For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Iurie Florea | George Enescu Festival
iurie florea

Iurie Florea

Iurie Florea este absolvent al Conservatorului de Muzică din Chişinău, Republica Moldova, promoţia 1986 şi a fost bursier al Conservatorului “Rimski-Korsakov” din Sankt Petersburg (Rusia). Între anii 1989-1996 îl întâlnim ca dirijor al Operei Naţionale Moldova din Chişinău, iar între 1993-1996 ca director artistic al al prestigioasei instituţii. În perioada 1992-1993 a fost dirijor al Teatrului de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, din 1996 este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, pentru ca din stagiunea 2007-2008 să devină director artistic al primei scene lirice a ţării.

Repertoriul său cuprinde opere de Giuseppe Verdi („Nabucco”, „Aida”, „Un ballo in maschera”, „La Forza del destino”, „La Traviata”, „Il Trovatore”, „Rigoletto”, „Macbeth”), Georges Bizet („Carmen”), Giacomo Puccini („Tosca”, „La Bohéme”), Wolfgang Amadeus Mozart („Die Entführung aus dem Serail”), Camille Saint Saens (“Samson et Dalila”), Gaetano Donizetti (“Lucia di Lammermoor”, “L’Elisir d’amore”), Gioacchino Rossini („Il Barbiere di Sivigllia”), Piotr Ilici Ceaikovski („Iolanta”, „Evgheni Oneghin”), Johann Strauss („Die Fledermaus”), Engelbert Humperdinck („Hänsel şi Gretel”), Paul Constantinescu („O noapte furtunoasă”) etc.

De asemenea, repertoriul său conţine şi balete compuse de Adolphe Adam („Giselle”), Leo Délibes („Coppelia”), Piotr Ilici Ceaikovski („Spărgătorul de nuci”, „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită”), Serghei Prokofiev („Romeo şi Julieta”), Aram Haciaturian („Cipollino”), Carl Orff („Carmina Burana”), Mihail Jora („La piaţă”), Ludwig Minkus („Baiadera”) etc.

Repertoriul său cuprinde de asemenea numeroase lucrări vocal-simfonice şi simfonice. Turnee: Ucraina, Rusia, Bielorusia, Estonia, Lituania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Coreea de Sud, China, Olanda, Turcia, Bulgaria.