For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Alisa Weilerstein: Oamenii vor cu disperare să fie împreună și să simtă muzica împreună – George Enescu Festival

Alisa Weilerstein: Oamenii vor cu disperare să fie împreună și să simtă muzica împreună

Sunteți familiarizată cu muzica lui Enescu?

A.W.: Bineînțeles! Sunt nebună după muzica lui Enescu! De fapt, părinții mei sunt muzicieni – tata e violonist și mama e pianistă – și erau amândoi înnebuniți după muzica lui Enescu. Am crescut ascultând sonatele pentru vioară, ca și celelalte piese pentru vioară, le-am cântat, bineînțeles. Sunt o mare fană.

Ați fost lăudată pentru felul în care interpretați Concertele pentru violoncel de Haydn. Cum le-ați încadra în repertoriul dumneavoastră?

A.W.: Sunt, cred eu, o parte fundamentală a repertoriului oricărui violoncelist. Sunt primele concerte pentru violoncel care au fost importante la momentul scrierii și sunt cântate, încă, la scară largă. Îmi place să spun că sunt un fel de operă buffa pentru violoncel, o operă comică. Sunt efervescente. Dacă vă gândiți la ultima mișcare a Concertului în Do major, de exemplu, se aseamănă cu un pahar spumos de șampanie – este plină de energie… Efervescență, într-adevăr, e cuvântul pe care l-aș folosi.

Cum vi se pare că se potrivesc cele două lucrări – Concertul în Do major de Haydn și Variațiunile pe o temă rococo de Ceaikovski?

A.W.: Au multe în comun în termeni de caracter – aproape de o operă comică. Sigur că Ceaikovski, în Variațiunile pe o temă rococo, aduce un omagiu epocii rococo, deci e evident că scriitura este ceva mai clasică, mai degrabă formală. În același timp, nu se poate îndepărta de propria sa natură – variațiunile nr. trei și, respectiv, șase, sunt extrem de romantice, deci se depărtează puțin de tipul de umor pe care îl avea în celelalte variațiuni.

Cum vedeți acest aspect comic al celor două lucrări?

A.W.: Este foarte distractiv să cânți și să te concentrezi pe acest aspect – de multe ori, mai ales la Ceaikovski, e vorba de sincronizare umoristică; de exemplu, dacă asculți un actor foarte bun într-o piesă, să spunem o comedie de Shakespeare, de foarte multe ori e vorba despre sincronizare, despre sublinierea anumitor cuvinte. Pentru mine, o mare parte a studiului – atât pentru Haydn, cât și pentru Ceaikovski – o dedic frazării, să văd unde pot apăsa o replică, unde trebuie să mă rețin, ceea ce e foarte distractiv, să mă joc și să experimentez cu asta.

Ați observat schimbări în comportamentul publicului, după revenirea din pauza impusă de pandemie?

A.W.: Aș spune că da, într-un fel foarte ironic – se tușește mult mai puțin – oamenii nu vor să se sperie unii pe alții. Vorbind serios acum, a fost foarte îmbucurător, mai ales vara aceasta, în Europa și în Statele Unite – era evident că oamenii vor să vină înapoi. Sigur că frica unora, în cercurile noastre, era că oamenii se vor obișnui cu totul online, astfel că nu se vor întoarce în sala de concert – poate din cauza drumului sau a navetei, sau poate că nu ar vrea să stea alături de alți oameni, poate că le-ar fi frică… dar până acum s-a dovedit că nu e cazul deloc. Oamenii vor cu disperare să fie împreună și să simtă muzica împreună. Iar noi, ca interpreți, simțim asta. Atât de mult din ceea ce facem ține de vibrație, și ne hrănim cu vibrația răspunsului nerostit al publicului.

Presupun că același lucru se aplică și colegilor de scenă?

A.W.: Vara, în mod normal, este momentul când muzicienii se întâlnesc la festivaluri, când prietenii cântă muzică de cameră împreună, astfel că vara aceasta a fost magică în acest sens, deoarece am putut să facem aceste lucruri, am văzut prieteni pe care nu văzusem de un an și jumătate sau doi. La festivaluri sunt unii muzicieni cărora le place să petreacă până târziu și unii cărora le place să meargă la culcare devreme; nimeni nu a mers la culcare devreme vara asta, deloc. Cu toții voiam să ne petrecem timpul împreună, din cauza timpului petrecut în izolare, ceea ce a fost foarte frumos de văzut.

Având în vedere efectele pe care această perioadă de izolare le-a avut asupra tuturor, cum ați regăsit energia și motivația?

A.W.: Aș spune că a fost, cu siguranță, o ajustare, deoarece au fost momente sporadice de deschidere. Vara trecută, spre exemplu, au fost șase săptămâni în Europa, când au fost concerte, cu public limitat, și apoi totul s-a închis din nou, subit, pentru alte opt luni. Nu vreau să vorbesc pentru alți oameni, așa că voi vorbi doar pentru mine: de la 1 iunie, am avut un program normal, în proporție de 85%. Mi-a luat câteva zile, nu mai mult, să intru din nou în ritm. Însă după asta am fost ca peștele în apă – a fost distractiv din nou. Totuși, cred că asemenea multor muzicieni – mă refer în special la cei ocupați – a trebuit să reevaluăm cât de ocupați vrem să fim, cum vrem să ne petrecem timpul și ce e cu adevărat important în viață.

 

Interviu realizat de Petre Fugaciu