
Borjan Canev
Dirijorul macedonean Borjan Canev a absolvit Academia de Muzică Pancho Vladigerov din Sofia, Bulgaria și a fost numit imediat dirijor al Orchestrei Filarmonice din Macedonia.
A studiat la Royal College of Music din Londra la clasa dirijorului Neil Thompson, perioadă în care a participat la cursuri susținute și de alte nume importante ale artei dirijatului precum Sir Simon Rattle, Danielle Gatti, Janos Fürst și a fost invitat ca dirijor asociat al lui Sir Colin Davis pentru producția Royal College a operei Don Giovanni de Mozart.
Între 1999-2009, împreună cu Orchestra Filarmonică de Cameră din Macedonia, dirijează în turnee și concerte în țara sa natală, precum și în Italia, Franța, Turcia, Cehia, Polonia etc. În 2004 a debutat la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Sofia și a devenit principalul dirijor invitat. Borjan Canev a dirijat numeroase orchestre europene, precum și ansambluri de muzică contemporană.
Din 2007 predă și, în prezent, este profesor la Facultatea de Muzică din Skopje.
În anul 2010 i-a fost acordat de către Asociația Compozitorilor din Macedonia premiul Georgi Bozhikov pentru cele mai bune interpretări ale pieselor compozitorilor macedoneni.