For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Corul și orchestra „Bach” din München – George Enescu Festival

Corul și orchestra „Bach” din München

Corul și orchestra „Bach” din München, sub conducerea dirijorului Hansjörg Albrecht, ne-au prezentat oratoriul „Johannes-Passion” (Patimile după Ioan) de Johann Sebastian Bach într-o variantă interpretativă emoționantă și în același timp extrem de profesionistă. Un mănunchi de cântăreți cu timbruri frumoase și cu cea mai mare grijă pentru respectarea stilului baroc, pentru frazarea elegantă și impecabilă a scriiturii atât de dificile, aproape instrumentale a țesăturii vocale, au contribuit esențial la reușita deplină a acestei versiuni.

Așa cum s-a putut citi din programul concertului, interpreții au ales organizarea numerelor din lucrare folosind toate variantele lucrării, având în vedere că Bach a revenit de multe ori asupra acesteia, făcând unele schimbări. Ceea ce mi se pare important este că întreg ansamblul, și mai ales dirijorul, au imprimat monumentalului opus un suflu nou, dinamism, vigoare, fără a exagera însă.

Am simțit aceasta încă de la primul număr, amplu, cântat de cor și orchestră cu mari arcuri dinamice și într-un tempo destul de mișcat. Accente dureroase au fost puse pe anumite cuvinte subliniind adorația față de Dumnezeu și de sacrificiul său pentru omenire.

Interpretul care merită poate cele mai multe aprecieri este tenorul care a interpretat rolul Evanghelistului, esențial în oratoriu, coloana vertebrală a lucrării, cel care povestește faptele dramei. Daniel Johannsen și-a mulat vocea după sensul cuvintelor rostite, predominant în stil recitativ, dar cât de expresiv și variat a realizat acest el rol ! În momentele dramatice, când Iisus este condamnat sau bătut, aproape a strigat făcându-ne să simțim și mai mult suferința lui, iar modul în care a redat plânsul lui Petru, sau când a anunțat sfârșitul lui Iisus pe cruce, a fost cu adevărat impresionant.

Două cântărețe, soprana Regula Mühlemann și altista Wiebke Lehmkuhl, au avut puține arii, dar vocile lor foarte sonore, cizelate, trecând cu dezinvoltură peste înfloriturile și cromatismele atât de dificile, au dat o mare satisfacție auditorilor. Menționez aria de mare emotivitate pentru alto, pe cuvintele „S-a terminat”, după moartea lui  Iisus. O distincție specială de asemenea pentru superba arie redată de soprană, spre final, „Topește-te, inimă, într-un șuvoi de lacrimi, ca să omagiezi pe cel Înalt”, nu numai cu un glas argintiu și o linie admirabilă, dar și cu reală emoție. Basul Christian Immler, vocea lui Iisus, grav, impunător, mi s-a părut exact ce trebuia în acest rol. Punctele foarte grele ale partiturii destinate vocii de bas i-au revenit însă celebrului cântăreț Michael Volle. Timbru generos, rotund, amplu, a dat viață în mod exemplar unei scriituri foarte mobile, cu multe înflorituri, așa cum i se acordă rar de către compozitori. Aprecieri și pentru tenorul Patrick Grahl care, la fel, în câteva arii de mare încercare pentru suplețea vocii, s-a achitat de rolul său cu acuratețe stilistică.

Corul a fost gândit ca un adevărat personaj, fie participând la acțiune, acuzându-l pe Iisus, fie comentând cu durere faptele. În consecință, interpretarea sa a fost când incisivă, când lină, lirică.

Nu putem să trecem în revistă elementele componente ale interpretării oratoriului „Johannes-Passion” fără a menționa și contribuția ansamblului instrumental, nu foarte mare, ci construit în conformitate cu datele epocii bachiene. A fost fără îndoială o evoluție elegantă, maleabilă, precisă. Instrumentele soliste, menite să însoțească vocile în ariile ce comentau faptele dramei liturgice – viorile, flautele, oboaiele, inclusiv cele d’amore și da caccia, violoncelul – au dovedit o calitate deosebită a execuției, a expresivității.

Dirijorul Hansjörg Albrecht este cel care a insuflat, cu gestica sa foarte exactă și viguroasă, această nouă viață partiturii bachiene, abordând tempo-uri destul de alerte, chiar și în corale, subliniind prin diverse efecte momentele dramatice.

Am auzit comentarii, mai bine zis îndoieli asupra viziunii sale, cum că ar fi dat o nuanță prea teatrală acestei muzici, care în tradiționalele interpretări era o suită de concert cu arii și coruri. Bach nu a scris opere, poate nu a avut ocazia, poate nu l-au atras subiectele laice, dat fiind că el avea multiple îndatoriri legate de bisericile orașului Leipzig. În mod clar însă avea simț dramatic și el a conceput „Pasiunile” sale ca adevărate spectacole muzicale, dorind ca acestea să intre în sufletul auditorilor aflați la slujbele religioase, să-i convingă și să-i atragă spre credință.

Drama lui Iisus devine drama umanității, (valabil și în zilele noastre… Dirijorul a rostit la început câteva cuvinte în legătură cu aceasta, având în vedere comemorarea tragicelor evenimente de acum 20 de ani din 11 septembrie la New York) și asta ne spune muzica lui Bach, mai ales în modul în care am primit-o de la interpreții din München.

Articol realizat de Olga Grigorescu