For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Ce ascultăm pe 10 septembrie la Ateneul Român – George Enescu Festival
L’Arpeggiata

Ce ascultăm pe 10 septembrie la Ateneul Român

ENSEMBLE L’ARPEGGIATA

CHRISTINA PLUHAR teorbă și conducere muzicală

PHILIPPE JAROUSSKY contratenor

CÉLINE SCHEEN soprană

JUDITH STEENBRINK vioară barocă

CATHERINE AGLIBUT vioară barocă

FILIP REKIEĆ vioară barocă

LATHIKA VITHANAGE vioară barocă

ANIA NOWAK violă barocă

RODNEY PRADA viola da gamba

BRUNO COCSET violoncel baroc

LEONARDO TERRUGGI contrabas

JOSEP MARIA MARTI DURAN teorbă și chitară barocă

DANI ESPASA orgă

Program: Stabat mater – Caldara & Pergolesi

Antonio Caldara Introducere din La Passione di Gesu Cristo Signor Nostro

Antonio Caldara „Per il mar del pianto mio” – Aria Maddalenei din Maddalena ai piedi di Cristo (Céline Scheen)

Antonio Caldara „Su, lieti festeggiate” – Aria di Amor Celeste din Maddalena ai piedi di Cristo (Philippe Jaroussky)

Antonio Caldara „Pompe inutili” – Aria Maddalenei cu violoncel solo din Maddalena ai piedi di Cristo (Céline Scheen)

Antonio Caldara „Quel buon pastor son io” – Aria lui Abel din La morte di Abel (Philippe Jaroussky)

Antonio Caldara „In lagrime stemprato il cor qui cade” – Aria Maddalenei din Maddalena ai piedi di Cristo (Céline Scheen)

Georg Friedrich Haendel „Lascia la spina” – Aria lui Piacere din Il Trionfo del Tempo e del Disinganno (Philippe Jaroussky)

Giovanni Battista Pergolesi Stabat mater

  1. Stabat mater
  2. Cujus animam

III. O quam tristis

  1. Quae moerebat
  2. Quis est homo
  3. Vidit suum

VII. Eja mater

VIII. Fac ut ardeat

  1. Sancta mater
  2. Fac ut portem
  3. Inflamatus

XII. Quando corpus – Amen

(Céline Scheen, Philippe Jaroussky)

ENSEMBLE L’ARPEGGIATA

CHRISTINA PLUHAR teorbă și conducere muzicală

PHILIPPE JAROUSSKY contratenor

CÉLINE SCHEEN soprană

JUDITH STEENBRINK vioară barocă

CATHERINE AGLIBUT vioară barocă

FILIP REKIEĆ vioară barocă

LATHIKA VITHANAGE vioară barocă

ANIA NOWAK violă barocă

RODNEY PRADA viola da gamba

BRUNO COCSET violoncel baroc

LEONARDO TERRUGGI contrabas

JOSEP MARIA MARTI DURAN teorbă și chitară barocă

DANI ESPASA orgă

            Stabat mater – la origine un imn din secolul al 13-lea înfățișând-o pe Fecioara Maria, „mater dolorosa”, stând la poalele crucii lui Isus Cristos, fiul ei – a pătruns în liturghia pascală și a rămas în muzica sacră occidentală grație unui număr impresionant de compozitori, de la preclasici la contemporani. Cât despre genericul acestui concert de muzică barocă, Stabat mater – Caldara & Pergolesi, el indică doar tematica, nicidecum conținutul exhaustiv. Programul cuprinde un singur Stabat mater, cel al lui Pergolesi. Caldara (deși a compus și el unul) este reprezentat prin fragmente din alte trei lucrări de muzică sacră. Surprinzător, trecerea de la un compozitor la celălalt se face printr-o pagină laică (!?) … haendeliană.

