CAMERATA REGALA

Camerata Regală

Numele Camerata Regală nu este întamplător, orchestra dobândind în anul 2009 Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României.

La împlinirea a 5 ani de existenţă, Camerata Regală a fost decorată de către Casa Regală a Romaniei cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate şi a primit din partea Forumului Cultural Român, Premiul Musica Viva.

Camerata Regalî este o prezenţă din ce în ce mai des întâlnită pe scenele româneşti, unde desfăşoară proiecte inedite. A fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, ediţiile 2011 şi 2013, ultima apariţie fiind alături de Pittsburg Symphony Orchestra, în cadrul unui proiect de anvergură întitulat Side by Side. Este alături de Casa Regală a Romaniei la Ceremoniile prilejuite de Aniversarea Jubileului Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, de Investirea cu Titlul de Alteţă Regală a Principelui Nicolae al României, Jubileului de 90 de ani al Regelui Mihai, Ceremonia Decoraţiei Regale “Nihil Sine Deo”, Aniversarea a 25 de ani de la revenirea în ţară a Alteţei Sale Regale Principesa Margareta.

Camerata Regală a colaborat cu dirijori şi solişti importanţi din ţară şi de peste hotare.