For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Ce ascultăm pe 15 septembrie la Sala Palatului – George Enescu Festival

Ce ascultăm pe 15 septembrie la Sala Palatului

ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO

CORUL ACADEMIC RADIO

OLEG CAETANI dirijor

CIPRIAN ȚUȚU dirijorul corului

CARMEN LIDIA VIDU regizor multimedia

Zemlinsky: opera Der Zwerg (Piticul)

LUCIA CESARONI Infanta (soprană)

OLGA BEZSMERTNA Ghita (soprană)

KRISTINN SIGMUNDSSON Don Estoban, șambelanul (bas)

RODRICK DIXON Piticul (tenor)

ANTONINA CHEHOVSKA Prima cameristă (soprană)

HAGAR SHARVIT A doua cameristă (soprană)

MARGARET PLUMMER A treia cameristă (alto)

Opera într-un act Piticul de Alexander Zemlinsky (1871–1942) e caracterizată de istorici ca „semi-autobiografică”, deși izvorul ei literar este o povestire de Oscar Wilde, Ziua de naștere a prințesei – prințesă care primește ca dar de aniversare un… pitic. Piticul cel urât se îndrăgostește de prințesă, dar el nu știe că e urât și când află, moare de inimă rea. Zemlinsky era un tânăr subțirel de talie medie, cu o figură serioasă fără a fi urâtă. Avea 29 de ani în 1900 când s-a îndrăgostit de eleva sa Alma Schindler, cu 7 ani mai tânără, care inițial i-a răspuns dar apoi s-a îndrăgostit de Gustav Mahler cu care s-a căsătorit în 1902. Probabil că Zemlinsky a suferit, s-a simțit respins asemenea piticului, dar opera a scris-o mult mai târziu, între 1919 și 1921 – Mahler murise de un deceniu iar Alma mai avusese între timp câteva aventuri. De fapt tânăra a fost o adevărată colecționară de celebrități: Gustav Klimt, Alexander von Zemlinsky, Gustav Mahler, Walter Gropius, Oskar Kokoschka, Franz Werfel au făcut parte, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, din viața ei – Mahler, Gropius și Werfel i-au fost soți. La rândul lui, Zemlinsky s-a consolat: a fost căsătorit de două ori, cea de a doua soție, pe care a cunoscut-o dându-i lecții de canto, i-a stat alături până la sfârșitul vieții.

Vedem că Zemlinsky, pe lângă compoziție, a avut și vocație pedagogică. Cel mai celebru elev a fost prietenul și cumnatul său Arnold Schönberg, pe care l-a învățat contrapunct. Schönberg era autodidact. Singurul profesor pe care l-a avut a fost Zemlinsky !

În ce-l privește pe acesta din urmă, el a beneficiat o solidă pregătire muzicală la Conservatorul din Viena, printre maeștrii săi numărându-se Anton Bruckner. A început să compună încă din studenție. Brahms îi admira lucrările și l-a ajutat să-și publice un trio cu clarinet, iar Mahler i-a dirijat o operă. A scris peste 80 de lucrări printre care 8 opere, 3 simfonii, muzică vocală și de cameră, muzică de scenă. Ca stil, creația sa aparține post-romantismului, așa cum apare și în Piticul, cu o melodică îndrăzneață, uneori dificil de intonat dar nu lipsită de cantabilitate.

Creată, așa cum spuneam, între anii 1919 și 1921, opera s-a jucat în premieră la Köln în 1922 sub bagheta tânărului – la vremea aceea – Otto Klemperer. Iar dacă ne uităm la data premierei observăm că Piticul a devenit anul acesta centenar!

Subiectul operei nu este complicat. La ridicarea cortinei ne aflăm în palatul regal, într-un salon care dă spre grădină, iar pe lateral comunică cu sala de bal. Cameristele conduse de Ghita pregătesc mesele cu cadouri pentru aniversarea prințesei – mai exact a infantei pentru că ne aflăm la curtea Spaniei. Aceasta se amuză afară cu prietenele ei dar e curioasă să vadă cadourile. Fetele dau năvală în salon, răvășesc mesele și numai cu mare greutate Șambelanul și cameristele reușesc să le trimită înapoi în grădină. Dar în salon nu se află toate cadourile. Sultanul i-a trimis infantei un pitic diform, care nu s-a văzut niciodată în oglindă și se crede frumos. Pentru a-l menaja, toate oglinzile din sală sunt acoperite cu văluri. Piticul se îndrăgostește pe loc de infantă și îi cântă o romanță spre amuzamentul celor prezenți. Infanta îl tratează totuși elegant, îl pune să-și povestească viața iar el are convingerea că ea îl iubește. Până la urmă, ca să scape de insistențele lui, prințesa îl trimite în sala de bal rugând-o pe Ghita să-i pună o oglindă în față ca să-l vindece de iluzii. Piticul revine de la bal cu un trandafir alb dat de infantă dar Ghita nu se îndură să-i spună nefericitului adevărul. Pleacă lăsând oglinda pe masă. Piticul, după un frumos monolog liric, găsește oglinda și are șocul vieții lui. Când se convinge că de fapt infanta nu-l iubește, moare sărutând trandafirul.

Aflată la jumătatea drumului între comedie și dramă, lucrarea nu s-a bucurat de mult succes în ciuda muzicii deosebit de expresive. Abia în ultimele două decenii ea este scoasă din nou la lumină și capătă prețuirea pe care o merită, datorită unor interpretări fidele și unui remarcabil DVD.

Articol realizat de Alice Mavrodin