For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser David Grimal: Am vrut să trăiesc muzica cu libertate, să cânt și să împărtășesc muzica într-un mod nou – George Enescu Festival
Grimal ©Benoît-Linero-800x1200

David Grimal: Am vrut să trăiesc muzica cu libertate, să cânt și să împărtășesc muzica într-un mod nou

Maestre Grimal, în ultimii ani ați cântat de multe ori în România. Ce anume vă atrage spre scena muzicală românească?

D.G.: În primul rând, există foarte mulți muzicieni români de mare valoare și există o tradiție importantă în țara dumneavoastră în ceea ce privește muzica clasică. Românii au o dragoste profundă pentru muzica clasică. Sunt conectat direct la muzica românească pentru că am câțiva studenți din România cu care lucrez în Germania și care sunt foarte talentați. De asemenea, soția mea este româncă, deci sunt foarte multe lucruri care mă leagă de țara dumneavoastră.

În urmă cu 17 ani ați fondat Orchestra „Les Dissonances”, în care activează și muzicieni români și care a devenit unul dintre cele mai valoroase ansambluri europene. Cum vă amintiți începuturile acestei orchestre?

D.G.: Am vrut să trăiesc muzica cu libertate, să cânt și să împărtășesc muzica într-un mod nou, pe care nu am reușit să îl găsesc în orchestrele profesioniste instituționalizate din acea perioadă, alături de care cântam ca solist. De asemenea, am vrut să ofer muzicienilor ocazia de a se exprima într-un mod creator și prietenos.

Din această orchestră face parte și Valentin Șerban, violonist român care are un succes impresionant după ce a câștigat în acest an Concursul Internațional „George Enescu”. Cum l-ați descrie pe Valentin Șerban?

D.G.: În primul rând, este un om minunat. Desigur, este și un violonist excepțional. L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani. Dar, să știți că nu este singurul violonist român din orchestra „Les Dissonances”. Mai sunt câțiva. I-aș aminti pe Ștefan Șimonca Oprița, un violonist tânăr și foarte talentat, cu care am susținut un recital în cadrul Festivalului „Enescu”, ediția 2019, dar și pe Maria Marica, de asemenea o violonistă extraordinară care provine din Cluj-Napoca. Amândoi colaborează cu mine în Germania.

În ultimii ani, ați derulat un program inedit: „L’Autre Saison”, o stagiune culturală pentru oamenii fără adăpost. Vă rog să ne oferiți detalii despre acest proiect.

D.G.: În primul rând, trebuie să vă spun că în Paris există foarte mulți oameni săraci, fără adăpost. Am început acest proiect acum 17 ani, în același timp cu înființarea Orchestrei „Les Dissonances”, pentru a putea împărtăși muzica cu oameni care nu au acces la ea. Unii dintre ei sunt interesați de muzica clasică și vin la concerte. Dar, în mare măsură, ne-am dorit să încercăm să strângem bani pentru a-i ajuta. Publicul este format nu doar din oameni fără adăpost, ci și din melomani obișnuiți care plătesc biletele, iar banii strânși sunt direcționați către cei săraci.

În prezent sunteți profesor la Hochschule für Musik, în Saarbrücken. Care sunt principalele idei pe care le transmiteți studenților dumneavostră?

D.G.: Încerc să îmi învăț studenții să fie ei înșiși și încerc să le dau puterea să schimbe lumea, să fie perseverenți, să își găsească drumul sau să și-l creeze în această lume, care se va schimba cu siguranță în viitor.

Știu că vă preocupă muzica veche și interpretarea pe instrumente istorice. Cum ați devenit interesat de acest gen de muzică?

D.G.: Mă interesează mai mult modul de abordare a acestei muzici. Nu sunt specialist în repertoriul baroc, dar îmi place să explorez diferite tipuri de instrumente din acea perioadă și din epoca clasică și romantică. Cânt muzică de Bach, Beethoven, Schumann sau Schubert cu diverse tipuri de arcușuri sau coarde și, desigur, acompaniat de diferite instrumente cu claviatură sau instrumente de suflat. Găsesc aceste instrumente istorice foarte interesante.

