venice-baroque-orchestra

Venice Baroque Orchestra

Fondată în 1997 de către specialistul în Baroc şi clavecinistul Andrea Marcon, Venice Baroque Orchestra este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai profesioniste ansambluri, în ceea ce priveşte interpretarea pe instrumentele de epocă. Orchestra a beneficiat de critici favorabile pentru concertele şi operele montate în America de Nord, Europa, America de Sud şi Japonia.

Dedicat redescoperirii celor mai importante opera baroce, Marcon a condus orchestra la premiere moderne şi actuale ale operelor L’Orione a lui Francesco Cavalli, Atenaide de Vivaldi, La Morte D’Adone şi Il trionfo della poesia e della musica de Benedetto Marcello.

Cu teatrul La Fenice din Veneţia, Orchestra a realizat premiera modernă a operei Siroe de Händel în 2000, urmată de montarea cu acelaşi succes a operei lui Cimarosa, L’Olimpiade (2001). În Aprilie 2004, Orchestra a adus în atenţia publicului opera Siroe în premieră în Statele Unite ale Americii.

În stagiunea 2009–2010, alături de mezzo-soprana Magdalena Kožená a efectuat un turneu în care a prezentat arii ale lui Vivaldi (Viena, Praga, Barcelona, Madrid, Amsterdam, Paris şi München). VBO a concertat în Elveţia, Franţa şi Statele Unite împreună cu violonistul Giuliano Carmignola, iar cu mezzo-soprana Romina Basso în Italia şi Polonia. Orchestra a prezentat în premieră opera lui Boccherini La Clementina (Bilbao şi Madrid). Festivalul de vară include trei evenimente la Santiago de Compostela: Orlando furioso în concert şi recitaluri cu Marie-Nicole Lemieux şi Magdalena Kozena.

Înregistrarea în premieră mondială a operei Andromeda liberata pentru Deutsche Grammophon a fost urmată de două înregistrări ale concertelor de vioară cu Giuliano Carmignola, de un album cu simfoniile lui Vivaldi şi concertele pentru coarde, ariile şi motetele lui Vivaldi (cu soprana Simone Kermes), ariile de Händel (cu Magdalena Kožená), concertele de Vivaldi pentru două viori (cu Viktoria Mullova şi Giuliano Carmignola), ariile de Vivaldi (cu Kožená), şi cea mai recentă lansare a lor, un album cu Patricia Petibon. Discografia orchestrei realizată la casa de discuri Sony Classical include The Four Seasons, două albume cu concertele neînregistrate ale lui Vivaldi, concertele de vioară de Locatelli şi o colecţie de arii compuse de Bach interpretate alături de Angelika Kirchschlager. Pentru aceste înregistrări, orchestra a obţinut distincţiile Diaspason D’Or, Choc du Monde de la Musique, Echo Award şi Edison Award.

Concertele orchestrei au fost filmate de posturile BBC şi NHK, şi înregistrate de RadioFrance, France Musiques, ORF, RaiDue, BBC3, National Public Radio, RadioTre sau Arte. Venice Baroque Orchestra este susţinută de Fundaţia Cassamarca din Treviso.