „George Enescu" dobândeste o noua dimensiune artistica. Misiunea de recuperare si valorificare interpretativa a unor lucrari enesciene mai putin cunocute sau chiar necunoscute dobândeste prin prezentarea în Festival a creatiilor respective o încununare meritorie. Deasemenea, orice alt tip de premiera muzicala contribuie la redimensionarea artistica a acestei manifestari internationale.

Creatia enesciana în Festival

Creatia enesciana reprezinta „firul rosu" care strabate cu consecventa toate cele 15 editii ale Festivalului International de la Bucuresti. Prezente uneori într-un numar relativ restrâns, alteori dimpotriva (editia din 2001 de exemplu), lucrarile lui George Enescu sunt cele care caracterizeaza si definesc cel mai bine spiritul acestei manifestari internationale. Prin intermediul lor, Festivalul îsi justifica existenta, fiind la rându-i justificat de valoarea artistica a acestor creatii.

Daca în primele editii lucrarile maestrului sarbatorit erau abordate cu precadere de catre formatiile instrumentale românesti, în editiile urmatoare, începând cu anul 1973 se observa o schimbare sensibila de perspectiva. Unele din ansamblurile si vedetele internationale participante la Festival au început sa includa din ce în ce mai des în repertoriul lor creatiile compozitorului român. Si chiar daca multe dintre ele s-au limitat numai la celebrele Rapsodii, optiunea interpretativa pentru creatia lui George Enescu stabileste un mare pas înainte spre recunoasterea valorii maestrului român de catre muzicienii occidentali.

În ultima editie, din 2001, multe din lucrarile reprezentative semnate de George ENESCU, au fost interpretate de formatiile internationale, o situatie oarecum singulara în ansamblul întregii manifestari. Remarcabile în ansamblul tuturor concertelor au fost realizarile sonore enesciene conduse de Sakari ORAMO (Simfonia a III-a) sau de Seiji OZAWA (Rapsodia I).

Printre cei mai buni talmacitori ai repertoriului enescian în decursul anilor, în opinia criticii de specialitate, au fost Lord Yehudi MENUHIN, Mihai BREDICEANU (Simfonia I), Iosif CONTA (poemul simfonic „Vox Maris"), Rapsodia I sub bagheta lui Yekoslav SUTEJ si Ghenadi ROJDESTVENSKI (un neobosit interpret de muzica enesciana dar si de muzica contemporana româneasca).

În contextul creatiei enesciene merita amintite si premierele muzicale de pe parcursul editiilor 1958 (Opera „Oedip"), 1964 (poemul simfonic „Vox Maris" si Cvartetul cu pian nr. 1) , 1967 (Trio-ul în la minor pentru vioara, violoncel si pian) si 1988 (o parte de cvartet de coarde în Do major) si 1998 (prima versiune discografica a Simfoniei a V-a).

Esentiala în ansamblul manifestarii internationale, creatia enesciana dobândeste prin intermediul Festivalului un statut pe masura valorii sale.

Simpozionul international de muzicologie

La sfârsitul a peste un deceniu de cercetari ale creatiei si personalitatii enesciene, muzicologia româneasca a simtit nevoia unei manifestari stiintifice de amploare internationala. Alaturi de concertele si recitalurile axate în jurul figurii enesciene, o abordare stiintifica a valorosului compozitor român se impunea cu necesitate pentru întregirea cât mai completa a unui portret artistic si componistic. Initiat din dorinta fireasca de a trasa niste repere teoretice clare si extinse asupra influentei exercitate de George ENESCU în muzica româneasca si internationala, Simpozionul de muzicologie a atras în editiile în care a fost organizat, cercetatori stiitifici de înalta tinuta profesionala. Ca si Festivalul care l-a gazduit, manifestarea stiintifica a avut fluctuatii în desfasurare, simpozioanele nebeneficiind de un sprijin organizatoric constant pe parcursul desfasurarilor sale.

Primul simpozion international a fost initiat în 1967, referatele si comunicarile prezentate de muzicienii Mihail JORA, Marcel MIHALOVICI, Marc PINCHERIE, Zeno VANCEA, Georges AURIC, Tudor CIORTEA, Erick SCHENK, Vasile TOMESCU, Stefan NICULESCU, Romeo CHIRCOIASIU, Valeriu RÂPEANU, Viorel COSMA dezbatând pe larg locul si rolul lui Enescu în viata culturala româneasca. „Socotesc simpozionul de muzicologie o actiune remarcabila. Comunicarile si discutiile mi-au dezvaluit o personalitate noua, o lume noua. As vrea sa adaug ca admiratia cu care în tara dumneavoastra toata lumea vorbeste de Enescu este un lucru minunat. Iar faptul ca americani, austrieci, francezi, rusi îi cunosc atât de bine opera dovedeste universalitatea marelui dumneavoastra muzician." (Stana DJURICI KLAJN — directoarea Institutului de muzicologie din Belgrad, Buletinul Informativ al Festivalului, nr. 6/septembrie, 1967)

