For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Cvartetul Capriccio – George Enescu Festival
Capriccio Quartet

Fondat în 2012, Cvartetul Capriccio a fost premiat în anul următor la prestigiosul Concurs Internațional de Cvartete din Bordeaux și a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră Illzach.

Cvartetul este compus din violoniștii Cécile Agator și Fermin Ciriaco, ambii soliști la Orchestra Filarmonică a Radiodifuziunii Franceze, violista Flore-Anne Brosseau și violoncelistul Samuel Etienne, membri ai Orchestrei din Paris și Ansamblului Les Dissonances. Aceștia au fost invitați să cânte la Filarmonica din Paris, Radio France, Cité de la Musique din Paris și au fost invitați în mod regulat la numeroase festivaluri (Quatuor à cordes du Luberon, Flaneries de Reims, Heures musicales du Haut-Anjou, Festival BWD12, Fêtes Musicales de Corbigny, Concerts de midi à Rennes). Au cântat cu Nicolas Dautricourt, Gérard Caussé, Karine Deshayes, Miguel Da Silva, Yan Levionnois.

Cvartetul Capriccio a fondat în 2015 Festivalul «Capriccio en Maine», unde își propun să dezvolte punți între multiple forme de artă, amestecându-le în jurul unei teme comune și împărtășind astfel entuziasmul lor artistic cu un public larg.

În 2019, au înregistrat primul lor CD „Capriccio”, căruia Revista BBC i-a acordat cinci stele.