For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” | George Enescu Festival

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”

Cu o activitate neîntreruptă de peste jumătate de secol, Corul Madrigal este cel mai apreciat ansamblu coral profesionist din România, implicat activ în dezvoltarea mișcării corale din țară, prin Programul Național Cantus Mundi. Fondat în 1963, de către dirijorul Marin Constantin, Corul Madrigal a devenit imediat o prezență aplaudată pe cele mai importante scene ale Europei. Componența membrilor a fost în permanență rafinată, astfel încât doar cei mai înzestrați studenți sau absolvenți ai Conservatorului din București au ajuns să-și însușească statutul de “madrigalist”, iar criticii vremii au comparat performanța corului și a dirijorului cu “o vioară Stadivarius în mâna lui Paganini” (Dobrica Stevanović, 1968).

Pe măsură ce s-au adunat deceniile de activitate muzicală, notorietatea ansamblului s-a consolidat în urma celor peste 4000 de concerte susținute pe patru continente, sub coordonarea fondatorului, care s- a stins în 2011. Discipolii maestrului Marin Constantin au dus mai departe conceptul unic creat prin sonoritatea specifică, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. De asemenea, corul și-a completat denumirea, prin preluarea numelui fondatorului său, astfel devenind Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. Dirijorul actual al ansamblului este Anna Ungureanu, muzician cu experiență de un deceniu alături de maestrul Marin Constantin.

Repertoriul corului include sute de lucrări din perioada Renaşterii europene, muzică bizantină, bijuterii ale muzicii clasice româneşti, tradiţionalele colinde, compoziţii contemporane și lucrări vocal instrumentale. De altfel, chiar denumirea ansamblului denotă înclinația spre creația medievală, madrigalul fiind o scurtă compoziție muzicală vocală, polifonică, cu caracter liric, specifică secolului al XVI-lea. Pe lângă scena marilor săli de concert, sonoritatea blândă și rotundă a vocilor bărbătești mature s-a împletit cu cea dulce și eterică a vocilor feminine tinere și în cele peste 50 de CD-uri înregistrate până în prezent.

Statutul de ambasador cultural al Corului Madrigal a fost reconfirmat recent, la Geneva, când ansamblul a primit titlul de Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, prin premiul “Jean Nussbaum și Eleanor Roosevelt”. Distincția a fost acordată la Palatul Națiunilor Unite, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate, desfășurat la finalul anului 2016. De asemenea, în 2017, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, a concertat la Ierusalim, în cadrul unui eveniment ale cărui obiective au fost explorarea valorilor culturale universale și promovarea identității culturale europene. Sala din incinta Muzeului Național al Israelului, care a găzduit concertul, este spațiul unde se întâlnesc simbolic cele trei mari religii din Ierusalim, printre exponate numărându-se o sinagogă, o moschee și o basilică.

Anul 2018, care marchează un secol de la finalul celui de-al doilea război mondial, reprezintă oportunitatea perfectă de reiterare a legăturii culturale puternice începute în mandatul lui Marin Constantin, Goodwill Ambassador UNESCO, precum și o nouă etapă, a maturizării cântului coral, care depășește pragul studenției și care astăzi reprezintă un reper imuabil. Prezența la Paris a Corului Madrigal arată o continuitate a relațiilor consolidate în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”, unde pe 17 septembrie 2017, la Ateneul Român, Orchestra Ensemble Instrumental de Paris și Corul Madrigal vor aduce în atenția publicului bucureștean operele lui W.A. Mozart, într-o îmbinare stilistică franco-română.

Încă de la înființarea sa, Corul Madrigal a avut o traiectorie europeană, fiind prezent la festivalurile din marile orașe muzicale de pe continent și primit de fiecare dată cu entuziasm din partea spectatorilor care au strigat frecvent “Les Champions, Les Champions”. Astăzi, ansamblul coral aduce spiritul european în mintea și inima copiilor, odată cu dragostea pentru cântul coral, prin Programul Național Cantus Mundi. Pe lângă activitatea concertistică susținută, Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” este inițiatorul celei mai ample mișcări de promovare a cântului coral în România. Lansată în urmă cu 5 ani, în mod voluntar, la inițiativa dirijorului Ion Marin, ideea care din 2014 a devenit Programul Național Cantus Mundi, a prins un contur remarcabil. Peste 30 000 de copii din România au aderat la această mișcare națională, în prezent fiind înscrise peste 850 de coruri pe platforma online www.cantusmundi.com.

Pentru membrii corului, Madrigalul este o adevărată școală, pentru România, este un brand de țară, iar pentru Europa, este o parte relevantă a patrimoniului cultural al continentului.