În tot acest repertoriu vast pe care îl abordați, de la muzica barocă la cea contemporană, unde îl situați pe Enescu?

D.G.: Suntem norocoși, ca muzicieni, pentru că marii compozitori sunt practic prietenii noștri. Iar Enescu face parte din „clubul” acestor compozitori, alături de Bach, Brahms, Ravel, Debussy, Mozart, Schumann… Este foarte lungă lista compozitorilor care ne fac viața atât de frumoasă și Enescu face parte, cu siguranță, de pe această listă.

Ați înregistrat până acum muzică de George Enescu?

D.G.: Da. Acum câțiva ani am înregistrat Sonata a III-a în „caracter popular românesc”, iar în curând voi lansa un nou album care cuprinde și Capriciul român de George Enescu. De fapt discul, imprimat de orchestra „Les Dissonances”, va fi lansat chiar în cadrul acestei ediții a Festivalului. Aș spune că albumul simbolizează prietenia și dragostea dintre Franța și România. Sunt incluse pe acest disc, pe lângă Capriciul român, finalizat de Cornel Țăranu, și două piese din repertoriul francez – Tzigane de Maurice Ravel și Poème de Ernest Chausson. Știu că George Enescu a cântat aceste piese foarte mult, ca violonist. Mi-am dorit să creez o punte între cultura franceză și cea română. Și cred că personalitatea lui Enescu reprezintă un simbol foarte puternic al acestei punți.

Vorbeați despre Capriciul român, o piesă pe care ați mai interpretat-o în trecut. O veți relua și pe scena Festivalului „Enescu”.

D.G.: Într-adevăr. Capriciul român este o piesă foarte specială și unică în repertoriul concertant. Nu este o lucrare romantică, de virtuozitate, ci reprezintă sufletul creației tradiționale românești; o piesă foarte emoționantă și rafinată. Dacă o compar cu cele două concerte pentru vioară și orchestră de Béla Bartók, aș spune că Capriciul român al lui Enescu are culori poetice mai pronunțate și multă delicatețe. Este o piesă minunată, foarte apropiată de sufletul meu.

Pe lângă Capriciul român de Enescu, veți interpreta în concertul din 16 septembrie Suita „Daphnis și Chloe” de Maurice Ravel și baletul „Sărbătoarea primăverii” de Igor Stravinsky. Cum se leagă aceste lucrări din program?

D.G.: În primul rând este vorba despre perioada în care au fost scrise: începutul secolului XX. Desigur, Capriciul român a fost terminat mai târziu, dar Enescu a început să îl scrie în anii 1920. A fost o perioadă foarte specială și plină de culoare. Enescu și Ravel au fost studenți în aceeași clasă la Conservatorul din Paris, de asemenea Stravinsky a scris muzica baletului „Sărbătoarea primăverii” pentru stagiunea de la Paris a Baletelor Ruse. Deci, cumva, toate piesele din program sunt legate de Parisul începutului de secol XX. Iar în al doilea concert din cadrul Festivalului „Enescu”, vom include din nou compozitori din această perioadă – Stravinsky, Bartók și Ravel.

Ce așteptări aveți privind concertele din Festivalul „Enescu”, având în vedere că viața muzicală a fost destul de tăcută în ultima vreme din cauza situației pandemice pe care o parcurgem?

D.G.: Eu cred că viața muzicală a fost distrusă în totalitate. A fost o perioadă foarte ciudată pentru noi toți. Sper, însă, să reușim să ajungem la festival și să nu avem parte de surprize neplăcute în ultimul moment. Va fi foarte special să fiu din nou împreună cu toți prietenii mei muzicieni, întrucât au trecut deja aproape doi ani de când nu am mai avut vreun concert atât de important. Astfel încât sunt foarte recunoscător pentru că am fost invitați să fim părtași la această renaștere a muzicii clasice. De asemenea, sunt recunoscător pentru faptul că organizatorii au făcut tot ce este omenește posibil pentru a face ca festivalul să aibă loc. Acest lucru ne dă speranță pentru viitor.

 

Interviu realizat de Larisa Clempuș