Dan Grigore

Născut la Bucureşti în familia unui ofiţer aviator de elită, Dan Grigore a debutat la vârsta de 14 ani.

Recomandat cu entuziasm de mentorii săi Florica Musicescu şi Mihail Jora (foştii profesori ai lui Dinu Lipatti) a primit burse la Conservatorul din Sankt-Petersburg (1962-64, clasa Prof. Tatiana Kravcenko) şi Academia de Muzică din Viena (1969 – clasa Prof. Richard Hauser).

Câștigător al Concursului Naţional de Muzică George Enescu, dublu laureat al Concursului Internaţional George Enescu şi laureat al Concursului Internaţional de Pian de la Montreal.

Cariera lui Dan Grigore, atât în ţară cât şi în străinătate, a fost sever îngrădită din cauza opoziţiei sale constante faţă de regimul Ceaușescu care i-a pedepsit non-colaboraţionismul interzicându-i turneele internaţionale.

Totuşi reputaţia sa a fost în continuă creştere, a primit numeroase invitaţii atât în Occident cât şi în Est, fiind întâmpinat cu entuziasm de public. După căderea comunismului Dan Grigore a cântat în cele mai importante săli de concert, cu dirijori şi orchestre celebre iar în 1996 a susţinut concerte cu Filarmonica din Munchen şi Sergiu Celibidache, la invitaţia acestuia, fiind singurul artist român printre foarte puţinii soliști cu care Maestrul a colaborat. Discografia sa e în continuă creştere şi include seria ”Arta lui Dan Grigore”. Repertoriul său este extrem de vast și acoperă întrega scală de stiluri iar criticii internaţionali l-au asemuit cu cei mai mari pianişti ai lumii.

Activitatea didactică a lui Dan Grigore este la fel de bogată ca şi cea solistică; imediat după decembrie ‘89, la cererea studenţilor a fost numit profesor universitar la Academia de Muzică din Bucureşti. A susţinut numeroase master-classuri, conferinţe şi a promovat în mod constant tineri artişti, invitându-i să i se alăture în concerte speciale şi apariţii TV.

Este membru în jurii internaţionale de pian şi invitat adesea la festivaluri internaţionale de renume.

Structura sa complexă şi preocupările extrem de vaste se extind cu mult dincolo de sfera solistică, Dan Grigore fiind o personalitate culturală de prim rang. Are o activitate publicistică susţinută – articole, cronici, interviuri în prestigioase jurnale şi publicaţii de cultură, dar şi la radio şi TV.

Din iulie 2000 este membru în Consiliul Național al Audio-vizualului.

În 1999 Dan Grigore a fost decorat de Guvernul Francez cu Ordinul „Cavaler  al Artelor şi Literelor” iar în 2007 a primit cea mai înaltă distincție acordată de statul român, Marea Cruce a Ordinului ”Steaua României”.

” Dan Grigore are o senzaţională clasă mondială!” (Kleine Zeitung)
”Ascultătorului i se oprește respirația” (Berliner Zeitung)
“Îl ascultam fascinați…” (Le Monde)
”Dan Grigore face parte din categoria pianiștilor de superclasă.” (Tagesspiegel)
”Extraordinar ! Ești printre cei mai mari din lume !” (Sergiu Celibidache)