For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Florin Estefan – George Enescu Festival
Florin Estefan

Originar din Oradea, Romania, Baritonul Florin Estefan a urmat cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității de Stat din orașul natal, licențiat al Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca în anul 2004, devenind solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, din anul al doilea de studii, la vârsta de 20 ani. În decembrie 2007, devine absolvent din prima promoție al Cardiff International Academy of Voice, avându-l ca profesor de canto pe faimosul tenor Dennis O`Neill. În 2012 revine ca și solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină Manager  General al renumitei instituții lirice în februarie 2015, fiind cel mai tânăr manager din istoria de 97 de ani ai primei instituții lirice înființate în România.

Anul 2016 i-a adus domnului Estefan frumoasa recunoaștere prin titlul de “Cel mai bun solist al anului” la Opera Națională București, în cadrul Galei Operelor Naționale, pentru interpretarea rolului Evgheni Oneghin în producția Operei Naționale Române clujene.

Din anul 2014 până în prezent Florin Estefan este doctorand în management la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Unversității Babeș- Bolyai din Cluj-Napoca.

La doi ani după obținerea titlului de Doctor în muzică, începând cu luna Octombrie 2018, baritonul Florin Estefan este angajat în funția de Lector Universitar Doctor al prestigioasei Academii de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca.

Florin Estefan, de asemenea, a câștigat numeroase competiții și a cântat pe diverse scene atât în România  cât și peste hotare, interpretând o serie importantă de roluri precum: Don Giovanni (Don Giovanni, W.A. Mozart), Figaro and Conte Almaviva (Le Nozze di Figaro – W.A. Mozart), Enrico (Lucia di Lammermoor, G. Donizetti), Malatesta (Don Pasquale, G. Donizetti), Belcore (L`Elisir d`Amore, G. Donizetti), Evgheni Oneghin (Evgheni Oneghin,  P. I. Ceaikovski), Amonasro (Aida, G. Verdi), Germont (La Traviata, G. Verdi), Renato (Un Ballo in maschera, G. Verdi), Marchizul de Posa (Don Carlo, G. Verdi), Il Conte din Luna (Il Trovatore, G. Verdi), Marcello (La Bohème, G. Puccini), Sharpless (Madama Butterfly, G. Puccini),  Michele (Il Tabarro, G. Puccini), Jack Rance (La Fanciulla del West,  G. Puccini),  Nick Shadow (The Rake’s Progress, I. Stravinsky).

Repertoriul său vocal simfonic cuprinde: L. von Beethoven  (Simfonia a IX-a), J. Haydn (Cecilien Messe), W.A. Mozart (Requiem), G. Rossini (Petite Messe Solenelle), C. Orff (Carmina Burana), G. Faure (Requiem) M. Mussorgsky (Song and Dances of Death).

În calitate de Manager General al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Florin Estefan a reușit să crească participarea tinerilor la spectacolele instituției, ajungând la un procent de 72% din totalul publicului, prin numeroasele premiere și spectacole “eveniment”, printr-o nouă abordare a publicului și prin programe și proiecte destinate tuturor, în spații neconvenționale, cu acces gratuit, precum Opera Aperta.