For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Eleganța britanică – George Enescu Festival

Aseară, la Sala Palatului a avut loc un concert deosebit, cu două lucrări aparținând unor compozitori ai Imperiului Britanic, Sir Edward Elgar și Michael Tippett. A fost o zi de sărbătoare atât pentru locuitorii Bucureștilor care au ales să profite de serile calde ale toamnei pe la sărbătorirea onomasticii, dar mai ales pentru aceia care au ales sala de concert. Cele Patru dansuri rituale extrase din opera Căsătoria de Vară de Tippett au prezentat minunate tablouri muzicale – imagini picturale – deosebit de expresive, cu calități descriptive foarte pronunțate. Chiar și fără să fi avut un program în față, muzica a îndreptat gândul spre acele vânători cu castelani și zeci de gonaci, specifice filmelor de tip Tom Jones după romanul cu titlul omonim de Henry Fielding, iar traseele șerpuitoare ale coardelor din The Waters in Winter – a treia secțiune –, evident, sugerau mișcările înotului… Lucrarea are unele accente de mare modernitate și o țesătură destul de complicată, dar toate acestea au fost prezentate în cea mai bună variantă de celebra Orchestra Filarmonică din Londra sub conducerea excelentă a dirijorului Edward Gardner. Felul în care acesta abordează muzica și lucrează cu ansamblul arată că are o mare experiență în a dirija diverse genuri (coral, de operă și simfonic) sporită de faptul că el însuși cântă la mai multe instrumente, toate acestea stimulând dăruirea și entuziasmul cu care conduce această distinsă echipă. 

Procesul de reconsiderare, restaurare și promovare a creației enesciene este tot ceea ce se putea întâmpla mai bine atât pentru personalitatea de geniu a lui Enescu, cât și pentru România. Acesta a fost și destinul nenumăratelor file moștenite din patrimoniul enescian: au fost finalizate lucrări și proiecte rămase în suspensie datorită vicisitudinilor istorice și a altor factori mai sensibili. Deși inițiativa de a mai îmbogăți repertoriul concertant prin orchestrarea unor opusuri camerale pare o acțiune bine venită, susținută de un efort lăudabil și de alte exemple unde chiar rezultatul a depășit originalul, în cazul Sonatei III-a „în caracter popular românesc” de Enescu lucrurile stau puțin altfel. Orchestrația foarte bogată, interesant colorată, măiestrită, destinată unui ansamblu poate prea mare ca dimensiune, în versiunea dirijorului și compozitorului Valentin Doni, mută pe un plan extravertit atmosfera meditativă și re-memoratoare, schimbă sensul a ceea ce Enescu a dorit să transmită prin această capodoperă. „Impresiile din copilărie”, care duc mai departe mesajul codificat al Sonatei a III-a, a fost orchestrată de Theodor Grigoriu care a folosit o orchestră de cameră, unele instrumente fiind integrate doar în scop coloristic, iar coardele au fost reduse la formație de cvintet. Dacă tot se dorește o lucrare concertantă scrisă pentru vioară, există Caprice Roumain, unde Enescu însuși fixează componența aparatului orchestral.

Patricia Kopacinskaia este una dintre violonistele cele mai prețuite în lume, tocmai pentru că abordează repertoriul concertant în totalitatea lui, fără discriminări, absorbind cam tot ce se poate, nerefuzându-și nici o experiență contemporană (în 12 septembrie va interpreta un concert românesc în primă audiție scris de Fred Popovici!). Violonista este una dintre cele mai interesante personalități artistice, bine cunoscută publicului nostru datorită participării sale la ultimele ediții ale festivalului. Apariția sa pe podiumul de concert produce delectare și surpriză prin felul în care înțelege să interpreteze muzica și prin felul în care filtrează și redă conținutul emoțional al partiturii. Datorită înțelegerii și imaginației sale, extrage și oferă totodată ceea ce este mai valoros de transmis dintr-un opus. Așa s-a întâmplat și aseară alături de Filarmonica londoneză, unde s-a bucurat și de colaborarea unui excelent pianist din orchestră. Pentru bis – un mic Duet pentru viori de Béla Bartók – l-a cooptat pe concert-maistrul orchestrei, acesta fiind un gest pe care îl repetă ca dovadă a prețuirii pe care o arată ansamblurilor cu care colaborează.

Seara s-a încheiat cu celebrele Variațiuni pe o temă originală op. 36 „Enigma” de Elgar. Cunoscând apetitul compozitorului pentru șarade (nu se putea altfel în țara lui Sherlock Holmes și Agatha Christie!), amintindu-ne și motto-ul la Concertul în si minor pentru vioară și orchestră – Aqui está encerrada el alma de … (Aici e închis sufletul lui…) despre care se spune că nu a fost rezolvat nici până acum, titlul „Enigma” nu șochează ci invită la reflecție. Opusul care prezintă o muzică de o calitate cu totul excepțională, pe care membrii orchestrei au redat-o cu o deosebită dăruire, a fost interpretată pe dinafară de același good-looking dirijor. Ascultând cu mare atenție inflexiunile și formulările cu pronunțată tentă brahmsiană ale temei, credem că „Enigma” este o criptogramă extrasă din numele lui Brahms, un nucleu ale cărui permutații și transpoziții sunt înglobate în traseele motivice care, spre sfârșit, alcătuiesc tema atât de bine cunoscută! 

Articol realizat de Corina Bura