For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Concertul Mozart cu Felix Klieser – George Enescu Festival

Concertul Mozart cu Felix Klieser

Sala Ateneului a găzduit duminică 5 septembrie, dupăamiaza, un concert Mozart într-o structură neobișnuită, dar fără discuție, deosebit de frumos. Forța muzicii a fost copleșitoare și a cucerit publicul pe deplin.

La începutul concertului am avut ocazia de a lua parte la o manifestare excepțională datorată cornistului german Felix Klieser. Un interpret fără mâini, manevrând un instrument dificil, precum cornul, ajutându-se cu piciorul stâng, pare un fenomen incredibil. Și totuși, am asistat cu toții la evoluția acestui tânăr interpret care ne-a uimit nu numai prin dezinvoltura lui în această situație atât de incomodă, dar printr-un sunet amplu, rotund, mătăsos și foarte agil. Energia, vioiciunea temelor, dar și bogăția ornamentelor au fost redate de cornist impecabil, talentul său depășind normele obișnuite încă de la fermecătoarea primă parte. Concertul al patrulea pentru corn și orchestră de Mozart conține și tradiționalele semnale amintind vechile vânători, în special în ultima parte, dar și linii cantabile, aproape de vocea omenească, ca în Romanța părții a doua, fiecare dintre aceste ipostaze fiind ilustrată admirabil de cornistul Felix Klieser. A fost nu numai o minunată lecție de muzică, ci și o lecție de viață, demonstrând ce pot face răbdarea, speranța, voința și pasiunea pentru muzică.

Orchestra „London Mozart Players” condusă de Nicolae Moldoveanu, un muzician plin de nerv și vigoare, l-a acompaniat cu multă atenție și grijă pentru amănunt pe cornistul german, dar adevăratele sale calități s-au reliefat în monumentala Misă în do minor de Mozart care a dominat, de fapt, întregul spațiu al concertului.

Aflată sub influența certă a capodoperelor bachiene, Misa dezvăluie adâncurile simțirii și gândirii mozartiene, capabile în atâtea momente să impresioneze prin dramatismul expresiei, dacă nu chiar prin tragism. Așa se deschide Misa cu acel Kyrie în care corul și orchestra ne implică într-o meditație cu nuanțe dureroase. Un mare contrast se creează prin strălucitoarea „Gloria in excelsis Deo”. Succesiunea fragmentelor ține seama de o armonie a stărilor emoționale pe care le exprimă, vivacitatea declarațiilor de tărie a credinței fiind împletite cu sentimentele de durere în fața suferințelor indurate de Mântuitor.

Interpreții, membrii orchestrei londoneze, s-au pliat cu multă atenție cerințelor partiturii, vibrând și dăltuind frazele expresiv, cu căldură, dar și precizie. O apreciere deosebită o acordăm  Corului Filarmonicii „George Enescu”, evoluând admirabil în muzica mozartiană, după ce nu demult l-am auzit participând la o lucrare de Stravinsky. Calitate sonoră, strălucire, apoi lirism fără îngroșări și promptitudine în pasajele polifonice, nu puține și importante, mai ales în „Sanctus” și „Benedictus-Osanna”, sunt elemente care au contat mult în realizarea monumentalei Mise mozartiene. Meritul aparține și dirijorului Iosif Ion Prunner care a pregătit corul.

Am avut ocazia de a asculta și un grup de soliști de foarte bună calitate, condiție esențială în interpretarea unei lucrări de acest gen .

Soprana Elena Moșuc, aplaudată astăzi pe mari scene de teatru liric din lume, a ieșit în evidență, în fragmentele „Christe eleison” și „Et incarnatus est”, cu vocea sa puternică, frumoasă, limpede, modelată cu accentuate nuanțe de intensitate, uneori patetice, amintind de opera italiană.

A fost o surpriză foarte plăcută s-o ascultăm pe soprana Emilie Rose Bry, (laureată a Concursului Internațional de Canto „George Enescu” de la Paris), mai ales în secțiunea „Laudamus Te”, cu o evoluție vocală minunată, atât în melodica amplă, cât și în salturile vocale spectaculoase și ornamentica dificilă. I-am apreciat și pe cei doi soliști, tenorul Ioan Hotea și mai ales basul Adrian Sâmpetrean, în roluri mai reduse ca dimensiuni, pentru acuratețea stilistică și precizia execuției.

Îi datorăm dirijorului Nicolae Moldoveanu, o minunată dupăamiază cu muzica mozartiană religioasă pe care o auzim foarte rar și care ne oferă atât de mari bucurii spirituale. I-a aparținut, cred, ideea de a repeta la sfârșitul Misei în do minor, secțiunea de început, „Kyrie eleison”, cu tonurile sale umbrite de melancolie, dar cu profunzimea armoniilor atât de impresionante.

   Articol realizat de  Olga Grigorescu