For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Ce ascultăm pe 19 septembrie la Sala Radio – George Enescu Festival

Ce ascultăm pe 19 septembrie la Sala Radio

ORCHESTRA SIMFONICĂ BUCUREȘTI

JOHN AXELROD – dirijor

An Evening with Avishai Cohen (O seară cu A. C.)

Avishai Cohen (compozitor, aranjor) – Two Roses (Doi trandafiri)

  1. Almah Sleeping (A. Cohen) – 2. Arab Medley (tradițional) – 3. Morenika (tradițional) – 4. Alon Basela (A. Cohen) – 5. Two Roses (Mordechai Ze’ira)

AVISHAI COHEN – contrabas și voce

ELCHIN SHIRINOV – pian

RONI KASPI – Percuție

Gabriela Montero – Concertul latin pentru pian și orchestră

  1. Mambo – 2. Andante moderato – 3. Allegro venezolano

            GABRIELA MONTERO –pian

José Maria Gallardo del Rey – Diamantes para Aranjuez

  1. Allegro ma non troppo ritmico – 2. Andante espressivo – 3. Final – Allegretto con             grazia

Fazyl Say – Simfonia Istanbul op. 28 pentru orchestră mare, ney, kanun și percuție turcească

  1. Nostalgia (Nostalgie)
  2. Religios Order (Ordin religios)
  3. Blue Mosque (Moscheea albastră)
  4. Merrily clad young ladies aboard the ferry to the Princes’ Islands (Fete vesel îmbrăcate, pe feribotul spre Insulele Prințului)
  5. About the travellers to Anatolia departing from Haydar Pasha train station (Despre pasagerii ce pleacă din Gara Haydarpașa spre Anatolia)
  6. Oriental Night (Noapte orientală)
  7. Final

Avishai Cohen (n. 1970 – Israel) a luat contact cu muzica clasică prin mama sa. Mai întâi a studiat  pianul și pe urmă chitara bas. A. Cohen are studii superioare de muzică și de artă. În spectacolul Two roses – în forma lui originală – compozitorul evoluează ca vocalist, contrabasist, chitarist și utilizează de asemenea sintetizatorul portabil Moog.

Spectacolul muzical Doi trandafiri este, după spusele Cohen, „un proiect pe care îl realizezi o dată în viață”. Prin varianta orchestrală pieselor, el oferă un spectacol asemănător unei proiecții cinematografice care asociază jazz, folclor mediteraneean și muzică clasică. Sonoritățile re-explorează o parte din parcursul muzical al autorului.

În prezentul program, compoziții proprii sunt numai prima piesă (Almah Sleeping) și a patra (Alon Basela), la celelalte a contribuit doar ca aranjor. Totodată, piesa nr. 1 e cântată de pian și orchestră iar celelalte patru – de trio cu acompaniament orchestral.

 

Gabriela Montero (n. 1970 în Venezuela) este o renumită pianistă și improvizatoare contemporană care și-a făcut un nume bine cunoscut ca interpretă a concertelor de pian scrise  în secolele XX-XXI. Pentru bisuri la concerte, ea prelucrează pe loc temele cerute de public. Peste timp a ajuns să scrie, pentru pian, compoziții de mare amploare: Pro Patria (2015), Babel (2018, pentru pian și coarde) în care folosește muzica drept metaforă în încercarea de a face cunoscute injustițiile secolului XXI.

În acest cadru se înscrie într-un fel și acest Concert pentru pian, în care idiomuri stilistice latino-americane sunt turnate în forme clasice. Temele se rețin cu ușurință, dezvoltările sunt interesante, au prospețime și o poliritmie extrem de antrenantă, adaptată etosului lucrării. Concertul se desfășoară în forma tradițională tripartită. Partea a doua aduce câte ceva din lirismul lui Rahmaninov. Pe lângă aspectele antrenante, muzica are adâncime și complexitate. Ritmurile și formulările latino-americane, când luminoase, când întunecate, creează în fiecare mișcare momente de mare tensiune. Solista se află în fruntea și în centrul acțiunii, alături de orchestra în care o percuție foarte bogată susține ritmurile de dans și de jazz. Concertul este deosebit de antrenant, în special finalul Allegro venezolano.

