For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Angela Drăghicescu: m-am ocupat de premiera acestui trio în Statele Unite – George Enescu Festival

Angela Drăghicescu: m-am ocupat de premiera acestui trio în Statele Unite

Pianista Angela Drăghicescu urma să prezinte – alături de membri ai Filarmonicii din Berlin – un program integral Enescu dar situația din ultima perioadă nu a permis ansamblului să finalizeze și versiunea interpretativă a Cvartetului cu pian în Re major și atunci programul a fost modificat păstrând ca element enescian un opus din 1897, recent re-integrat în repertoriul de concerte camerale.

Un program Enescu-Mozart în această după-amiază, pe scena Ateneului Român, în care aduceți un Trio cu pian în sol minor scris de adolescentul Enescu. Am înțeles de la muzicienii invitați că sunteți, cumva, responsabilă de găsirea acestei partituri, de aducerea ei în atenția lor.

A.D.: Aș putea spune, mai exact, că mă simt responsabilă ca promotoare a acestui Trio și readucerea lui în rândul interpreților de pe scenele internaționale, pentru că mă leagă o muncă de „detectiv” în a descoperi felul în care acest trio a ieșit la iveală – unde a fost scris, în ce context. Și adunând aceste date din documentele care s-au aflat și la muzeu și prin cărțile care au fost publicate, am reușit să dau de urma lui și să putem avea o istorie și o poveste a acestei lucrări. Consider că munca este, de fapt, una de echipă, menită a-l readuce la lumină și de a-l face cântat pe toate scenele. M-am ocupat de premiera acestui trio în Statele Unite și intenționez să depunem foarte multe eforturi să fie publicat și la editurile din afară. Sperăm că o să avem succes.

Vorbiți-ne puțin despre această lucrare. Înțeleg că ați mai cântat-o și în străinătate…

A.D.: Da. Premiera în Statele Unite am făcut-o cu violonistul James Ehnes, un extraordinar violonist, câștigător a două premii Grammy, și cu Ani Aznavoorian la violoncel, în cadrul Societății de Muzică de Cameră din Seattle. Am cântat-o după ce partitura a fost publicată la Muzeul „George Enescu”. Nu mai fusese interpretată niciodată în Statele Unite și a avut un succes fulminant. Această lucrare a fost scrisă – din sursele pe care le-am găsit – în 1897. Este un jurnal apărut – l-am văzut la Muzeul Enescu – în care este menționat acest trio. Apare mai târziu cu un an, scris în catalogul Clemansei Firca, că a fost cântat și pe scena Ateneului în 1898, după care el a rămas într-un manuscris de copist și se află în momentul de față la Muzeul Enescu. A fost publicat mai târziu de editură și acesta a fost, de fapt, și felul în care eu am reușit să-l aduc în Statele Unite. A devenit atunci „de circulație internațională”, prin premiera cu acești doi interpreți de seamă. Este în continuare cântat și la Tokyo. Noi îl vom înregistra anul viitor, la Warner Classics.

 

A fost o realizare deosebită, o bucurie, să promovați creația lui Enescu și pe meleaguri americane, unde el s-a bucurat de multă apreciere! Colaborați cu acești muzicieni pe care noi îi cunoaștem mai puțin, dar asupra cărora planează efigia unor formații cu totul deosebite, în care ei cântă. V-aș ruga să ne vorbiți despre ei…

A.D.: Am avut onoarea să intru în legătură cu prim-concertmaistrul de la Filarmonica din Berlin, Noah Bendix-Balgley, care este, de fapt, american. Este primul american care a câștigat acest post extraordinar. Această relație a venit în urma succesului pe care l-a avut Trio-ul în Statele Unite, la Seattle, cu James Ehnes. Am vrut foarte mult să fie și Noah implicat în interpretarea acestui trio pentru că el este un mare fan și un mare iubitor al muzicii lui Enescu,  al festivalului, în primul rând (el venind aici cu Filarmonica din Berlin). Știți, l-am găsit interpretând pe youtube Balada lui Porumbescu, lucru care m-a fascinat efectiv. Un om care vine din Statele Unite, care este acum și în Germania și care cântă această piesă în repertoriul său în mod regulat, în concertele pe care le dă! M-a apropiat foarte mult de el înțelegerea pe care o are și față de muzica lui Enescu, și de cultura română. Violoncelistul care este în același ansamblu, este un prieten foarte bun de-al lui, care aranjează pentru violonceliștii orchestrei din Berlin, în mod regulat, piese de Enescu. A făcut un aranjament foarte special al Rapsodiei Române nr.1 pentru un sextet care include și clarinet. O cântă foarte des. Mă întreabă în permanență dacă mai sunt piese românești! Ei au această afinitate pentru cultura română și pentru muzica lui Enescu. Au avut o experiență minunată când au venit la festival și, în momentul în care le-am spus puțin despre povestea acestui trio și despre eforturile noastre colective să-l aducem mai mult la suprafață și în public. Au fost fascinați și au insistat foarte mult să fie ei cei care să-l cânte. Deci, este o onoare pentru mine să fiu alături de dânșii, mai ales fiind muzicienii care sunt în orchestra cea mai mare și cea mai importantă din lume, după cum se spune adesea.

Și mai există violistul Elias Goldstein, alături de care ați colaborat mult mai mult, din câte am înțeles.

A.D.: Elias ocupă un loc foarte special în sufletul meu. Am făcut împreună o înregistrare în premieră mondială, a Sonatei a III-a de George Enescu, cu violă. A făcut un aranjament și este singurul violist care a încercat acest lucru. Este foarte greu să exprimi cât de dificilă e această partitură mai ales pentru violă. Însă fiindcă este un virtuoz – el cântând și Capriciile de Paganini la violă – s-a îndrăgostit de piesă și a vrut foarte mult să o înregistreze. El a adus în lumea violiștilor primul aranjament al piesei acesteia. Și pentru că s-a îndrăgostit de Enescu, a învățat limba română și vine cu cea mai mare plăcere în România mereu.

 

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu