For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser DOGMA şi Minimalismul – George Enescu Festival

DOGMA şi Minimalismul

Cele patru săptămâni, în care se desfășoară Festivalul „George Enescu”, pot părea dense și uneori solicitante, dar atunci când se aude ultimul acord cu care se încheie această măreață sărbătoare – sau sărbătorire – a MUZICII, regretele sunt atât de puternice încât parcă am dori să o luăm imediat de la început. Așa se întâmplă și cu concertele pe care le urmărim în secțiunile destinate anumitor stiluri, precum cele ale Muzicii secolului XXI. Anul acesta au fost șapte seri (ce număr magic!) dedicate doritorilor care vor să știe cam cum se mai scrie sau s-a scris muzică cu 2-3 decenii în urmă… Și au fost lucruri interesante și foarte atrăgătoare, multe prime audiții alături de lucrări care au rezistat timpului, aparținând unor compozitori consacrați care sunt încă în viață… Au fost momente excepționale, având în vedere că atât interpreții cât și ansamblurile au fost dintre cele mai bune. Concertul de închidere al acestui segment de festival a fost susținut de Orchestra de Cameră DOGMA, înființată și condusă de violonistul/compozitor Mikhail Gurewitsch în 2004. Prima lucrare, semnată de Cornel Țăranu, a fost scrisă acum câteva decenii și se apropie de tehnicile seriale. Poate la timpul său, cu un public mai neavizat, să nu se fi perceput Secvențe-le la adevărata lor valoare, dar astăzi nu putem decât să admirăm sursele inspirației compozitorului, începutul evocator, în unison, cu acele spații ne-muzicale, imateriale între nucleele constitutive care amintesc de Purtata fetelor de la Căpâlna, sau formulările modale cu parfum românesc întâlnite în mai multe episoade ale lucrării, toate desigur supuse gândirii contrapunctice, cu texturi de o aleasă frumusețe și contraste dozate cu mare finețe.

Desigur că fiecare program are highlight-ul lui și credem că acesta a fost aici cuplul Efrem Podgaits și acordeonista de renume internațional, Ksenija Sidorova, în Concertul nr.2 pentru bayan și orchestră de coarde scris în 2006 și prezentat în primă audiție în 2008. Despre Efrem Podgaits (n. 1949) se știe că este un compozitor extrem de versatil, care, pe lângă 13 opere, 6 musical-uri, 2 balete, 4 simfonii și 32 de lucrări concertante, a acordat o atenție specială și unor instrumente mai puțin clasice (domra, balalaika, chitara, mandolina) printre care se numără și bayan-ul (un fel de acordeon rusesc cu posibilități tehnice extinse). Pentru acesta a scris nu mai puțin de 19 lucrări camerale și pentru solist cu orchestră! Nu știm în ce măsură acest gest a avut vreun ecou în gândirea compozitorilor care își au originea în fosta URSS dar, nu la multă vreme, mai vârstnica și celebra Sofia Gubaidulina a scris și ea: Lucrare pentru bayan, percuție și orchestră de coarde (2009-2011) mult timp după Silenzio pentru bayan, vioară și violoncel (1991).

Ceea ce se remarcă de la început este infinita varietate ritmică ce are drept efect un dinamism ieșit din comun. Opusul se desfășoară într-o singură mișcare în care cele două entități, acordeonul și orchestra, se află într-un permanent dialog construit pe contraste de caracter. Fascicole sonore de tip cluster, nu neapărat disonante totuși moderne, susțin partitura solistei care conține multă virtuozitate: arpegii extinse, figurații, mixturi complicate, elemente ritmice puse în combinații asimetrice care amintesc de cele mai multe ori de formulări specifice pe care le asociem muzicii argentiniene – aceasta pentru că se cunoaște destul de puțin despre și din literatura pentru acordeon din muzica franceză. Trebuie ținut cont că personajul principal, acordeonul, povestește despre aventura lui pariziană. De asemenea orchestra are un rol complementar foarte activ din punct de vedere ritmic, de asemenea susține partea lirică prin expuneri de fragmente tematice și prin solo-uri de vioară, și colorează narația prin pizzicato și alte artificii. Acumulările sunt extraordinar de bine conduse, direcționate spre puncte culminante bine gândite, cadențele solistice mai mici sau mai întinse dezvăluie latura sensibilă a artistei prin agogică, dinamică și efecte de glissando pe anumite sunete. Posibilitățile expresive ale acestui instrument sunt folosite până la epuizare. Prin orchestrația inovatoare absolut impresionantă, Efrem Podgaits plasează acordeonul pe picior de egalitate cu multe alte instrumente clasice. Ksenija Sidorova (n.1988) este o foarte cunoscută instrumentistă de origine letonă, o interpretă strălucitoare și foarte prețuită pentru virtuozitatea sa și profunda cunoaștere a stilurilor din muzica europeană, nord americană, latino, din Asia, toate încorporate pe un disc editat de Deutsche Grammophon, intitulat Carmen. Bisul a fost o piesă foarte romantică numită Revelation de Serghei Voytenko.

După pauză programul a continuat cu opusuri care aparțin exclusiv stilului minimalist. In nomine de Gavin Bryars este o piesă de atmosferă, foarte frumoasă, cu multe efecte timbrale, iar desfășurarea este impulsionată sau calmată doar de pedalele ritmice care urmăresc rotirea elementelor din fragmentul melodic constitutiv. Atmosfera o plasează în sfera minimalismului mistic al lui Arvo Pärt, generată fiind și de timbrul nobil al violelor și al coardelor grave, cu flageolete, tremolo și heterofonie.

A urmat o lucrare scrisă special de Mikhail Gurewitsch pentru prima sa participare la festivalul „George Enescu”: Șapte rime pentru Glorie. După cum spune titlul, sunt șapte mici piese contrastante, care se cântă fără întrerupere și conțin în principal modulații cu totul neașteptate, cu isoane, contraste violente, ostinato agresiv, tempo frenetic sau, dimpotrivă, cu aluzii la cântecele de leagăn și, nu în ultimul rând, în secvența finală intitulată Enter (Intră), pe ultimul cuvânt din titlu, „Glorie”, se evidențiază formulările de tip coral ale cântării bisericești ortodoxe ruse. Piesa s-a bucurat de un mare succes.

În încheiere micul opus conceput de Michael Nyman în 2015 pentru orchestra DOGMA, este o prelucrare a două teme din coloana sonoră a unui film dedicat lui Ingrid Bergman. Păstrată în sfera tonală, tema lirică surprinde luminozitatea chipului marii actrițe și căldura din privirea sa de neuitat. Ultima intervenție, precum o arie, încredințată violelor, este una a dragostei dintre cele două personaje, Ingrid și Capa.

Orchestra a mai oferit două bisuri, o piesă intitulată Springtime (Primăvara) scrisă de M. Gurewirsch, cu influențe de jazz și puțin rock, foarte bogată în efecte, urmată de piesa Listen to the Sound, cu un foarte frumos solo de vioară, marcată de un lirism profund, totuși discret. O lucrare foarte elegantă, susținută de o orchestră foarte bună, implicată deplin în actul artistic. Păcat că în sală erau abia vreo 50 de persoane…

Articol realizat de Corina Bura