For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser LUMINITZA PETRE | George Enescu Festival

LUMINITZA PETRE

 Violonista/Dirijoare

Impetuozitate fascinantă … Sensibilitate deosebită … Contur clar, cristalin … Linie suplă orchestrală, pregnanţă ritmică– Stuttgarter Zeitung

Anvergura avânturilor atent rostuite … Suplete şi vigoare, eleganţă şi caldură Bunul gust stilistic – Dumitru Avakian

Sunetul ei are pasiunea Maestrului Enescu…Recordgeiutsu Tokio

Personalitate muzicală complexă, Luminitza Petre a atras atenţia presei de specialitate încă de la primele apariţii pe scena muzicală a lumii. Este violonistă, dirijoare, membră în diferite formaţii de muzică de cameră, fondatoare şi manager al diferitelor ansambluri şi festivaluri muzicale.

Încă din timpul studenţiei, Luminitza Petre a desfăşurat o bogată activitate solistică cu toate Orchestrele Filarmonice din România, cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti.

Consolidarea carierei sale a continuat cu apariţiile pe scene de concert de la Stuttgart, Mannheim, Bayreuth, Heidelberg, Nürnberg, Hamburg, Berlin, Milano, Strassburg Madrid, Bilbao, Zaragoza,Viena, Budapesta până la Tokyo,  Tokushima sau Vasul de croazieră „M.S. Deutschland” .

A fost invitata la Festivaluri prestigioase ca „La Folle journée” Nantes, „Aix en provence”, „Edinburgh Festival”, „Bayreuther Festspiele”,iar în 2019, la „Festivalul international George Enescu” Bucuresti.

Violonista Luminitza Petre a realizat imprimari pentru casele de discuri „Signum” Germania, „Bietigheimer Kammersinfonie” „Electrecord” România, deasemeni  pentru Fonoteca Radio Bucuresti.

Integrala Sonatelor şi Partitelor pentru vioara solo de J.S.Bach, realizata la Bavaria Studio München,  a fost extrem de apreciată în recenzii de presa şi a  fost nominalizată pentru „Academy Award” în Tokio.

Concertele camerale susţinute cu Trio-ul cu pian Clara Wieck din Heidelberg precum şi activitatea didactică în funcţia de docent la Orchestra de Tineret a Landului Baden-Wurttemberg au desăvîrşit personalitatea artistică a interpretei.

În 2007, cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană, a înfiinţat la Stuttgart „Camerata Enescu” şi „Festivalul George Enescu Stuttgart” sub egida Forumului German-Roman şi a Consulatului Român din München.

Luminitza Petre este absolventă a Academiei de Muzică din Bucureşti la clasa profesorilor Valeriu Rogacev şi Cornelia Bronzetti. A urmat cursuri de măiestrie cu Ştefan Gheorghiu, Valery Gradow, Zachar Bron în Mannheim şi Viena.

Este laureată a Concursurilor Internaţionale „Tibor Varga” Sion – Elvetia, „Rodolfo Lipizer” Gorizia – Italia şi a Concursurilor Naţionale „Dinu Lipatti” Craiova, „Sonata a 3-a de George Enescu” Oradea, „Premiul Criticilor Muzicali” Bucureşti, s.a.

Practica îndelungată în funcţia de concert-maestru la Orchestra de Stat Stuttgart şi deopotrivă  la Academia Internaţională Bach sau Orchestra de Camera Heilbronn,  a avantajat startul în cariera sa dirijorală.

Luminitza Petre  a studiat şi a absolvit cu succes cursuri de măiestrie la clasa de dirijat a mentorilor Prof. Jorma Panula la Royal Academy Stockholm şi Helsinki, Sir Colin Matters la Royal Academy Londra , Salvatore Masconde la Viena.

Impulsuri artistice a primit de la Gennady Roshdestvensky (Moscova), Michael Schönwand (Copenhaga), Manfred Honeck (Stuttgart), Leopold Hager (Viena).

A dirijat repertoriu simfonic cu Orchestrele Filarmonice din Nürnberg, Vogtland, Moscova, Oradea, Timişoara, Ploieşti, Orchestra de Cameră Radio Bucureşti.

La Stuttgart si Heidelberg a condus concerte cu „Camerata Enescu”,la Staatsorchester Stuttgart a dirijat în stagiunea camerala, iar la Opera din Brasov a dirijat „Cosi fan tutte”.

Luminitza Petre cânta pe vioara  Matteo Gofriller- Veneţia 1690.