For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Ce ascultăm pe 12 septembrie la Ateneul Român – George Enescu Festival

Ce ascultăm pe 12 septembrie la Ateneul Român

DEUTSCHE KAMMERPHILHARMONIE BREMEN

JÉRÉMIE RHORER dirijor

DIANA DAMRAU soprană

Program:

Richard Strauss – Metamorfoze, Studiu pentru 23 de instrumente cu coarde solo, TrV 290, Av 142

Richard Strauss – Liedurile: “Das Rosenband” op. 36 (”Ghirlanda de trandafiri”) “Ständchen” op17 (”Serenada), “Freundliche Vision” op. 48 (”Viziune prietenoasă”), “Wiegenlied” op. 41 (”Cântec de leagăn”), “Zueignung” op. 10 (”Dedicație”), “Allerseelen” op. 10 (”Ziua morților”),

Piotr Ilici Ceaikovski Simfonia nr. 3 în re major op. 29 “Poloneza”

  1. Moderato assai (tempo di marcia funebre) – Allegro brillante
  2. Alla tedesca, Allegro moderato e semplice
  3. Andante elegiac
  4. Scherzo, Allegro vivo
  5. Tempo di Polacca, Allegro con fuoco

Lucrarea intitulată ”Metamorfoze a fost terminată în anul 1945 cu câteva săptămâni doar înainte de încheierea celui de al II-lea Război Mondial, sub impresia puternică pe care i-o făcuse lui Richard Strauss distrugerea succesivă a teatrelor de operă din München, Berlin, Dresda și Viena unde se reprezentaseră cele mai importante creații lirice ale sale. În aceeiași perioadă, Strauss citise asiduu operele lui Goethe, pline de meditații filozofice.

          “Metamorfoze” – studiu pentru 23 de instrumente cu coarde solo – este de fapt un amplu lamento, cu desfășurare în trei secțiuni – Adagio, Agitato și Tempo primo – care curg fără pauză. Fluxul muzical formează un mare arc sonor; acesta pornește de la coardele grave ce intonează primele motive , apoi se amplifică  în tot ansamblul ajungând la maximum de intensitate și tensiune sonoră, pentru a reveni, tot treptat, la starea inițială, poate mai luminoasă, dar totuși atinsă de tristețe. Materialul tematic este bazat mult pe formule cantabile, amintind stilul vocal adesea înflorit, exuberant, al lui Strauss. În broderia polifonică densă din care e țesut discursul, ca un elogiu adus minunatei arte muzicale – este evocat la un moment dat un fragment din opera “Tristan și Isolda” de Richard Wagner – se strecoară amenințător un motiv din Marșul funebru al simfoniei “Eroica” de Beethoven. Îl auzim obsesiv pe parcursul lucrării, expus în toate registrele și de toate instrumentele, ca un simbol al dispariției unei armonii, a unei lumi, cândva nobilă și înălțătoare.

          În creația lui Richard Strauss, ciclurile de lieduri și muzica vocală în general ocupă un loc deosebit de important. Vocea este tratată în cele mai diverse modalități, adaptându-se exprimării poetice, nu atât pentru sonoritate, cât pentru sensuri și imagini. Fiecare piesă devine o confesiune, sau un adevărat tablou.

Liedurile au în general ca temă dragostea, mai întotdeauna asociată cu gesturi delicate și fenomene ale naturii: primăvara, florile, frunzișul, adierile de vânt, cântul păsărilor. Asta găsim în ”Ghirlanda de trandafiri” (versuri Friedrich Klopstock), ”Serenada”  (Friedrich von Schack), ”Viziune prietenoasă”  (Otto Bierbaum), ”Cântec de leagăn” (Richard Dehmel).

Chiar și momentele de melancolie, ca cele din ”Ziua morților” (Hermann von Gilm) sunt atenuate prin revenire la seninătate și la admirația pentru frumusețea lumii. Găsim și tonul pasionat, cu declarații avântate și voluptuoase arcuri vocale în celebra ”Dedicație” (versuri tot de von Gilm).

În anul 1875, retras într-o localitate pitorească din Rusia unde face lungi plimbări, Ceaikovski scrie cea de a treia Simfonie a sa, o lucrare amplă, construită în mod neobișnuit în 5 părți. Denumirea de Simfonie Poloneză vine de la indicația ultimei părți, dar așa cum remarcăm și în partea a II-a unde este scris ”alla tedesca” (în stil german) caracterul muzicii este inconfundabil rusesc, la fel ca și majoritatea temelor care străbat simfonia.

Ceaikovski se dovedește încă din această primă etapă a creației sale, un mare simfonist, mânuind cu siguranță formele, sonata, liedul, rondoul, stabilind echilibrul între masivitatea discursului și ambianța camerală prin numeroasele dialoguri și solouri instrumentale. Motivele temelor principale, dar uneori și ale punților, sunt prelucrate intens, iar modulațiile îndrăznețe dau consistență discursului. Se remarcă și prezența frecventă a momentelor dansante, partea a II-a începe cu un vals, iar finalul ne poartă parcă într-un salon aristocratic unde se dansau adesea polonezele. De altfel, curând după simfonie, Ceaikovski a compus muzica baletului ”Lacul Lebedelor”.

Observăm în această simfonie și folosirea destul de frecventă a stilului polifonic, în  secțiunea centrală a rondoului din final ne surprinde chiar un fugato pe tema refrenului. Lucrarea conține și mult fast, o temă cu caracter de imn și mars revenind din prima parte în final cu tonuri de fanfară triumfătoare.

Articol realizat de Olga Grigorescu