For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Bläserensemble Sabine Meyer | George Enescu Festival
blaserensemble-sabine-meyer

Bläserensemble Sabine Meyer

Bläserensemble (Ansamblul de Suflători) Sabine Meyer îşi datorează existenţa Festivalului de Muzică pentru suflători de la Lucerna, desfăşurat anual în Elveţia de 10 ani. Sabine Meyer a adunat un cerc select de solişti suflători în fiecare vară petrecută în orăşelul Rumein din Cantonul Graubünden. Aceşti solişti (şi prieteni) şi-au păstrat încântarea de a face muzică într-o vreme în care muzica clasică a devenit foarte mult comercializată şi, ca şi Sabine Meyer însăşi, consideră că o ambianţă liniştitoare şi timp din belşug sunt necesare pentru ca o interpretare să se dezvolte şi să se maturizeze.

Ansamblul de Suflători Sabine Meyer şi-a făcut debutul în 1987 în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds. De atunci, Ansamblul a oferit multe concerte în Germania şi alte ţări europene. Au participat la numeroase festivaluri (Berlin, Schleswig-Holstein, Rheingau) şi, în 1994, au concertat pentru prima dată în Japonia. În sezonul 2004/05 Ansamblul şi-a făcut debutul la Viena la Musikverein. În acest sezon, ansamblul are programate concerte la Stuttgart, Viena, Lucerna şi La Chaux de Fonds.

Bläserensemble Sabine Meyer şi-a construit un repertoriu larg, conţinând nu numai repertoriul clasic, ci şi un număr în continuă creştere de lucrări contemporane. Mulţi compozitori moderni au scris piese special pentru ei, cum sunt Edison Denisov, Toshio Hosokawa şi Niccolo Castiglioni.  Pe lângă activităţile din sfera contemporană, ansamblul caută mereu să includă în repertoriul său lucrări clasice mai puţin cunoscute, a căror muzicalitate şi măiestrie a formei nu le-a oprit de la a cădea în uitare. Exemple de compoziţii frumoase pe care ei le-au readus la lumină sunt înregistrările cu piese de Franz Krommer şi Josef Myslivecek. Toate înregistrările au apărut sub sigla EMI Classics. În continuarea lansării unui CD cu muzică clasică de Beethoven, înregistrările cele mai recente ale lor sunt reunite pe un CD cu lucrări de compozitori contemporani.

Sabine Meyer / clarinet

A studiat la Musikhochschule din Stuttgart cu Otto Hermann, la Hanovra cu Hans Deinzer, susţine concerte solistice în Germania şi în afară, muzică de cameră, multe înregistrări. Din 1993 predă la Hochschule für  Musik din Lübeck.

Reiner Wehle / clarinet

A studiat cu Hans Deinzer la Hanovra şi cu Guy Deplus la Paris, a fost laureat la competiţiile din Praga, Colmar, Toulon, Bonn, München. Între 1985 şi 1993 a fost solist în partida de clarinet a Orchestrei Filarmonicii Radio din Hanovra. Muzică de cameră (Trio di Clarone, Cvintetul Chalumeau). Predă la Hochschule für Musik din Lübeck.

Diethelm Jonas / oboi

A studiat cu Heinz Holliger la Freiburg şi Lady Rothwell Barbirolli la Londra. Laureat al competiţiilor de la Praga, Toulon şi Colmar. Solist la oboi în Orchestra Radio din Stuttgart de mulţi ani. Membru al Cvintetului Aulos. Din 2002 e profesor la Musikhochschule din Lübeck.

Jonathan Kelly / oboi

A studiat la Academia Regală de Muzică din Londra şi la Conservatorul din Paris. De zece ani a fost solist la oboi al Orchestrei Simfonice din Birmingham, iar din 2003 al Filarmonicii din Berlin. Invitat ca solist al Orchestrei de Cameră a Europei şi al Orchestrei Simfonice din Boston. Are înregistrări pentru EMI.

Bruno Schneider / corn

A studiat cu Höltzel la Detmold. Solist în partida de corni în Tonhalle Orchestra Zürich, Orchestra Radio din München şi Orchestra Festivalului de la Lucerna. Până în 1993 a fost solist al Orchestrei Suisse Romande. Muzică de cameră, multe înregistrări. Din 1997 e professor la Freiburg.

Niklaus Frisch / corn

A studiat cu Werner Speth la Zürich. Membru al Tonhalle Orchestra Zürich. Muzică de cameră (Zürcher Bläseroktett, Schweizerische Bläsersolisten). Membru al Orchestrei Festivalului de la Lucerna.

Dag Jensen / fagot

A studiat cu Torleiv Nedberg la Oslo şi Klaus Thunemann la Hanovra. Membru al Orchestrei Filarmonice din Bergen în Norvegia, solist la fagot în Bamberger Symphoniker şi în Orchestra Radio de la Cologne. Laureat al competiţiei ARD de la München. Din 1997 e profesor la Hochschule für Musik şi la Teatrul din Hanovra.

Stefan Schweigert / fagot

A studiat cu Alfred Rinderspacher şi Klaus Thunemann. Din 1985 e solist la fagot în Filarmonica din Berlin. Din 1987 predă la Academia de Orchestră a Filarmonicii din Berlin. Între 1988 şi 1996 a fost membru al Scharoun Ensemble Berlin. Muzică de cameră.

Klaus Lohrer / contrafagot

A studiat cu Johannes Zuther la Freiburg şi Klaus Thunemann la Hanovra. Laureat al competiţiilor de la Martigny, Colmar şi München. Din 1976 e membru al Gürzenich Orchestra Cologne, din 1993 solist. Membru al Cvintetului Chalumeau.