vadim repin

Vadim Repin

Născut în Siberia în 1971, Vadim Repin a început studiul vioarii la vârsta de 5 ani, iar 6 luni mai târziu a apărut pentru prima dată pe scenă. La 11 ani a câştigat medalia de aur la toate categoriile Competiţiei Wieniawski şi a debutat cu recitaluri la Moscova şi Sankt Petersburg. În 1985, la 14 ani, şi-a făcut debutul la Tokyo, München, Berlin, Helsinki;  un an mai târziu la Carnegie Hall.  Doi ani mai târziu, Vadim Repin a devenit cel mai tânăr câştigător al celei mai prestigioase şi exigente competiţii de vioară din lume, Concursul Reginei Elisabeta. De atunci a concertat alături de mari orchestre, sub conducerea muzicală a unor mari dirijori ai lumii.

Vadim Repin colaborează frecvent cu Nikolai Lugansky şi Itamar Golan în recitaluri; alţi parteneri ai săi în concertele cu muzică de cameră sunt Martha Argerich, Evgeny Kissin şi Mischa Maisky. În ultimul sezon a susţinut concerte cu Muti (New York), cu Thielemann (Tokyo), cu Chailly (Leipzig), un turneu în Australia cu Orchestra Filarmonicii din Londra şi Vladimir Jurowski. A prezentat în primă audiţie, Concertului pentru vioară de James MacMillan (pe care acesta i l-a dedicat) –  interpretat cu Orchestra Simfonică din Londra şi Valery Gergiev. În stagiunea 2010/2011 susţine concerte în toată Elveţia, la Roma cu Temirkanov, la Chicago cu Muti, la Philadelphia şi la Carnegie Hall din New York cu Dutoit în premiera americană a concertului de MacMillan, trei alte programe la Palatul Esterházy din Austria şi o serie de concerte cu Filarmonica din Israel condusă de Kurt Masur.

Discografia bogată a lui Vadim Repin include şi distinsele înregistrări ale concertelor ruseşti pentru Warner Classics. Prima sa înregistrare pentru Deutsche Grammophon a cuprins Concertul pentru vioară de Beethoven (cu Filarmonica din Viena şi Riccardo Muti), dar şi Sonata Kreutzer de Beethoven (alături de Martha Argerich). Cea de a doua înregistrare include Concertul pentru vioară de Brahms şi Dublul Concert de Brahms (alături de violoncelistul Truls Mørk) cu Gewandhaus Orchester Leipzig şi Riccardo Chailly.  Apoi a urmat înregistrarea cu Trio-uri de Ceaikovski şi Rachmaninov, alături de Mischa Maisky şi Lang Lang, care a fost distinsă cu premiul Echo, iar cel mai recent a înregistrat un foarte apreciat recital împreună cu rusul Nikolai Lugansky. În februarie 2010 a fost laureat cu Victoire d’Honneur, cel mai prestigios premiu muzical francez pentru întreaga carieră muzicală, iar în decembrie a devenit Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.

Vadim Repin interpretează pe o vioară Bonjour construită de Guarneri del Gesù în 1743.