For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Jennifer O’Loughlin | George Enescu Festival
Jennifer O’Loughlin

Jennifer O’Loughlin

Soprana Jennifer O’Loughlin a fost aclamată de critică pentru concertele ei din Europa, America şi Japan. În rolul Zerbinetta din Ariadne auf Naxos (Ariadna din Naxos) la Viena, vocea ei fermecătoare a fost descrisă drept “un miracol al preciziei”. Interpretarea pe care a dat-o rolului Konstanze din Die Entführung aus dem Serail (Răpirea din serai) a fost lăudată pentru “coloratura magnific dramatizată”, iar în Cunegonde din Candide s-a spus că este “fermecătoare, strălucitoare şi teatrală”. Pentru rolul Cunegonde de la Vienna Volksoper, a fost nominalizată Cea Mai Bună Voce Feminină într-o producţie austriacă nouă la Premiile Austriece pentru Muzică şi Teatru.

O’Loughlin a triumfat în deschiderea stagiunii în rolul Semele din opera Semele a lui Händel cu Gärtnerplatztheater din Munchen şi, în 2013,  a primit Premiul Maria Callas şi Premiul Publicului pentru Scena Nebuniei din Lucia di Lammermoor la Premiile Operei din Paris. A colaborat cu dirijori cum ar fi Zubin Mehta, Daniel Harding, Manfred Honeck şi James Conlon, cu care a cântat în premiera americană a operei Maiblumen blühten überall de Zemlinsky la Festivalul de Muzică din Aspen. În concert, Ms. O’Loughlin a cântat împreună cu Orchestra Naţională de Muzică de cameră a Danemarcei, Orchestra Tonkünstler, Orchestra Simfonică Praga, Orchestra Simfonică Lincoln şi a putut fi ascultată la festivaluri din Salzburg şi Bregenz.

Alte roluri din opere: Konstanze din The Abduction from the Seraglio (Răpirea din serai) la Opera de Stat Bavareză; Gilda din Rigoletto cu Vienna Volksoper; Susanna din Le Nozze di Figaro (Nunta lui Figaro) la Festivalul Salzburg; Regina Nopţii din The Magic Flute (Flautul fermecat) la Opera de Stat din Viena, Opera de Stat din Hamburg şi Opera din Oslo; Mesagerul Păcii în Rienzi la Théâtre du Capitole Toulouse; Pamina din Die Zauberflöte (Flautul fermecat) la Grand Théâtre de Genève.

Angajamentele viitoare includ: Regina Nopţii cu Teatro Municipal de Santiago de Chile şi Adele în Die Fledermaus (Liliacul) la Noul Teatru Naţional din Tokyo.

La Conservatorul Peabody, O’Loughlin a obţinut o diplomă de licenţă în Studii Muzicale, având-o ca maestră pe Ruth Drucker. Şi-a continuat studiile la Manhattan School of Music, unde a obţinut o diplomă de masterat, având-o ca îndrumătoare pe Joan Patenaude-Yarnell. În anul următor, a primit o bursă a Fundaţiei Karajan pentru a studia la Studioul de Operă Zürich. După acea stagiune, a fost angajată la Vienna Volksoper, unde a făcut parte din ansamblu timp de opt stagiuni. Dra O’Loughlin studiază în prezent cu Mark Markham.

O’Loughlin poate fi ascultată pe înregistrări ale operei Acide de Haydn cu Haydn Sinfonietta Wien (casa de discuri BIS), Misa de L. Bernstein cu Orchestra Tonkünstler (casa de discuri Chandos) şi în DVD-ul cu opera Rienzi la Théâtre du Capitole din Toulouse (Opus Arte).