For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Cristina Păsăroiu: rolul Mariettei din opera ”Die tote Stadt” de Korngold este o mare provocare pentru mine – George Enescu Festival
Cristina Pasaroiu

Cristina Păsăroiu: rolul Mariettei din opera ”Die tote Stadt” de Korngold este o mare provocare pentru mine

Ce înseamnă pentru dumneavoastră această operă de Korngold, această operă despre care în România se știe destul de puțin?

C.P.: Pentru mine înseamnă o mare provocare, începând de la libret, de la dificultatea tehnică. Am acumulat în toți acești ani foarte multă experiență în diferite lucrări total altfel decât această partitură. Este pentru prima dată când interpretez, practic, o lucrare postromantică – o provocare din punct de vedere tehnic, din punct de vedere interpretativ. Libretul este, pentru mine, un mister. Fiecare cuvânt, fiecare frază a trebuit să o lucrez foarte, foarte mult în detaliu, pentru că totul practic este o fantezie; este o viziune a unui om care poartă în suflet imaginea soției lui moarte. Este un fel de minune, pentru că Korngold a compus această operă la doar 23 de ani! Îmi place să spun că este o lucrare care nu este omenească, nu face parte din tot ceea ce am ascultat până acum și am văzut în opere, în instituții de muzică clasică. Este ceva particular. Din punct de vedere vocal mi se potrivește foarte bine, ceea ce mă bucură. A fost, practic, una dintre lucrările pe care am studiat-o cel mai mult, după 36 de roluri principale până la ora aceasta. Studiez cam 12 ore; când un maestru obosește, îl iau pe celălalt – am trei maeștri corepetitori cu care lucrez. Munca în detaliu, ca text, ca dificultate tehnică, muzicală este enormă, într-adevăr, necesită o concentrare permanentă. Dacă o secundă nu ești concentrat și pierzi acea tensiune… se duce totul.

Citind despre această operă, am înțeles că este vorba despre mai multe ipostaze ale aceluiași personaj – ipostaza în care apare ca o viziune, într-adevăr, în visul eroului principal și, pe de altă parte, măcar la început, ea apare și în această variantă, să-i spunem… de realitate. Intenționați să faceți o diferență între cele două ipostaze, de personaj real și personaj imaginat de fantezia eroului?

C.P.: Absolut! Chiar am vorbit despre acest detaliu cu Frédéric Chaslin, dirijorul care va fi la pupitru în festival. Este un bun prieten de-al meu și un dirijor minunat, muzician extraordinar și compozitor, cu care am lucrat deja în diferite locuri în Europa. Colaborăm deja de șapte ani și mi-am permis să-l întreb acest detaliu. El a și programat o schimbare a culorii vocale, o schimbare chiar a locului din care eu cânt, ca și când ar fi un ecou, pentru a da acest efect de viziune. Cu siguranță, va fi o mare diferență între un personaj și celălalt.

Dacă există o stabilitate tehnică importantă și dacă ești un muzician bun – pentru că nu toată lumea poate aborda acest rol… trebuie să fii, în primul rând, un muzician bun, să știi să coși fiecare notă (cum îmi place mie să spun), fiecare frază. Nu există o legătură muzicală între o notă și cealaltă. Deci, în primul rând, solfegiul e foarte important; să dai un sens fiecărei fraze… ceea ce, din punct de vedere muzical, este dificil. În rolul pe care eu îl interpretez există momente de dificultate ritmică, muzicală, a frazării, salturi de intervale foarte dificile și, mai ales, un text foarte complex, care trebuie să capete un sens. Nu vorbim despre un libret normal, vorbim despre niște cuvinte în limba germană, care fac parte dintr-un anumit… limbaj al primelor decenii de secol XX.

Urmărind biografia dumneavoastră, ați cochetat mult mai mult cu opera italiană și cu cea franceză, chiar și cu opereta. Dar în zona germană?

C.P.: Nu mi-am permis, deși am fost solicitată de multe ori pentru a interpreta roluri de Strauss, spre exemplu. Am spus nu, pentru că eram mult prea tânără la momentul respectiv. Sigur, în timpul studiilor au existat Freischutz, Fidelio în repertoriul meu, dar până acum nu am avut această șansă, de a aborda un repertoriu sau un rol perfect pentru zona mea vocală, ceea ce, pentru mine, este o mare șansă. Mă simt onorată și super-fericită că pot să fac acest rol. Sigur, vorbim și de repertoriul de lieduri; primele mele premii au fost în repertoriul de lied german, unde mi-am structurat o disciplină a limbii și a stilului german; ceea ce, cu siguranță, m-a ajutat și mă va ajuta în interpretarea acestui rol.

Sunt voci care spun că această operă păstrează și ecouri din Richard Strauss, și ecouri din muzica lui Mahler, așa că se poate considera că ea vă poate folosi poate ca o treaptă spre extinderea repertoriului dumneavoastră și într-o asemenea direcție?

C.P.: Absolut! Chiar în momentul ăsta am piele de găină, pentru că știu exact momentele și bucățelele de muzică ce se aseamănă foarte mult și cu Strauss și cu Mahler; chiar avem mult din Strauss, din Cavalerul Rozelor chiar avem două-trei mici părți muzicale…

Aluzii, de fapt!

C.P.: Da.

V-ați mai întâlnit cu alți membri ai acestei distribuții pe diferite scene până acum?

C.P.: Da. Cum am spus mai devreme, cu Frédéric deja am avut multe proiecte. Apoi, cu mezzosoprana care va interpreta rolul Brigittei; este o mezzosoprană cu voce foarte plină, cu care am lucrat deja în Elveția, în trei producții. Iar apoi, bineînțeles, este colegul meu minunat, Florin Estefan.

 

Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu