For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Ce ascultăm pe 12 septembrie la Sala Palatului – George Enescu Festival
Yefim Bronfman

Ce ascultăm pe 12 septembrie la Sala Palatului

ORCHESTRA FILARMONICĂ DIN ROTTERDAM

LAHAV SHANI dirijor

YEFIM BRONFMAN pian

Program:

Rahmaninov Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră op. 30

  1. Allegro non tanto – 2. Intermezzo. Adagio – 3. Finale. Alla breve

Musorgski-Ravel Suita „Tablouri dintr-o expoziție”

Considerat unanim drept unul dintre cei mai mare pianiști ai tuturor timpurilor, Serghei Rahmaninov (1873–1943) este deopotrivă un compozitor emblematic pentru instrumentul cu claviatură. Creațiile sale au cunoscut un succes uriaș de care continuă să se bucure până în zilele noastre. Între acestea, un loc predilect îl ocupă concertele sale pentru pian și orchestră, abordate cu entuziasm de interpreții din toate generațiile, înclinați să și le înscrie în repertoriul personal ca pe adevărate trofee. Aceasta datorită stilului melodico-ritmic larg accesibil, datorită patosului expresiv, spațialității nemărginite a orizonturilor pe care le evocă, dar și datorită lirismului intim cuceritor al sufletului rus pe care îl întruchipează magistral.

Concertul al treilea op. 30 în la minor a fost compus în anul 1909, muzica lui fiind străbătută de un patos furtunos, protestatar, în care contemporanii artistului regăseau ecourile atmosferei tumultuoase din preajma revoluției ruse. Larga dezvoltare simfonică a adus cu sine multitudinea de planuri sonore și saturația emoțională a facturii pianistice. Orchestra sună complex, în stilul rahmaninovian, cu o bogăție de detalii splendide, și dobândește forțe colosale în gigantice culminații dinamice. Prima audiție a avut loc la New York în același an 1909, fiind realizată de compozitor.   Prima parte, Allegro, expune o melodie care are o cantabilitate vocală și se află la baza edificiului sonor al concertului întreg. Cu ea se înrudește intonațional și ritmic tema părții a doua,  Intermezzo. Adagio, compusă în tonuri dulci, lirice. Melodia evocă fluierul din muzica populară și se desfășoară liber, în formă variațională. Lanțul variațiunilor e întrerupt de un scurt episod în caracter romantic de vals lent. Partea a treia, Finale. Allegro, care urmează fără întrerupere, se distinge prin complexitatea, strălucirea și bravura expresiei. Tema principală, în caracter de marș, este subliniată cu claritate și relief. Schimbându-și caracterul, melodia conduce acum către secțiunea centrală, scherzo. Apar în trăsăturile sonore minunate ecouri, ca niște amintiri fantastice, din prima parte a concertului. Finalul se consumă în tumult, cu o codă în caracter solemn. Acest concert a fost dedicat unui pianist celebru în epocă, Josef Hofmann. În Rusia, autorul l-a cântat în primă audiție într-un concert al filarmonicii moscovite dirijate de Plotnikov, în anul 1910.

Suita pentru pian Tablouri dintr-o expoziție a fost compusă în anul 1874 de Modest Musorgski (1839-1881), membru strălucit al „mănunchiului puternic”, ce reprezenta orientarea estetică modernă, națională, manifestată cu mare răsunet în viața muzicală rusă din cea de a doua jumătate a secolului romantic. Tablourile și schițele reunite întru omagierea pictorului și arhitectului Viktor Hartmann, de curând decedat, deveneau subiectul unei suite pentru pian prin care marele său prieten dorea să-l evoce. Lucrarea a devenit repede foarte populară nu doar în Rusia, ci în întreaga lume. În anul 1926, Maurice Ravel, fascinat de măreția operei, are inspirația de a o orchestra. Rezultatul muncii sale este o capodoperă care a străbătut cu glorie aproape un secol de strălucire pe toate meridianele globului. Această perlă a repertoriului simfonic universal e alcătuită din zece tablouri sau momente, legate între ele prin tema „Promenadei”, și care se succed în următoarea ordine:

  1. Gnomul. În desenul lui Hartmann se afla o jucărie de copil ce înfățișa un spărgător de nuci sub forma unui spiriduș pitic. Melodia frântă, salturile și împiedicările ei neașteptate, sugerează mișcarea sacadată și șchiopătată a micului monstru.
  2. Vechiul castel. Imaginea muzicală evocă starea pe care o provoacă un peisaj liric, melancolic, pe al cărui fundal răsună, intonat în surdină de saxofon, un cântec elegiac de trubadur.
  3. Tuileries. Muzica sugerează o gingașă scenă de gen, în care e urmărită joaca zglobie a unui grup de copii, în celebra grădină publică pariziană.
  4. Bydlo. Un imens car polonez apare în desenul pictorului. Muzica evocă mișcarea greoaie, anevoioasă a vehiculului tras cu efort de o pereche de boi.
  5. Puișorii în găoace. Joaca micilor păsări e redată măiestrit, în caracter ușor scherzando.
  6. Samuel Goldenberg și Schmuyle. Episodul redă sonor cearta dintre doi evrei. O temă cântată de suflători și coarde la unison sugerează personalitatea unui om îngâmfat, mărginit și grobian. Este evreul bogat, căruia i se opune vocea monotonă, plângăreață a evreului sărac, intonată de trompeta cu surdină. La un moment dat ei încep să vorbească unul peste altul, dar bogatul iese învingător, îi închide gura celuilalt și îl alungă.
  7. Piața din Limoges. Se aude zumzetul și forfota lumii pestrițe care vinde sau cumpără mărfuri, precum și a celor care se plimbă fără vreo treabă anume, printre tarabe. Lumina puternică a soarelui face să strălucească mulțimea de culori a târgului popular. La sfârșit, ciorovăiala încetează, iar strigătele se opresc.
  8. Catacombe. Tabloul întunecat al acestui episod amintește de mormântul unui prieten. Acorduri puternice sau o atmosferă amenințătoare, prevestesc o liniște de moarte. În partea a doua a acestui episod autorul a notat „Cu morții, pe limba morților”. Este recviemul destinat prietenului drag ce tocmai decedase.
  9. Coliba Babei Yaga. Cu o măiestrie inegalabilă creează Musorgski portretul celei ce locuiește în coliba ce se învârtește pe un picior de găină. E vestita Babă Yaga, vrăjitoarea din poveștile rusești.
  10. Marea poartă a Kievului. Ultimul episod al suitei vorbește, printr-o muzică avântată, eroică, despre trecutul vitejesc. Este sărbătoarea victoriei, a triumfului, a luminii personificate în tema promenadei care ne-a însoțit în întreaga călătorie și care acum își serbează apogeul.

Versiunii instrumentale a lui Mussorgski, Ravel i-a conferit un nou relief și o exemplară pregnanță prin orchestrația sa excepțională. Aceasta dă noi sensuri fluxului muzical prin culori și tente, jocuri de lumini și umbre, profiluri dramatice sugestive, unui conținut  devenit deja clasic prin excelența conținutului și perfecțiunea formei. Este, în fond, una din primele breșe pe care viziunea modernă le reușește către o lume a noilor idei în muzică.

Articol scris de Lavinia Coman