For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Antonio Caldara, încă o dată în concert la Ateneu – George Enescu Festival

Antonio Caldara, încă o dată în concert la Ateneu

La comemorarea a 285 de ani de la trecerea în neființă, Antonio Caldara (1670-1736) a fost prezent de două ori în programele ediției XXV a Festivalului „George Enescu”, mai întâi în interpretarea ansamblului L’Arpeggiata (soliști soprana Céline Scheen și contratenorul Philippe Jaroussky) iar aseară, tot la Ateneu, prin vizita formațiilor La Cetra Barockorchester & Vokalensemble Basel. S-a prezentat Serenada într-un act „La Concordia de’ pianeti” („Armonia planetelor”), compusă în plină efervescență barocă, cu premieră absolută în 1723 în aer liber la Castelul Znojmo (Cehia de astăzi), eveniment prilejuit de onomastica Împărătesei Elisabeth-Christine, soția lui Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Romano-German și încoronat la Praga cu câteva zile înainte.

Este o așa-numită „compoziție teatrală”, un soi de precursoare a operei, dar care nu deține dramaturgia specifică unui spectacol liric. Subiectul este fantezist și copilăresc, descriind dialogurile dintre zeitățile ce dau numele planetelor sistemului solar, lăudând frumusețea și calitățile Împărătesei. Cele două părți ale opusului sunt o înșiruire de recitative și arii, pornite printr-o introducere cu cor și întreruptă de alte câteva coruri, cel final, festiv, fiind cel mai consistent. Succesiunea numerelor vocale nu are, cum spuneam, legături dramaturgice și nici o mare varietate în construcția ariilor, în sensul că indicațiile de tempo sunt de la Allegro în sus iar structurile sinonimice au menirea de a pigmenta desenele melodice cantabile cu agilități, fiorituri, chiar de bravură. Faptul că nu a existat niciun Lamento vine din caracterul festiv și ludic. În general, zonele centrale și central-grave din ambitusurile vocilor cântăreților au fost cele mai uzitate, acute s-au auzit puține. Artiștilor li s-a cerut în primul rând să fie capabili a executa spectaculos și cu acuratețe pasajele de virtuozitate, la fel ca și zicerea cu impuls de frază italiană a textului. Prin ce a scris în „La Concordia de’ pianeti”, Caldara s-a dovedit un înaintaș al cristalizării barocului către arta nuanțărilor de esență ce vor urma și vor pregăti terenul pentru vocalitățile belcantiste, romantice.

Dirijorul și clavecinistul Andrea Marcon a condus ansamblurile (23 de instrumentiști și 16 coriști) alert, cu vivacitate, demonstrându-și marca de specialist în asemenea muzici.

S-o luăm în ordine. Tenorul Anthony Gregory (Mercurio) a afișat un glas plăcut, liric, ductil, cu unele sunete înalte emise „în spate” (aria a doua „Madre d’Amor tu sei”) iar galonata mezzosoprană Magdalena Kožená (Venere) a cântat cu timbru cald, rotund, îmbogățit la notele mai înalte, precum și cu abandonuri extatice (aria primă „Non si turba e non si duole”), cu grave „de piept” ușor guturale în țesătura mai joasă a primei strofe din aria „Ad Elisa ancor d’intorno”. A căpătat strălucire în cea de-a doua, pentru ca să-și finalizeze intervenția cu acute ample în aria „La Concordia de’ pianeti”. Diana a fost soprana Margriet Buchberger, cu două ieșiri în evidență în arii, prin glasul fără mare amploare și registru acut întrucâtva „strâns”, dar percutant. Basul Luca Tittoto s-a afirmat drept cea mai importantă voce a serii, densă, temeinică, valoroasă timbral, cu mobilitate spectaculoasă în registrul grav (prima arie a lui Saturno „Di quel bel nome al suono”), dar și cu irizări catifelate în „Pari a quella”, în care o trompetă a fost derapantă. Nu foarte sonor în context, ușor voalat a cântat contralta Sonia Prina (Marte). Întrupând personajul Apollo, excelentul contratenor Vadim Volkov a expus un glas amplu, incisiv, viu colorat, strălucitor, iar în „Questo di così giocondo”, aria a doua, supra-acute de mare forță și pătrundere. Cu voce ingolată, celălalt contratenor Christophe Dumaux, a rezonat meschin în registrul centro-grav, dar s-a dezvoltat sonor în cel mediu.

Într-o atrăgătoare după-amiază la Ateneu, ce a substituit obișnuitul baroc de noapte de la alte ediții festivaliere, remarc încă o dată abilitățile tuturor în executarea ornamentațiilor, stilistica stăpânită de dirijor și ansamblurile sale.

 

Articol realizat de Costin Popa