DANIEL CIOBANU

Daniel Ciobanu, tânăr pianist pietrean , absolvent al Liceului de Artă “Victor Brauner” sub tutelajul profesorilor Cosma Magdolna, Iulian Arcadi Trofin, Delia Balan și Mihaela Spiridon , a început studiul pianului la vârsta de nouă ani urmând a deveni unul dintre cei mai proeminenți pianiști români din istoria culturii românești.

Începând pelerinajul artistic prin câștigarea unei burse de studii “Constantin Silvestri” constând într-un an de studiu la colegiul privat “Stewarts Melville College” din Edinburgh și absolvent “magna cum laude” al “Conservatorului Regal al Scotiei” din Glasgow, după 6 ani cu bursă de studii integrală, tânărul pietrean urmează a fi recipient a mai multor alte distincții prestigioase , enumerând printre cele mai emblematice,  “Tanarul Muzician al Anului 2008” oferit de Rotary Club Edinburgh,  Bursă “Yamaha Europe Foundation” 2010  și cele două diplome de excelență pe parte de “Tehnica și Executie” și Diplomă de “Pianist-Concertist” , ambele obținute la “Ecole Normale de Musique-Alfred Cortot ” în Paris.

Momentan student la al doilea masterat în Berlin la Universitat der Kunste” sub tutelajul renumitului pianist francez  Pascal Devoyon si al pianistului german Markus Groh , tânărul pianist pietrean și-a lansat cariera după succesele colosale la 4 dintre concursurile cele mai respectate global obținând premiul 1 la “Morocco Philharmonique” în Casablanca (Maroc) , “UNISA International Piano Competition” în Pretoria (Africa de Sud) , BNDES International Piano Competition” în Rio de Janeiro (Brazilia) și nu în ultimul rând, apogeul competițiilor câștigate internaționale , premiul al doilea la concursul internațional de pian Arthur Rubinstein” din Tel – Aviv (Israel) .

În urma acestor premii a susținut concerte în săli celebre precum “Mozarteum Concert Hall” în Szalsburg, Royal Festival Hall în Londra, Salle Cortot în Paris, Tsinghua University în Beijing, Teatro Municipal în Rio de Janeiro , Baxter Hall în Cape Town , Charles Bronfman Auditorium în Tel-Aviv , Teatro Verdi în Trieste și Toyosu Civic Centre în Tokyo .

Pe lista celor mai recente activități concertistice enumeram debuturile în Carnegie Hall în New-York , Konzerthaus în Berlin , Teatro Massimo în Palermo , Elbphilharmonie în Hamburg, Gewandhaus Grosser Saal în Leipzig și City Hall în Taipei.