For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Alexandra Dariescu: Am clădit puțin câte puțin, într-o lume a muzicii foarte frumoasă, care aduce bucurie, lumină și pace în sufletele oamenilor – George Enescu Festival

Alexandra Dariescu: Am clădit puțin câte puțin, într-o lume a muzicii foarte frumoasă, care aduce bucurie, lumină și pace în sufletele oamenilor

Alexandra Dariescu – pianistă română cu o prestigioasă carieră internațională, stabilită în Anglia

Cu ce stare de spirit reveniți la ediția din acest an a Festivalului?

A.D.: Mă bucur din suflet să revin din nou pe scena Festivalului, la a cincea apariție de la debutul cu Filarmonica Regală din Londra, din 2013 și până la ediția din 2019, când am cântat în compania Orchestrei Naționale a Franței, condusă de Ion Marin. Ediția actuală reprezintă un adevărat triumf, după toate dificultățile aduse de pandemie, și vom sărbători muzica în toată frumusețea ei și cu impactul pe care îl are asupra fiecărei inimi deschise către ea. Mă bucur că propunerea mea de a face Concertul de Clara Schumann a fost acceptată de Adam Fischer și Orchestra de Cameră din Basel, cu atât mai mult cu cât această lucrare nu a mai fost cântată de multă vreme în București, dar și fiindcă este vorba de un opus compus de o femeie. 

În repertoriul dumneavoastră se poate observa în ultimii ani o predilecție pentru muzica semnată de compozitoare. Care este motivația acestei alegeri?

A.D.: Pentru mine contează foarte mult oportunitățile oferite compozitoarelor. Cu toții am crescut cu muzica marilor compozitori, dar s-a acordat puțină atenție muzicii scrise de femei, deși nu sunt puține. La Wigmore Hall, în 2017, am început să prezint publicului programe alcătuite în egală măsură din lucrări semnate de compozitori și compozitoare, iar în concertele cu orchestra mă bucur de fiecare dată când am șansa să prezint o parte din aceste bijuterii muzicale feminine care, din foarte multe motive, nu sunt decât prea puțin cunoscute publicului larg. În urmă cu doi ani, am realizat premiera românească a Concertului de Nadia Boulanger, dar și a unei alte lucrări concertante, compuse de Germaine Tailleferre, singura femeie compozitoare din Grupul Celor Șase. Cred că ține de responsabilitatea fiecărui artist să prezinte lucrări necunoscute și să le supună atenției generale.

Descrieți, vă rog, în câteva cuvinte, proiectul dumneavoastră personal cel mai important din actualitate, The Nutcracker and I (Spărgătorul de nuci și cu mine), al cărui debut a avut loc la sfârșitul anului 2017.

A.D.: Este unul dintre cele mai speciale proiecte pe care le-am realizat până acum. Pregătirea a durat trei ani și jumătate și a fost prima dată când m-am aflat în ipostaza de producător. Scopul principal constă în atragerea publicului tânăr și foarte tânăr către muzica clasică. Succesul este foarte mare, lucru care se reflectă în cele peste 75 de spectacole susținute până acum, împărțite pe mai multe continente în săli de prestigiu și am marea satisfacție de a fi văzut la un recital de pian trei sau chiar patru generații din aceeași familie asistând în sală.  În acest spectacol, muzica se îmbină cu dansul și cu o tehnologie avansată care produce holograme, iar rezultatul final a reușit să schimbe percepția multor oameni asupra muzicii clasice. 

Vă gândiți să aduceți și în România acest spectacol?

A.D.: Haha!..Ah, de câte ori am încercat, dar nu s-a putut! Dar nu renunțăm, încercăm pe toate căile și sper să reușim într-o zi.

Privind înapoi, cum percepeți plecarea din România în adolescență și drumul parcurs până acum?

A.D.: La 17 ani, a fost o trecere ușoară din România către Anglia, pentru că la acea vârstă copiii sunt foarte adaptabili. A fost începutul aventurii mele muzicale, cu visul de a ajunge pianistă concertistă, plecând de la convingerea că sunt o persoană căreia îi place să-și asume riscuri. În cei patru ani petrecuți la Conservatorul Regal din Manchester, premiile câștigate mi-au oferit posibilitatea de a face turnee în Europa, dar și peste Ocean, iar momentul cel mai important l-a reprezentat intrarea mea ca artist într-o agenție internațională de impresariat, ceea ce a determinat un salt mare în carieră. Pornind de aici, am clădit puțin câte puțin, într-o lume a muzicii foarte frumoasă, care aduce bucurie, lumină și pace în sufletele oamenilor, dar desigur că drumul este foarte greu. Fiecare apariție pe scenă este ca o participare la Jocurile Olimpice, care presupune o pregătire enormă fizică și psihică, asemenea unui sportiv de performanță. Când luminile din sală se sting și urci pe scenă, nu mai contează însă nimic. De obicei, oamenii trăiesc ba în trecut, ba în viitor. Grijile, proiecțiile sau întrebările despre ce și cum a fost ne ocupă mintea, dar atunci când cânți în fața publicului trebuie să fii foarte bine ancorat în prezent, să te conectezi pe mesajul piesei și să spui povestea ta publicului. 

Cum ați traversat ultimul an și jumătate de pandemie? Există și lucruri pozitive de învățat din această experiență?

A.D.: Cred că în primul rând trebuie să fim recunoscători că suntem sănătoși și că putem încerca să revenim la normal. Pentru artă și cultură, această perioadă a fost absolut dezastruoasă dar cred că oamenii au înțeles că acestea nu sunt produse de lux, ci necesități și că și cu ajutorul lor am reușit să trecem mai ușor peste dificultățile apărute. În același timp, partea pozitivă cred că a constat în acest respiro care s-a creat și care ne-a obligat la reflecție, într-o lume care alerga fără oprire ca pe o bandă din sala de fitness, și astfel am avut posibilitatea să ne regăsim pe noi înșine, în legătura cu propriul suflet. 

Interviu realizat de Mihai Cojocaru