For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Peter Ruzicka | George Enescu Festival

Peter Ruzicka s-a născut la Düsseldorf pe 3 iulie 1948. Și-a început pregătirea muzicală (pian, oboi și compoziție) la Conservatorul din Hamburg, iar studiile de compoziție le-a urmat sub îndrumarea profesorilor Hans Werner Henze și Hans Otte. A studiat dreptul și muzicologia la München, Hamburg și Berlin (și-a susținut teza de doctorat la Berlin, în 1977). Lista compozițiilor sale include numeroase lucrări orchestrale și camerale, precum și opera Celan, care a avut premiera la Dresda în 2001. Opera sa Hölderlin a fost montată în premieră la Opera de Stat din Berlin în 2008.

Peter Ruzicka a fost numit profesor la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg în 1990. Este membru al Academiei Bavareze de Arte frumoase de la München și al Academiei Libere de Arte din Hamburg.

Creațiile lui Peter Ruzicka au fost interpretate de ansambluri internaționale de top precum Orchestrele Filarmonicilor din Berlin și Viena, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze din München, Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Orchestra NDR din Hamburg, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Filarmonicii din München, Orchestra Simfonică din Bamberg, Gewandhaus din Leipzig, Tonhalle din Zürich, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Philharmonia Londra, Orchestra Filarmonicii Cehe, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena, Orchestra Filarmonică din Israel, Orchestra Simfonică din Montréal sau Orchestra Filarmonicii din New York. Cunoscuți maeștri precum Gerd Albrecht, Vladimir Ashkenazy, Semyon Bychkov, Riccardo Chailly, Christoph Eschenbach, Michael Gielen, Paavo Järvi, Mariss Jansons, Kurt Masur, Antonio Pappano, Giuseppe Sinopoli și Christian Thielemann i-au dirijat lucrările.

Peter Ruzicka a fost director artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin din 1979 până în 1987 și director al Operei de Stat și al Orchestrei Filarmonicii de Stat din Hamburg din 1988 până în 1997. Mai mult, a fost consilier artistic al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam din 1997 până în 1999. În 1999 a fost numit președinte al Academiei Bavareze de Teatru. Din 2001 până în 2006, Ruzicka a preluat conducerea artistică a Festivalului de la Salzburg. Până în 2014 a fost director artistic al Bienalei de la München, preluând rolul de la Hans Werner Henze în 1996. Din 2015, este intendent al Festivalului de Paște de la Salzburg.

Ca dirijor al lucrărilor proprii și al altor lucrări, Peter Ruzicka a condus Orchestra Simfonică Germană din Berlin – înregistrând CD-uri cu muzică de Mahler, Pettersson și Schreker –, Orchestra Regală Concertgebouw, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra NDR din Hamburg – alături de care a înregistrat un ciclu de 12 lucrări orchestrale semnate de Hans Werner Henze –, Orchestra Simfonică din Bamberg, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Stuttgart, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Germaniei de Sud-Vest din Baden-Baden și Freiburg, Orchestra WDR din Köln, Orchestra Radio din Frankfurt, MDR din Leipzig, Orchestra Filarmonicii din München, Orchestra Operei Germane din Berlin, Orchestra Simfonică din Viena, Orchestra Națională Daneză, Orchestra Filarmonicii Cehe, Orchestra Simfonică din Montréal, Yomiuri Nippon Symphony din Tokyo, Orchestra Simfonică din Shanghai, Filarmonicile din Hong Kong și China.