For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Roland Pöntinen | George Enescu Festival

Roland Pöntinen

De la debutul cu Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm în 1981, Roland Pöntinen a cântat cu orchestre importante din întreaga lume. A fost invitat la festivaluri prestigioase, printre care Schleswig-Holstein, Verbier și Mostly Mozart din New York și a lucrat cu dirijori precum Esa-Pekka Salonen, Rafael Frühbeck de Burgos, Evgeny Svetlanov și Leif Segerstam. Între cele mai importante momente din cariera sa se numără concertele cu Orchestra Philharmonia, cu Filarmonica din Los Angeles la Hollywood Bowl, Orchestra de Cameră a Scoției la Glasgow și Edinburgh, precum și aparițiile la BBC Proms, unde a interpretat Concertele pentru pian de Grieg și Ligeti.

Grație unui extraordinar apetit muzical și a tehnicii desăvârșite, pianistul a acumulat un repertoriu vast, ce cuprinde lucrări de la Bach la Ligeti. Accentul este pus pe „epoca de aur” a creației pianistice de secol XIX, dar și pe prima jumătate a secolului XX, prin lucrările unor compozitori precum Debussy, Busoni, Szymanowski sau Rahmaninov. Adesea angrenat în proiecte ample, Pöntinen a interpretat recent integrala sonatelor de Beethoven și ciclul Ani de pelerinaj de Franz Liszt.

Mai mulți compozitori, între care Veli-Matti Puumala, Anders Eliasson și Anders Hillborg, i-au dedicat lucrări, iar în 2007 Pöntinen a prezentat premiera mondială a Duetelor romantice de Rodion Șcedrin, alături de compozitor, la Festivalul de la Verbier.

În postura de interpret de muzică de cameră, Pöntinen a colaborat cu artiști remarcabili, precum Barbara Hendricks, Janine Jansen, Nobuko Imai, Martin Fröst, Ulf Wallin, Torleif Thedéen, Håkan Hardenberger, Christian Lindberg sau Nicolai Gedda.

Roland Pöntinen a susținut recitaluri la New York (The Frick Collection), Londra (Wigmore Hall), Bogotá, Istanbul, Stockholm și la Festivalul de la Verbier.

Aparițiile sale recente ca solist includ Rapsodia Paganini de Rahmaninov cu Orchestra Filarmonicii din Liverpool, Concertul nr. 1 de Șostakovici cu Orchestre de La Suisse Romande, Concertul de Schumann cu Orchestra Simfonică din Göteborg și, în ianuarie 2017, Simfonia Turangalîla de Messiaen cu Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm, sub conducerea lui Sakari Oramo. În stagiunile anterioare a susținut turnee în Japonia, Taiwan, Anglia, Scandinavia și Olanda.

Cea mai recentă înregistrare a sa este cu Simfonia Age of Anxiety de Leonard Bernstein, alături de Arctic Philharmonic Orchestra din Norvegia dirijată de Christian Lindberg. Aceasta se adaugă unei ample discografii de peste 100 de albume lansate la BIS, CPO, Arte Nova, EMI, Philips și la propria sa casă de discuri, Haddock.

Roland Pöntinen activează și în postura de compozitor, iar lucrarea sa Blue Winter a fost interpretată de Orchestra Philadelphia și de dirijorul Wolfgang Sawallisch la Carnegie Hall, în 1998. Cea mai recentă creație este L’heure bleue și a fost compusă pentru trombonistul Christian Lindberg.

Pöntinen este membru al Academiei Regale Suedeze de Muzică, iar în 2002 a primit distincția Litteris et Artibus – o medalie regală pentru recunoașterea abilităților eminente în domeniul artistic. A făcut parte din juriile mai multor concursuri internaționale, printre care Concursul Busoni (Bolzano), Concursul European de Pian (Normandia) și Maj Lind (Helsinki).

www.rolandpontinen.com