For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser După amiaza unui… violoncel – George Enescu Festival

După amiaza unui… violoncel

După amiaza călduroasă a zilei de 18 septembrie a avut-o ca protagonistă pe Alisa Weilerstein, una dintre cele mai versatile, carismatice, complete și complexe violonceliste ale generației actuale de soliști concertiști. Strălucind pe scena Ateneului Român alături de Orchestra de Cameră Radio, aflată sub conducerea tempestivă a dirijorului Tiberiu Soare (acesta înlocuindu-l în ultimul moment pe dirijorul desemnat acestei producții – Horia Andreescu), artista americană, aflată la prima colaborare cu Festivalul „George Enescu”, a propus publicului românesc un program alcătuit din două lucrări de temelie ale repertoriului violoncelistic: Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1 în Do major Hob. VIIb/1 de Joseph Haydn și Variațiunile Rococo pentru violoncel și orchestră op. 33 de Piotr Ilici Ceaikovski.

 Conceput ca un parcurs circular într-o singură parte, programul, ce aparține seriei Concerte și Recitaluri, a debutat cu un alt opus mult îndrăgit atât de melomani cât și de muzicieni, aparținând compozitorului rus: Serenada în Do major pentru orchestră de coarde op. 48 – un omagiu adus lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care dirijorul concertului îl prezintă împreună cu unul dintre ansamblurile bucureștene care s-au aflat sub tutela domniei sale în perioada 2012-2015, într-o viziune echilibrată și solidă, decizie mai mult decât înțeleaptă, date fiind circumstanțele speciale.

Poate că indicația lăsată de compozitor pe prima pagină a partiturii generale „cu cât orchestra de coarde este mai numeroasă, cu atât mai mult corespunde dorințelor compozitorului” își găsește sensul… pentru că mi-aș fi dorit de câteva ori ca tonul orchestrei să fie și mai puternic și mai intens strălucitor. Pentru că estetica ceaikovskiană nu cunoaște jumătăți de măsură și este caracterizată de contraste puternice, compozitorul jucând totul pe o carte și prinzând – ca nimeni altul – ascultătorul în mrejele Romantismului de sorginte rusească, ce face să tresalte chiar și cel mai puțin romantic suflet.

O mențiune specială merită partida de violoncel a Orchestrei de Cameră Radio, care de multe ori a acționat ca un liant între dirijor și restul orchestrei, fiind totodată inima ansamblului, ce schimbă imperceptibil rolul de acompaniator și generator de pulsație, cu cel de solist în momentele lirice încredințate de autor.

Încă de la primii pași făcuți pe scena Ateneului, personalitatea fascinantă a Alisei Weilerstein a acaparat  atenția publicului prezent în sală, conectându-se cu ușurință și naturalețe la sufletele auditorilor. Ea s-a transfigurat, decodificând și transmițând în cheie personală mesajele compozitorilor. Cu alte cuvinte, Alisa Weilerstein a întruchipat interpretul autentic, care se pune în slujba operei de artă, devenind mesagerul perfect, portalul dintre trecut și prezent, menținându-și în mod imperturbabil drumul printre cele trei sonerii de telefon, două notificări de Whatsapp și două alarme de ceas apărute în cele mai delicate momente, totul culminând cu formarea unei sexte mari între nota finală a Sarabandei în Mi bemol major din cea de-a IV-a suită pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach (primul bis al violoncelistei) și notificarea standard de Whatsapp.

Viziunea pe care Alisa Weilerstein o propune Concertului în Do major de Haydn reprezintă un mix eclectic între baroc, clasic și romantic. Așadar, reverberațiile baroce coabitează cu rigoarea formală de ordin clasic și cu elementele capricioase specifice Romantismului. Exploatând la maximum planul armonic, solista creează diferite tipologii de personaje cu care se joacă, îmbină elemente de limbaj caracteristice perioadei baroce și a Romantismului – precum absența sau prezența vibrato-ului –, produce mici rupturi de ritm și folosește tempo-uri alerte care amplifică latura romantică, toate acestea încadrate în formele bine definite ale Clasicismului.

Versiunii originale a Variațiunilor Rococo, reconstruită și publicată pentru prima dată în anii 50 ai secolului trecut, i se contrapune varianta cunoscută și consacrată, o versiune puternic modificată și editată de violoncelistul Wilhelm Fitzenhagen (1848-1890), căruia i-a și fost dedicată lucrarea. Varianta aleasă de Weilestein păstrează tradiția, violoncelista optând pentru ediția Fitzenhagen, pe care din punct de vedere interpretativ o construiește cu o deosebită aplecare către detalii, fiecare variațiune având propriul caracter definit de elementele specifice de limbaj. O interpretare rafinată și vie, cu o bogăție de culori și imagini sugestive, profunzime și delicatețe, care aruncă la propriu publicul ascultător în vortexul trăirilor exacerbate, unde tumultul și tragismul specifice muzicii lui Ceaikovski, coexistă firesc alături  de candoare, căldură sau melancolie, și se încheie într-o explozie netăgăduită de bucurie și exuberanță.

Cadoul pe care solista îl oferă în finalul concertului, cele două bisuri aparținând creației lui J.S. Bach (iconicele Sarabanda suitei în Mi bemol major și Giga suitei în Do major) realizează acel trinom Baroc – Clasicism – Romantism despre care aminteam mai sus și totodată încheie acest tour de force pe care Alisa Weilerstein l-a realizat la București, la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului „George Enescu”.

Articol realizat de ANDREEA ŢIMIRAŞ