For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Sakari Oramo | George Enescu Festival
Sakari Oramo

Sakari Oramo

Prim dirijor al Orchestrei Filarmonice Regale din Stockholm, alături de care a înregistrat simfoniile lui Schumann, și proaspăt ales prim dirijor al BBC Symphony Orchestra, Sakari Oramo a început ca violonist. Născut în 1965 în Helsinki, a cântat în adolescență alături de prestigioasa Avanti! Chamber Orchestra, având mereu în minte cariera de dirijor.

Era deja concert maestru al Orchestrei simfonice de Radio Finlandeză când s-a înscris, în 1989, la cursul de dirijori al lui Jorma Panula de la Academia Sibelius. Inițierea a fost una neașteptată: în 1993 a fost chemat să conducă Orchestra simfonică de Radio Finlandeză, pentru a înlocui un dirijor care se îmbolnăvise. Concertul din acea seară a fost un triumf, Oramo cucerind muzicienii, publicul și critica deopotrivă. Așa că în același an i-a fost oferit postul de dirijor co-principal al Orchestrei simfonice de Radio Finlandeză.

Din 2003 până în 2012 a fost prim dirijor al orchestrei, după care a acceptat postul de director artistic al Orchestrei de Cameră Ostrobothnia. Îi place muzica folclorică din acea regiune finlandeză, pe care o consideră naturală și directă, dar destul de complicată pentru a fi interesantă.

În doar câțiva ani, Oramo și-a consolidat cariera pe plan internațional, concertând alături de Filarmonica din Oslo, Orchestra Simfonică radio daneză, Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică NHK din Tokio sau Orchestra din Paris. Repertoriul său e unul larg, de la baroc francez la avangardă, Oramo fiind pasionat și de muzica britanică de la începutul secolului al XX-lea. Asta și pentru că în perioada 1996-2008 a lucrat cu Orchestra Simfonică din Birmingham, colaborare care i-a adus o decorație din partea Reginei Elisabeta a II-a.

Sakari Oramo: „Adevăratul geniu constă în a scrie și a compune”

În plus, Oramo a fost unul dintre cei opt dirijori ai orchestrelor britanice care a sprijinit un program de 10 ani pentru popularizarea muzicii clasice, soldat inclusiv cu intrări gratuite la concerte pentru elevi. „Am trăit cu muzica clasică o viață întreagă și cred că nu poți să renunți la valoare pentru a câștiga o popularitate mai mare. Muzica clasică este despre viață și pasiune, dar imaginea ei austeră, rigidă, îi sperie pe oameni, și nu muzica în sine”, spunea Oramo în 2002 pentru cotidianul britanic The Guardian.

Ajutat de o memorie fotografică și aprope obsedat de precizie, Oramo se gândește mereu la muzicieni, pe care-i vede ca un întreg: „Într-o orchestră de 90 de oameni ai 90 de păreri despre cum ar trebui să fie o bucată muzicală. Treaba dirijorului e să adune toate aceste păreri. Eu percep orchestra ca un instrument, dar există o fină dinamică socială acolo și modul în care personalitățile se grupează formează instrumentul”, mărturisea tot pentru The Guardian.

În tot acest timp, Oramo n-a uitat de vioară: a colaborat cu soția sa, soprana Anu Komsi. Împreună au interpretat „Kafka – Fragmente pentru soprană și vioară” de György Kurtag, al doilea duet din lume care cântă această operă.

Despre viitorul muzicii clasice, dirijorul finlandez spune că se află în mâinile compozitorilor: „Într-un fel e deranjant să văd acest cult al personalității care transformă dirijorii sau artiștii în vedete. Avem nevoie de personalități pe care oamenii să le recunoască – exact ca idolii pop sau piloții de curse – dar adevăratul geniu constă în a scrie și a compune.”

„Într-o orchestră de 90 de oameni ai 90 de păreri despre cum ar trebui să fie o bucată muzicală. Treaba dirijorului e să adune toate aceste păreri” Sakari Oramo