For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser George Petrou | George Enescu Festival
armonia atenea|george-petrou

George Petrou

George Petrou s-a îndreptat spre dirijat după o carieră ca pianist concertist, de-a lungul căreia a apărut pe scena multor mari săli de concerte din lume și a fost invitat special al marilor radiouri europene precum BBC 3, SDR, Deutschland Radio, Radio Swiss-Romand, Radio Cehia.

Ca dirijor, s-a axat pe un repertoriu de muzică barocă, clasică și romantică, fiind adeptul unei interpretări documentate istoric. Printre concertele lui recente se numără o nouă producție „Farnace” de Vivaldi la Opéra National du Rhin, cu Max Emanuel Cencic și Vivica Genaux, un turneu european alături de Max Emanuel Cencic (inclusiv la festivalurile de la Versailles și Innsbruck) și un turneu european cu „Alessandro” de Handel.

Recent a dirijat „Alceste” la Oper Leipzig, „Phaëton” de Lully și „Il Tigrane” de A. Scarlatti la Saarlaendisches Staatstheater, prima reluare a „Il trionfo di Clelia” de Gluck la Megaron din Atena, prima reluare a „La Lodoiska” de Mayr alături de Muenchner Runfunkorchester, „Bărbierul din Sevilia” de Rossini, la Opera Națională a Greciei, „Semele” de Handel la Staatstheater Bern, „Ifigenia la Aulis” de Gluck la noua sală de concerte a Fundației Onassis din Atena. De asemenea,

Petrou, care a lucrat cu ansambluri instrumentale de muzică veche și orchestre simfonice, este prim-dirijor al Orchestrei Armonia Atenea, alături de care a susținut o serie de concerte de muzică modernă la Megaron în Atena și o serie de concerte cu instrumente vechi la Centrul Cultural Onassis, dar și turnee internaționale și înregistrări cu casele de discuri DECCA și MDG.

A colaborat ca solist cu orchestre de renume ca Orchestra Philharmonia Orchestra, Orchestre National du Capitolle de Toulouse, Orchestra Ceaikovski din Moscova și a lucrat cu dirijori faimoși, precum Michelle Plasson și Vladimir Fedoseyef. Înregistrările operelor „Oreste”, „Ariana în Creta”, „Alessandro Severo”, „Tamerlano” și „Giulio Cesare” de Handel, alături de casa de discuri germană MDG, au fost recompensate cu premiul Choc din partea Le Monde de la Musique, alegerea editorului Gramophone, Diapason 5, CD-ul săptămânii din Sunday Times, înregistrarea lunii aleasă de editorii Musicweb, Crescendo Bestenliste Platz 1. „Tamerlano” a primit și prestigiosul ECHO KLASSIC 2008 (cel mai bun disc de operă al anului).

George Petrou a absolvit primul Conservatorul din Atena (pian), şi-a continuat studiile la Colegiul Regal și Academia Regală de Muzică din Londra, cu ajutorul unor burse din partea RAM și a Fundației Onassis, obținând masterate în muzică. Câștigător al mai multor competiții internaționale din Anglia, Italia, Republica Cehă și Japonia, Petrou a primit trofeul Artistul anului în 1998, cât și premiul pentru cea mai bună înregistrare a anului 2006 (pentru „Ariana”, în Creta), acordat de Uniunea Criticilor de Muzică și Dramaturgie din Grecia. Tot în 2006 a câștigat premiuL Sebetia Ter la Napoli.