Ulterior, în urmatoarele doua editii, din motive financiare, s-a renuntat, la organizarea lui. Totusi, atât în 1970 cât si în 1973 Centrul de Studii „George Enescu" si Institutul de Istoria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politice au organizat o serie mese rotunde în care s-au abordat teme diverse legate de personalitatea enesciana: „George Enescu si traditia beethoveniana" — 1970 — tema care s-a axat atât pe coordonatele muzicologice, interpretative cât si pe cele creatoare propriu-zise iar în 1973: „Enescu si compozitia româneasca în primele doua decenii ale veacului XX." ; „Umanismul la Enescu"; Contemporaneitatea artei enesciene"; Contemplatia si meditatia lui George Enescu"; „Enescu - profesor" si „Inefabilul enescian în creatia interpretativa", teme variate care au abordat teoretic figura enesciana din diferite perspective.

Abia în editia din 1979 manifestarea stiintifica a fost reluata oficial dar a avut un caracter mai mult national, la simpozion participând numai muzicologi români.

Odata cu aniversarea enesciana din 1981, asa cum Festivalul nu a putut fi eludat de oficialitatile politice, nici simpozionul international de muzicologie nu a putut fi ignorat. În cele peste 40 de comunicari stiintifice prezentate de cercetatori români si straini au fost prezente studii axate pe tematici diverse, din domeniul analitic, istoric sau eseistic. Astfel complexa personalitate enesciana a putut fi abordata din toate unghiurile posibile, de interpret, compozitor, dirijor si pedagog. În domeniul componistic s-a investigat teoretic lumea limbajului muzical enescian relevându-se contributia compozitorului la evolutia limbajului sonor al secolului XX, s-au trasat coordonatele formale, arhitectonice ale creatiei enesciene si nu în ultimul rând a fost abordata tematica folclorica. Comunicarile stiintifice ale invitatilor de peste hotare s-au axat mai ales pe evidentierea reverberatiilor pe care arta lui Enescu le-a avut în tara lor (Alain PARIS (Franta) — "Enescu în cultura musicala a Franta"; Camille SWINNEN (Belgia) — " Spectacolele cu opera Oedip pe scena Teatrului de la Monnaie"; Roman VLAD — "George Enescu în viata muzicala a Italiei"; Tumuriin CIMIDDORJ (R.P. Mongola) — "Relatii muzicale mongolo-române"; Li MINGQIANG (R.P. Chineza) — "Consideratii axiologice privind opera componistica si interpretativea a lui George Enescu".)

În editiile urmatoare s-au regasit preponderent preocuparile de ordin analitic si sintetic asupra cretiei si personalitatii enesciene (1995), continuîndu-se cercetarile asupra valorilor stilisticii compozitorului, a influentei sale prezente în miscarile artistice contemporane, precum si a tehnicii de compozitie enesciene (1998).

De la prima sa manifestare, simpozionul international a marcat o importanta treapta spre valorificarea pe plan teoretic a bogatelor mosteniri artistice enesciene, prin aprofundarea pe teren teoretic a rolului pe care muzicianul român l-a împlinit în cultura româneasca si universala. Aducând contributii inedite si originale, grefate pe un solid teritoriu stiintific, simpozioanele de muzicologie, în ansamblul lor au reprezentat si vor reprezenta în continuare o initiativa teoretica ce merita a fi sustinuta si mai ales frecventata. Prin intermediul lor, personalitatea artistica si componistica enesciana dobândeste noi dimensiuni de cunoastere, din domenii diverse ale cercetarii, analitice, istorice sau estetice. Mai mult, contributiile teoretice ale cercetatorilor de peste hotare reflecta modul în care muzicianul Enescu este perceput, înteles si apreciat de muzicologia internationala. Si chiar daca imaginea lui George Enescu în afara tarii nu se constituie ca un obiectiv decisiv al muzicologiei românesti, efectele artei sale pe plan teoretic international, reprezinta cu siguranta un factor de interes pentru cercetatorii autohtoni.

Periodicele Festivalului

Periodicele care au însotit editiile Festivalului International „George Enescu" se constituie de-a lungul anilor într-un veritabil material documentar. Prin intermediul lor, se poate palpa într-un mod teoretic pulsul artistic al manifestarii internationale.

