For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Vlad Dimulescu | George Enescu Festival

Vlad Dimulescu

Născut la Braşov, a început studiul pianului la Liceul de Muzică din localitate. A continuat și a absolvit studiile la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” Bucureşti, clasa de pian  profesor univ. dr. Constantin Ionescu-Vovu, muzică de cameră profesor univ.dr. Petre Lefterescu și acompaniament profesor univ. Marta Joja. În Iunie 2000 a obţinut titlul de Doctor în Artă cu teza „Repere de belcanto în pianistica chopiniană” la Academia de Muzică „Gh. Dima” Cluj-Napoca, sub îndrumarea prof.univ.dr.Valentin Timaru. În anul 1990 a devenit asistent universitar la Facultatea de muzică a Universităţii „Transilvania” Braşov, iar din anul 1993 asistent la catedra de Pian Principal a Universității Naționale de Muzică Bucureşti . În prezent este Profesor Univ.Dr. la aceeaşi catedră precum şi şeful acesteia cît și directorul  Departamentului de instrumente cu claviatură și muzică de cameră.

La vârsta de 14 ani a început cariera de pianist – concertist, fiind solist al orchestrei simfonice a filarmonicii „Gh.Dima” Braşov, sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu-Galaţi. A urmat o susţinută activitate concertistică în majoritatea centrelor muzicale ale ţării : Bucureşti, Cluj-Napoca , Iaşi, Braşov, Sibiu,Timişoara, Arad, Oradea, Tg.Mureş, Satu-Mare, Bacău, Botoşani, Ploieşti, Rm.Vâlcea, Constanţa.  A colaborat cu dirijorii: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Emil Simon, Iosif Conta, Mircea Cristescu, Emanuel Elenescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Ludovic Bacs, Petre Sbârcea, Ovidiu Bălan, Remus Georgescu, Corneliu Dumbrăveanu, Gheorghe Costin, Valentin Doni, Richard Oschanitzky, Modest Cichirdan , Szalman Lorant, Florin Totan, Cristian Brâncuşi, Dorin Frandeş , Cristian Neagu, Camil Marinescu, Leonard Boga, Tiberiu Oprea, Eduard Serov, Peter Fanger, Jing Wang, Daisuke Soga, Bruno Martinotti, Gudmundur Emilsson, Tateo Nakajima, Juan Jose Olives, Enzo Ferraris, Massimiliano Caldo, Roberto Salvalaio, Vitorio Parisi, Mirco Roverelli, Gheorghi Dimitrov, Ivan Iliev, Rachel Ward, Wiliam Savola etc. A susţinut numeroase recitaluri de muzică de cameră în săli de concert importante din ţară: Ateneul Român, Sala ”Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, Sala mare și sala mică a Palatului(toate în Bucureşti), precum şi în Braşov, Sibiu, Iaşi, Timişoara, Tg.Mureş, Bacău, Oradea, Satu-Mare, Craiova, Ploiești, Pitești.

Este laureat al concursurilor: ”George Enescu”-Bucureşti, Viña del Mar(Chile), ”Gh.Dima”-Cluj, Premiul A.T.M. şi al Criticii muzicale, Salerno (Italia).

A participat la festivaluri internaţionale : „Interforum” Budapesta, ”Dinu Lipatti” (Sinaia și Bucureşti ), Muzică de Cameră Braşov , „George Enescu” , „Serile Lipatti”, Icelandic Music Festival Rejkyavik (Islanda), „Festival de Musique de Besançon”(Franța), „Nopțile pianistice” (Chișinău-Moldova).

A avut turnee de recitaluri şi concerte în: Polonia (Zelaszowa Wola, Opole, Varșovia), Italia (Roma, Pescara, Bari, Sulmona, Campobasso), Spania (Vigo, Villareal, Pontevedra), Grecia (Salonic), Portugalia (Porto, Vilareal, Guimaraes), Bulgaria (Sofia, Plovdiv, Russe), Islanda (Rejkyavik), Franța (Besançon),Turcia (Ankara), Moldova (Chișinău).

A susţinut Master-classes în Italia, Polonia, Portugalia, Grecia, Spania, Bulgaria, Islanda.

A fost membru în juriile concursurilor internaţionale: ”Pro Piano”(București), ”V.Giuleanu” (București), ”Gradus ad Parnassum”(București), Lyons Club (București), ”CarlFiltsch” (Sibiu),”Seiler”( Sofia),Enkor(U.S.A.) ,Piano-Art Is(Iași),”Lira-de-Aur”(Suceava).

A editat două CD -uri :”Enescu,Chopin şi Brahms”; ”Chopin -Recital Vlad Dimulescu”.

A publicat cartea „Belcanto în pianistica chopiniană”.