For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser David Geringas | George Enescu Festival

David Geringas

Președintele Juriului Violoncel

Violoncelistul și dirijorul lituanian David Geringas se remarcă drept unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai elitei muzicale a zilelor noastre. Un repertoriu extrem de vast, ce se întinde de la barocul timpuriu la compoziții contemporane, reprezintă dovada flexibilității și a dorinței de cunoaștere a muzicianului. Rigoarea sa intelectuală, versatilitatea stilistică, simțul melodic și senzualitatea tonului au fost aplaudate în toată lumea. Studentul lui Rostropovici și câștigătorul medaliei de aur la Concursul Ceaikovski din 1970 poate privi acum în urmă la o carieră de câteva decenii.

David Geringas a cântat pe scene importante ale lumii, cu orchestre și dirijori reputați. Discografia sa, care se apropie de 100 de titluri, include numeroase albume onorate cu premii, între care Grand Prix du Disque, Diapason d’Or de l’Année și premiul anului de la Deutschen Schallplattenkritik. David Geringas a primit premiul Echo Klassik în anii 2013 și 2014. În 2013, i-a fost acordat premiul pentru cea mai bună înregistrare cu muzică de cameră din secolele XX/XXI (Braunfels/Strauss, Profil Edition Günter Hänssler), iar în 2014, pentru cea mai bună înregistrare cu muzică de cameră din secolul al XIX-lea (Pohádka, C2 Hamburg / ES DUR).

Compozitori contemporani cunoscuți, precum Sofia Gubaidulina, Ned Rorem, Pēteris Vasks și Erkki-Sven Tüür i-au dedicat concerte pentru violoncel. A prezentat, în premieră, în Occident numeroase lucrări din avangarda rusă și lituaniană. În anul 2002, a interpretat premiera mondială a Concertului în Do de Anatolijus Šenderovas, care i-a fost dedicat și a câștigat Premiul Compozitorilor Europeni de la Berlin.

Ca dirijor sau în dubla ipostază de solist și dirijor, David Geringas concertează frecvent în Germania și în străinătate. Alături de invitațiile primite din partea centrelor muzicale importante din Vestul și Estul Europei, a primit propuneri de concerte și în Asia și SUA. Între anii 2005 și 2008, a fost dirijor-șef invitat al Orchestrei Filarmonicii din Kyushu, iar în 2007 a debutat alături de Orchestra Filarmonicii din Tokyo și de Orchestra Filarmonică din China.

În februarie 2009, și-a făcut debutul ca dirijor cu Filarmonica din Moscova, iar în 2015, cu Orchestra Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg. Timp de câteva decenii, David Geringas a predat un curs de violoncel celebru la nivel mondial, în urma căruia s-au format adevărate staruri ale instrumentului, cum ar fi Gustav Rivinius, Jens Peter Maintz, Wolfgang Emanuel Schmidt, Monika Leskovar, Tatjana Vassiljeva, Jing Zhao, Johannes Moser, Maximilian Hornung și Sol Gabetta.

Pentru promovarea muzicii și a compozitorilor lituanieni, David Geringas a câștigat cele mai înalte distincții din țara sa natală. A primit Crucea de Merit – Clasa I în Germania, pentru realizările sale ca muzician și ambasador cultural al țării sale pe scena muzicii internaționale. David Geringas este profesor onorific la Conservatorul din Moscova, Conservatorul Rimski-Korsakov din St Petersburg și la Conservatorul Central din Beijing și a primit un doctorat onorific din partea Academiei de Muzică și Teatru din Lituania.

Geringas a fost profesor invitat la University of Southern California din Los Angeles și la Manhattan School of Music din New York. A prezidat, de asemenea, jurii ale unor concursuri de prestigiu, precum Concursul Internațional de Violoncel Schoenfeld din Harbin sau Concursul Internațional George Enescu – Secțiunea violoncel din București. Mai mult, a fost numit Artist Meritoriu de către Uniunea Internațională de Arte Muzicale din Rusia. Profesorul David Geringas predă exclusiv la Blackmore International Music Academy din Berlin.

TagsPrimul