For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Zygmunt Krauze – George Enescu Festival
zygmunt krauze

Președintele Juriului de Compoziție

Zygmunt Krauze este un compozitor și pianist născut în anul 1938. Activitatea sa de creație se divide în patru categorii: prima cuprinde o muzică unitară, inspirată din tablourile lui Władysław Strzemiński; a doua – compoziții spațiale interpretate în interioare special construite; a treia – muzică despre muzică – se referă la creații caracterizate prin prezența aluziilor și a citatelor; a patra este subiectivă, cuprinzând profund expresiva muzică a întoarcerii la origini. Este autorul a 7 opere și peste 100 de compoziții orchestrale, camerale și solistice.

În calitate de pianist concertist, cântă pe cele mai importante scene din Europa, America și Asia. În 1967 a fondat ansamblul Warsztat Muzyczny, pe care l-a condus timp de 25 de ani și pentru care au fost scrise peste 120 de lucrări de către compozitori de renume din întreaga lume.

Susține cursuri de măiestrie și conferințe la universități din Japonia, Coreea de Sud, China, SUA și multe țări europene. A participat, în calitate de membru al juriului, la peste 50 de concursuri internaționale de compoziție. La invitația lui Pierre Boulez, a devenit consilier artistic la IRCAM. În perioada 1987-90 a fost președintele Societății Internaționale de Muzică Contemporană, iar timp de două decenii a fost președintele secției poloneze a acestei organizații.

I s-a acordat titlul de doctor honoris causa de către Universitatea Națională de Muzică din București (2013) și Academia de Muzică din Łódź (2015). A primit, între alte distincții, Ordinul Național Francez al Legiunii de Onoare (2007) și titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (1984), iar în Polonia Crucea Cavalerului – Ordinul Polonia Restituta (2014) și Medalia de Aur pentru Merite Culturale – Gloria Artis (2010). Este membru onorific în Uniunea Compozitorilor Polonezi, Societatea Witold Lutosławski, Societatea Poloneză și Internațională de Muzică Contemporană.

TagsPrimul