Privite comparativ, se observa câteva diferentieri între Buletinele Informative ce însoteau primele editii ale Festivalului si ultimele Info-Festival-uri (1995, 1998) sau Foi Zilnice (2001) aparute în trecutul apropiat. Aceste diferentieri tin firesc, de formula grafica pe de o parte, dar mai ales de modul de structurare al informatiilor.

Primele editii, editate în cinci limbi de circulatie internationala se caracterizau printr-un format sobru si elegant iar informatiile erau expuse într-o maniera succinta si riguroasa. Din pacate Buletinele Informative din editiile 1958, 1961, 1964 si 1967 nu aveau trecut si un colectiv redactional, care ne-ar fi satisfacut o curiozitate în cele din urma fireasca. Nici macar articolele nu putau semnatura, ceea ce pentru un cercetator modern reprezinta un impediment serios. Tot ce stim este ca aceste periodice erau editate cu sprijinul Uniunii Compozitorilor.

Cu timpul, într-un rapot direct cu evolutia societatii în general, Buletinele Informative ale Festivalului au devenit mai alerte, informatia a parasit tonul sobru refugiindu-se într-o dispozitie mai mult ironica si vesela. Agendele Informative ale editiilor din 1981, 1985, s-au orientat catre un mod de prezentare a informatiilor mai putin riguros dar mult mai apropiat si informal fata de cititor. Mai ales în ultimii ani, colectivele redactionale au fost alcatuite din oameni tineri, majoritatea fiind înca studenti ai Universitatii de Muzica din Bucuresti. Rezultatul : un amestec mai mult sau mai putin echilibrat între umor si seriozitate. Cele mai controversate aparitii au fost Info-Festivalurile din anii 1995 si mai ales 1998, ce utilizau un ton acid si o ironie în general putin gustata de publicul mai conservator. În pofida criticilor, revistele se epuizau rapid, demonstrând ca majoritatea audientei era cucerita si interesata de un asemenea format. Probabil ca un public de acum 20 — 30 de ani s-ar fi simtit ofensat de un asemenea limbaj pe care multi îl considerau vulgar dar pentru auditorii anilor 90, articolele caustice constituiau o sursa de relaxare si amuzament. Foaia zilnica aparuta în ultima editie si-a propus sa realizeze o sinteza între trecut si prezent, încercând sa recupereze din prestanta editiilor anterioare dar pastrând însa modul viu si colorat de prezentare a informatiilor.

Ca material documentar, aceste periodice care însotesc Festivalul pe parcursul evolutiei sale, sunt esentiale. Din pacate, o colectie completa nu exista stocata în nici o institutie muzicala de anvergura. Totusi, din datele existente care pot fi accesate se poate întrezari un protret pe alocuri incomplet dar cu siguranta indispensabil oricarei cercetari teoretice pe aceasta complexa si bogata tema.

*

Dupa un adevarat maraton muzical ce s-a întins pe parcursul a cinsprezece editii, Festivalul International "George Enescu" se apropie de o vârsta importanta — jumatate de secol. Un numar de ani ce si-au pus firesc si definitiv amprenta asupra personalitatii acestei manifestarii internationale, care reprezinta deja o importanta carte de vizita culturala pentru întreaga tara. Numai simpla parcurgere a numelor tuturor interpretilor si formatiilor instrumentale ce au concertat pe scena Festivalului ne ofera un portret valoric de exceptie. Deasemenea, bogatul material documentar care s-a adunat cu prilejul tuturor Simpozioanelor de muzicologie organizate în cadrul diferitelor editii reprezinta o cucerire stiintifica remarcabila, care reuseste sa aseze figura enesciana pe coordonate teoretice solide si profunde.

Desi în ansamblul evolutiei sale a avut câteva fluctuatii care l-au dezechilibrat si i-au stirbit din prestigiul initial, Festivalul a reusit sa se redreseze în timp, recuperând carentele trecutului si dobândind (în ultimii ani) o stralucire muzicala de exceptie.

Din întreaga istorie a Festivalului International „George Enescu", caracterizata atât de plusuri cât si de scaderi se desprinde un portret autentic, cu o personalitate singulara care cumuleaza deja o perioada de timp considerabila de aproape jumatate de secol. Pentru România, pentru muzica româneasca, pentru descoperirea si propagarea creatiei enesciene, acest septembrie muzical trienal este mai mult decât un prilej conjunctural. La nivelul tarii nostre, în comparatie cu marile culturi de traditie, Festivalul „George Enescu" reprezinta un reper care se înscrie cu majuscule în istoria culturala contemporana.

sus