For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser AGENDA ZILEI – 31 AUGUST | George Enescu Festival

AGENDA ZILEI – 31 AUGUST

„Memorial” de Anatol Vieru, interpretată în premieră la inițiativa Maestrului Vladimir Jurowski

 

Festivalul Enescu prezintă astăzi, în premieră pe scenele sale, lucrarea „Memorial” de Anatol Vieru, care comemorează Pogromul de la Iași din 1941. Compoziția va fi interpretată de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, sub bagheta Maestrului Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului Enescu.

Lucrarea a fost introdusă în program la inițiativa dirijorului Vladimir Jurowski, ca o recunoaștere a talentului compozitorului, pe care și-a propus să-l facă cunoscut dincolo de granițele României, precum și din respect pentru victimele tragediei din 1941 și pentru rolul social pe care îl are arta. Partitura evocă un moment tragic din istoria națională, când, în anul 1941, peste 13.000 de evrei au fost uciși, la Iași, în câteva zile, din ordinul Mareșalului Antonescu și cu complicitatea autorităților locale. Adolescent la momentul respectiv, Anatol Vieru (1926-1998) a scăpat cu viață fugind. În 1990, compozitorul și pedagogul Anatol Vieru a compus „Memorial” pentru cea de-a 50-a comemorare a Pogromului de la Iași.

Concertul va începe la ora 19.30, la Sala Palatului. În programul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin vor mai fi lucrări de Stravinsky, Șostakovici și Hindemith. Solistă va fi pianista Yeon-Min Park, câștigătoarea Concursului Internațional George Enescu, ediția 2020/21.

Kristian Järvi va conduce Filarmonica Mării Baltice, în cel de-al doilea concert din cadrul Festivalului Enescu, începând cu ora 16.30, la Ateneul Român, cu celebra Viktoria Mullova la vioară. În program, lucrări de Pärt și Ceaikovski. Concertul începe cu lucrările Swansong, Fratres și Passacaglia pentru vibrafon și instrumente de suflat, ale lui Pärt. În încheiere, ascultăm Lacul Lebedelor de Ceaikovski – o compoziție în care farmecul rusesc se îmbină armonios cu modernul – într-un aranjament de simfonie dramatică, semnat de Kristian Järvi.

 Pe site-ul Festivalului publicăm zilnic o agendă cu interviuri, cronici și informații suplimentare.

AGENDA ZILEI

CONCERTE

SERIA: Concerte și Recitaluri

ORA ÎNCEPERII: 16.30
ORA SOSIRII PRESEI: 16.00
LOC DE DESFĂȘURARE: ATENEUL ROMÂN


FILARMONICA MĂRII BALTICE
Dirijor: Kristjan Järvi
Violonistă: Viktoria Mullova

Program:
Pärt –
Swansong
Pärt –
Fratres
Pärt –
Passacaglia (pentru vibrafon și instrumente cu coarde)
Ceaikovski – Lacul lebedelor (simfonie dramatică, ar. Kristjan Järvi)

Kristjan Järvi trăiește și respiră muzică, folosindu-și puterea pentru a crea artă în care orice este posibil. Publicația Reuters scrie despre Kristjan Järvi că: ”și-a câștigat reputația ca fiind unul dintre cei mai isteți și inovatori creatori de programe de pe scena clasică”. Dirijorul se simte ca acasă pe marile scene internaționale, interpretând piese ale marilor clasici, de la Wagner, la Ceaikovski și de la Steve Reich la Radiohead, precum și producțiile sale originale, fără a se limita la un anumit gen muzical.

Viktoria Mullova a studiat la Școala Centrală de Muzică din Moscova și la Conservatorul din Moscova. Talentul său extraordinar a atras atenția după ce a câștigat premiul întâi la Concursul Sibelius, din 1980, la Helsinki și medalia de aur la Concursul Ceaikovski, din 1982, care a fost urmat, în 1983, de fuga ei mult mediatizată din Rusia, în anul 1983.

De atunci, a interpretat cu mari orchestre și dirijori reputați din întreaga lume, la cele mai importante festivaluri internaționale. În prezent, este cunoscută ca o violonistă de o versatilitate și integritate muzicală excepționale. Curiozitatea ei acoperă toată evoluția muzicală, de la baroc și clasic, până la cele mai contemporane influențe din lumea muzicii fusion și experimentale.