Autoarea și-a propus să prezinte prin intermediul muzici complexitatea vieții din America de Sud care cuprinde și violență și corupție, neascunzând realitățile zilei privitoare la ceea ce se întâmplă cu câteva națiuni de pe continent. Montero este o persoană pozitivă, care afirmă viața, gândind că Venezuela va „răsări” din nou.

José María Gallardo del Rey (n. 1961) este un muzician spaniol de formație clasică, chitarist și compozitor. A scris peste 100 de opusuri pentru chitară solo, concerte și piese muzicale pentru teatru și trupe muzicale. Deși a studiat chitara clasică, Gallardo del Rey păstrează legătura cu lumea flamenco-ului și este fondatorul septetului „La Maestranza”. Piesa Diamantes para Aranjuez este scrisă în 2016, pentru chitară și violină cu ocazia aniversării a 75 de ani de la compunerea Concertului din Aranjuez de către Joaquin Rodrigo (în 1939). Ulterior, la sugestia dirijorului John Axelrod, compozitorul a transformat piesa într-un concert pentru chitară și orchestră în trei mișcări.

Concertul este romantic în esență și începe cu un enunț solistic în care se recunosc formulări de dimensiuni restrânse extrase din Rodrigo, după care orchestra preia și prelucrează linia melodică. Coloritul  bogat și  ritmica diversificată  au la bază idiomurile atât de caracteristice dansurilor iberice. Un cajon flamenco (instrument de percuție originar din  Peru dar care și-a găsit „rostul” și în flamenco) însoțește mereu muzica solistului. Partea a doua, natural, lirică, expune tema printr-un mare solo de vioară, ca pe urmă să fie preluată de chitară și de corn, evoluând în trio. În secțiunea a doua discursul este din ce mai animat prin  prezența unei percuții bogate și active, care realizează o culminație strălucitoare. Marea cadență solistică este plasată în acest punct după care urmează o codetta virtuoză. Finalul, extrem de reușit, are elemente de rondo, sonoritățile sunt moderne și mai acide din punct de vedere armonic, disonanțele sunt evidente și ritmica deosebit de complexă. Orchestrația folosește mult contrapunctul în maniera Valsului de Ravel.

Monumentala Simfonie Istanbul, scrisă în 2010 de compozitorul și pianistul turc Fazil  Say (1970), se deschide și se termină în sonorități care transpun orchestral sunetele mării. Autorul creează un portret al orașului în șapte mișcări contrastante, în care captează atmosfera, istoria și viața de zi cu zi a populației marii metropole. Scenariul care stă la baza simfoniei evocă într-o atmosferă de vis peisaje, evenimente istorice (în Nostalgia: căderea Constantinopolului prin apariția unor sonorități ale muzicii militare – mehter), edificii mărețe – capodopere arhitecturale ale Islamului (Moscheea Albastră) sau, dimpotrivă, acțiuni desprinse din cotidian: o plimbare cu barca pe Marea Marmara (partea a IV-a), recitări din cultul unor ordine religioase (partea a II-a, a cărei dominantă este ritmul, cu impact  asemănător celui din Ritualul Primăverii de Stravinsky – unde se evidențiază latura dionisiacă a compozitorului), animația dintr-o mare gară de pe partea asiatică a orașului (partea a V-a), viața de noapte din cartierele mai bine sau mai rău famate ale orașului (partea a VI-a, Noaptea Orientală), toate însoțite de zgomotul mării care înconjoară orașul.

Execuția Simfoniei implică, pe lângă o orchestră foarte mare, și 3 instrumentiști etnici turci care să cânte la ney (un fel de flaut drept), kanun (un fel de țiteră) și la percuție, respectiv bendir (tobă cu cerc din lemn din Africa de Nord), küdüm (o mică tobă dublă, gen Tom-tom) și darbuka (tobă cu un corp în formă de pahar folosită in Egipt).

Pentru a avea cât de cât o idee corectă, ar trebui să ne gândim la această simfonie ca fiind coloana sonoră a unui film Super Panavision din anii ΄60 și la impactul pe care aceasta îl generează. Instrumentele turcești ney, kanun, percuția și desigur modurile muzicale turcești adaugă autenticitate laturii etnice. Orchestra mare este tratată cu gândirea și abilitatea unui nativ european. Fazyl Say este unul dintre cei mai interesanți compozitori și prețuiți pianiști ai generației sale.

Articol realizat de Corina Bura