For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser A început Festivalul Enescu! Veniți de luați iubire! – George Enescu Festival

A început Festivalul Enescu! Veniți de luați iubire!

Într-un fel sau altul Festivalul Enescu s-a simțit în viața mea de adult cam la fiecare ediție. Chiar și dacă n-aș fi ajuns la vreun concert, freamătul din centrul orașului în perioada Festivalului e inconfundabil. Dacă treci, chiar și cu mașina, prin zonă, chiar și acum, când evenimentele din Piața Festivalului nu pot avea loc, tot se simte.
Cu atât mai mult sâmbătă seara, în fața Sălii Palatului, unde spectatorii așteptau cuminți, la coadă, să intre la concertul de deschidere al Festivalului.
Am ajuns un pic mai devreme, dornică să mă încarc cu atmosfera unică în oraș. Cu Louboutin și  Converse, Prada și tricouri polo, mulțimea e eclectică, iar nerăbdarea e aproape palpabilă.

– Bună seara. Pot să vă rog să-mi spuneți, dumneavoastră de ce veniți la Festival?, o abordez pe o doamnă care pare, ca și mine, să admire publicul care așteaptă să intre.
– Uite, și pentru asta, îmi spune, și arată larg cu mâna spre multele porți de acces în Sala Palatului. Să vezi oameni bucuroși de muzică, de artă, emoție.
– Veniți de mulți ani la Festival, se poate spune că aveți o poveste de iubire cu acest eveniment?
– Oh, probabil e cea mai longevivă din viața mea! Am lipsit la o singură ediție, în 2013, când l-am ratat pe Barenboim, dar am avut piciorul rupt. Eu aș fi venit, chiar și așa, dar nu m-au lăsat ai mei.
– Cu ce gânduri reveniți la Enescu în acest an?
– Cu bucurie că se întâmplă chiar și în acest context. E mare lucru să avem astfel de momente de respiro. Nu poți trăi fără emoții bune!

Îi mulțumesc frumos și mă grăbesc să intru și eu în sală. Mă întâlnesc cu mai mulți cunoscuți, ne salutăm, de unii nu sunt sigură ca-s ei, purtăm cu toții mască și încă mi se pare puțin neobișnuit lucrul ăsta. Ne găsim locurile, ne așezăm.
Și începe muzica. E a doua rapsodie enesciană, iar sala ascultă parcă fără să respire. Paavo Järvi e la pupitrul Filarmonicii George Enescu, iar concertmaestru e Sarah Nemțanu. Am văzut-o la conferința de presă, avea emoții, dar acum, pe scenă, pare să fie transformată, cu vioara ei și o seamă de mișcări în ritmul muzicii, o coregrafie personală. Sunt vrăjită de ea și realizez că s-a terminat rapsodia abia la aplauze.
Urmează Sibelius și Hilary Hahn. Și câteva aplauze între părți, unde n-ar fi trebuit să fie. Nu-i nimic, și răbdarea se învață, chiar și la concerte. La finele concertului în re minor pentru vioară și orchestră op. 47, Hilary Hahn primește un buchet de flori albe. Mulțumește, zâmbește, scoate un fir din buchetul ei și-l oferă Sarei Nemțanu. Pe ecranul din spatele orchestrei e vioara lui Enescu și textul „O istorie din iubire”. Nu mă pot gândi la un stop-cadru mai elocvent pentru Festival și seara asta decât aceste două artiste care au cântat împreună pe scena de la Festival și care se apreciază reciproc cu atâta generozitate.
Hilary Hahn a interpretat și două bucăți scurte de Bach, netrecute în program, Largo și Giga, ca un fel de bis.
Ultima parte a concertului ne-a adus muzica lui Rahmaninov și a sa simfonie nr. 2 în mi minor op. 27, pe care publicul a răsplătit-o cu indelungi aplauze și urale. Și, în timp ce toată lumea fotografia scena, eu am făcut o poză cu audiența. Sunt recunoscătoare pentru fiecare concert și efortul tuturor celor implicați, dar bucuria e cu mult mai intensă când e împărtășită cu sute de oameni, în sală.

A început Festivalul George Enescu care ne încântă cu un program făcut și oferit din iubire pentru muzică. Veniți și lăsați emoțiile bune să vă încarce. Avem nevoie de asta chiar mai mult decât ne-am putea da seama!

 

Articol realizat de Ruxandra Predescu