 

SERIA: Mari Orchestre ale Lumii

ORA ÎNCEPERII: 19.30
ORA SOSIRII PRESEI: 19.00
LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

ORCHESTRA SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII DIN BERLIN
Dirijor: Vladimir Jurowski
Pianistă: Yeon-Min Park – câștigătorea Concursului Internațional George Enescu 2020/2021

Program:
Anatol Vieru – Memorial op. 118
Stravinsky –
Concertul pentru pian și instrumente de suflat
Șostakovici –
Două piese pentru octet de coarde op. 11 (versiune pentru orchestră de coarde)
Hindemith
– Simfonia Mathis der Maler

Vladimir Jurowski este dirijor Principal și Director Artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, și, de 6 ani, director artistic al Festivalului Enescu. Din dragoste pentru muzica lui George Enescu, Vladimir Jurowski și-a pus creativitatea în slujba conturării unei direcții proaspete și atractive a Festivalului Enescu.

Vladimir Jurowski consideră ca Enescu este un compozitor al secolului XXI și că acum este momentul de a fi descoperit de către public, dincolo de lucrările sale celebre. De aceea, la ediția din 2021 a Festivalului Enescu vom asculta aproape 37 de compoziții enesciene. Invitat să conducă orchestre renumite internațional, Jurowski dirijează adesea compoziții enesciene.

Yeon-Min Park a câștigat marele premiu al secțiunii de pian la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră op. 30 de Rahmaninov. Pianista este originară din Coreea de Sud și studiază la Hanovra, la Universitatea de Muzică și Teatru, la clasa prof. Bernd Goetzke. A concertat alături de Orchestra de Cameră din St. Petersburg, Orchestra Simfonică a Coreei, Orchestrele Simfonice din Hanoi și din Shenzhen.

BUCUREȘTIUL CREATIV

  • Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internațional George Enescu 2021, difuzat de TVR
  • Producția Constantin Silvestri – Avant-gardist, master improviser, homme passionné
    Program: sâmbătă, 28 august 2021 – duminică, 26 septembrie 2021 Realizat în Marea Britanie de Anda Anastasescu și Nicolas Gaster; Episoade: Prelude, Lead Soldiers, The Little Shepherd, Fireworks, Pictures at an Exhibition, Nocturne.
  • Mirrors of Brâncuși
    Program: sâmbătă, 28 august 2021 – sâmbătă, 4 septembrie 2021
    LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

Proiectul Mirrors of Brâncuși este o expoziție care te invită să faci parte din universul celui supranumit „inventatorul sculpturii moderne”. Proiectul urmărește conceptele de bază ale creației lui Brâncuși și le transpune în noi tehnologii pentru ca publicul să poată experimenta cu ideile care au servit drept inspirație pentru sculptor, dar și să privească în opera lui ca într-o oglindă.

Curator: Silvana Dulamă-Popa

Scenograf: Diana Miroșu

Lighting designer: Alin Popa

Muzică: Zoli Toth

Video: Dilmana Yordanova și Ovidiu Eftimie

Foto: Iulian Dinu

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

DESPRE PROGRAM, ARTIȘTI ȘI NOUTĂȚI: www.festivalenescu.ro

AGENDA FESTIVALULUI cu interviuri, cronici și informații despre programul zilei: https://bit.ly/3jneKsC

ACCES PRESĂ: Accesul presei acreditate la concerte se face conform acreditării. Pentru alte evenimente, nu e nevoie de acreditare.

IMAGINI VIDEO de la TVR: Televiziunile au dreptul de a preluat imagini de la linkul de mai jos, pentru știrile lor, cu citarea sursei – TVR. Aceste imagini nu pot fi urcate pe Facebook.

ftp://ftp.tvr.ro; user:enescu.tvr; parola:b@sBx4Ui (pentru acces, folosiți programul FileZilla)

IMAGINI FOTO ȘI VIDEO: Toate tipurile de media pot folosi imaginile foto și video oferite de Festivalul Enescu la linkul următor: https://bit.ly/3DoPoCI  . Pentru fotografii, vă rugăm să  păstrați creditul.