            Prima parte cuprinde momente din oratorii de Antonio Caldara (1670-1736) compozitor italian cunoscut mai ales pentru muzica sa vocală – opere, cantate, oratorii. Creator prolific, a activat în Veneția natală, la Mantua, Barcelona, Roma și-n cele din urmă la Viena, bucurându-se de succes și vremelnică bunăstare căci, boem și risipitor din fire, a murit sărac. Din perioada sa vieneză face parte oratoriul La Passione di Gesù Cristo Signor Nostro (Patimile lui Isus Cristos, Domnul nostru) compus pe libret de Pietro Metastasio, a cărui primă audiție a avut loc în Săptămâna Mare a anului 1730. Introducerea acestuia a fost aleasă pentru a intra în atmosfera întregului concert. Urmează arii din Maddalena ai piedi di Cristo (Magdalena la picioarele lui Cristos, Veneția – 1697) un „oratorio volgare”, textul fiind scris în limba italiană (așa-zisa limbă „vulgară”), nu în latina consacrată pentru muzica vocală sacră. Libretul lui Lodovico Forni se axează pe dilema Mariei Magdalena, cea care oscilează între dragostea senzuală și cea spirituală, între a rămâne pradă voluptății sau a deveni mireasa lui Cristos. Ignorând succesiunea din partitură, selecția pentru acest concert cuprinde trei dintre cele zece arii ale Maddalenei și una dintre cele șase ale unui personaj alegoric, Amor Celeste (Iubirea cerească). Începe Maddalena cu lenta, melismatica arie „Per il mar del pianto mio” din ultima parte a oratoriului – „Prin marea lacrimilor mele știu să disprețuiesc suferințele. Isus, dacă ești steaua mea, la picioarele tale îmi sunt lanțurile”. Continuă Amor Celeste cu ultima sa arie, sprințara „Su, lieti festeggiate” – „Sărbătoriți, încoronați și-n ceruri o zi atât de fericită”. Apoi, în „Pompe inutili” (Fast inutil), tulburătoarea meditație a eroinei asupra vanității umane este însoțită cu măiestrie de violoncelul solo (compozitorul însuși fiind în epocă un remarcabil violoncelist), iar cea de-a treia arie a Maddalenei din program, „In lagrime stemprato il cor qui cade” (Sufletul scăldat în lacrimi), are un acompaniament care sugerează lacrimile și suspinele penitenței. Dar înainte de aceasta este inserată o arie dintr-o altă lucrare de Caldara, La morte di Abel (1732), cu care ne întoarcem la Viena și la libretistul P. Metastasio. Din această azione sacra a fost aleasă aria „Quel buon pastor son io”, o anticipare prin Abel a lui Isus Cristos: „Sunt acel bun păstor care își iubește atât de mult turma încât, pentru salvarea ei, se oferă pe sine însuși”.

            Titan al barocului, Georg Friedrich Haendel (1685-1759) este prezent aici printr-o arie din primul său oratoriu, Il trionfo del Tempo e del Disinganno (Triumful Timpului și al Deziluziei), compus în 1707. Aria „Lascia la spina” (devenită celebră după ce Haendel a reluat-o în opera Rinaldo sub titlul „Lascia ch`io pianga”) aici, în forma ei inițială din oratoriu, aparține Plăcerii – personaj alegoric asemenea celorlalte trei, Frumusețea, Deziluzia și Timpul – fiind (contrar melancolicei sale expresii muzicale) o pledoarie în spiritul carpe diem: „Culege trandafirul, ignoră-i spinul (Lascia la spina, cogli la rosa…)”

            Giovanni Battista Pergolesi (1710-1736), autorul celebrului intermezzo buffo La serva padrona, a compus Stabat mater – capodopera și totodată cântecul său de lebădă – la mânăstirea franciscană din Pozzuoli unde se retrăsese după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză și unde a murit la scurtă vreme (cu câteva luni înaintea lui Caldara, dar având doar 26 de ani). Stabat mater-ul său avea să-i aducă o glorie perenă, fiind în prezent una dintre cele mai frecvent imprimate lucrări ale secolului al 18-lea. Compus pentru sopran, alto, coarde și continuo, a cunoscut de-a lungul timpului câteva aranjamente, notabil fiind mai ales acela al lui J. S. Bach. Muzică din Stabat mater de Pergolesi (mai ales tema primei părți) a pătruns și-n coloanele sonore ale unor filme precum „Oglinda” lui Tarkovsky, „Amadeus”, „Farinelli”,… Este o muzică extrem de melodioasă, cuceritoare în sine, expresia ei sonoră nefiind totdeauna în concordanță cu textul – un Stabat mater rossinian „avant la lettre”. Orchestra lasă în prim plan vocile acompaniindu-le discret și evidențiindu-se doar în introducerile numerelor. Acestea sunt duete și arii cu o vocalitate comodă, care alternează – de cele mai multe ori – într-o succesiune permanentă lent-mișcat.

Articol realizat de Ligia Ardelean