For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser FRANCESCA LOMBARDI MAZZULLI | George Enescu Festival
Francesca Lombardi Mazzulli

FRANCESCA LOMBARDI MAZZULLI

Francesca Lombardi Mazzulli a absolvit Conservatorul G. Verdi din Milano, după care a absolvit și Conservatorul G. Frescobaldi din Ferrara, sub îndrumarea Mirellei Freni. După aceea, și-a continuat studiile cu Luciano Pavarotti, A Molinari și Sonia Prina. În acest moment lucrează alături de Fernando Opa și Vivica Genaux. Printre numeroasele premii câștigate, a fost finalistă la Händel Singing Competition London și a primit premiul criticii la Festival Baroque Evenings din Varazdin în Croația.

Cariera ei concertistică și operatică a început alături de orchestre și ansambluri ca Accademia Bizantina, dirijată de Ottavio Dantone, Ansamblul baroc Limoges, dirijat de Coin, La Venexiana, dirijată de Claudio Cavina, Complesso barocco dirijat de Alan Curtis, Les Talens Lyriques, dirijat de Christophe Rousset, l’Arte del Mondo dirijat de Werner Ehrhardt, la Cappella Neapolitana, dirijat de Toni Florio, Le Musiche Nove dirijat de Claudio Osele, Montis Regalis dirijat de Alessandro De Marchi, Europa Galante dirijat de Fabio Biondi (alături de care a cântat de curând la Wiener Konzerthaus, interpretând Lucio Silla de Händel în cadrul Festivalului Resonanzen).

A participat, printre altele, la Styriarte Festival în Graz, la Haydn Festival Eisenstadt, la Schleswig-Holstein Festival în Hamburg, la Händel Festival în Halle, și la Rome Baroque Festival.

Pasionată mai ales de muzica de operă din perioada barocă, Francesca e interesată de redescoperirea unor partituri aproape uitate în modernitate. Printre acestea, a cântat în rolul principal în opere ca La Rosinda (în Potsdam, Bayreuth și Vantaa, sub bagheta lui Mike Fentross), Artemisia de Francesco Cavalli (la Hanover și Montpellier, dirijată de Claudio Cavina) – ambele înregistrate și publicate la Ludi Musici și Glossa – și, alături de Vivica Genaux, a cântat rolul Zeleminei în Veremonda de Cavalli, în cadrul Festivalului Spoleto Charleston (SUA) din  2015.

Printre succesele Francescăi se numără debutul la Festivalul Innsbruck (Juno, în Callisto de Cavalli), și în Achille in Sciro de Sarro la Teatro San Carlo din Napoli, la aniversarea teatrului din 2016. Din 2012 până în 2019 a cântat sub bagheta lui Michael Hofstetter rolul Leonorei în Oberto de Verdi, Conde di San Bonifacio (înregistrat de OehmsClassics), Agrippina de  Händel, Mirandola, în rolul eponim, de Bohuslav Martinu, Vitellia în La Clemenza di Tito, Fiordiligi în Così fan tutte, Donna Elvira în Don Giovanni, Contessa în Le Nozze di Figaro de Mozart, și Maddalena în La Resurrezione de Händel.

A participat la Opera Project Buthan, proiect coordonat de Stefano Vizioli și de Aaron Carpene, care a condus la debutul ei în El Paso (USA) în 2014. A cântat Messiah de Händel în Noua Zeelandă și la Opera Națională din Seul, Din Coreea de Sud, interpretând rolul Ersiliei în Orlando Finto Pazzo de Vivaldi.

A avut o colaborare fructuoasă cu Mehmet Yesilcay și cu Ansamblul Pera, alături de care a cântat în prestigioase săli de concert din întreaga Europa și a înregistrat mai multe CD-uri la Glossa, OehmsClassics și Berlin Classics.

În ultima stagiune, Francesca Lombardi Mazzulli a cântat, printre altele, în rolul Cleopatrei din Giulio Cesare in Egitto de Händel, la teatrul Bonn, sub bagheta maestrului Wolfgang Katschner, și în rolul Falsirenei din La Festa di Venezia de Salieri, alături de dirijorul Werner Ehrhardt. De curând a interpretat rolul Rosanei din La verita in cimento de Vivaldi la Opera Heidelberg din Schwetzingen și la Festivalul Drottningholm, în opera contemporană Syskonen i Mantua.

Urmează să cânte la Festivalul Innsbruck, la Teatro Real Madrid, în Tokyo și București, și va colabora  alături de dirijori ca Michael Hofstetter, Fabio Biondi și Ivor Bolton.