For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Pierre-Yves Artaud | George Enescu Festival
pierre-yves-artaud

Pierre-Yves Artaud

Premiul pentru flaut și Premiul pentru muzică de cameră la Conservatorul din Paris. Pierre-Yves Artaud a concertat peste tot în lume, cu orchestre renumite, sub bagheta lui P. Boulez, J. C. Casadesus, C. Dutoit, P. Eötvös, L. Foster, A. Tamayo, T. Yeh…

A făcut parte mulți ani din Ansamblul 2e2m, atât ca solist cât și ca regizor artistic.

În 1965, a fondat Cvartetul de flaute Arcadie și, în 1985, Orchestra Franceză de Flaute.

Profesor de flaut la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris și la Ecole Normale de Musique, Pierre-Yves Artaud este, de asemenea, director al mai multor colecții și autor de metode de predare și tratate. Numeroase cursuri de masterclass în: Taiwan, Japonia – Universitatea de Muzică Elisabeth din Hiroshima, Festivalul Akiyoshidai – , Coreea de Sud, Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Germania (Darmstadt) etc. A lucrat la importante proiecte de cercetare cu privire la flaut, în special la Institutul IRCAM din Paris, unde s-a ocupat, între anii 1981-1985, sub conducerea lui P. Boulez, de atelierul de cercetare instrumentală.

Ca interpret, profesor, sau în domeniul cercetării, Pierre-Yves Artaud a jucat un rol important în dezvoltarea artei flautului, dar și a interpretarii muzicii clasice și a creării muzicii moderne. Mulți compozitori i-au dedicat lucrări: G. Amy, A. Boucourechliev, F. Donatoni, B. Ferneyhough, S. Goubaïdulina, T. Hosokawa, K. Huber, B. Jolas, M. Lévinas, P. Méfano, E. Nunes , L. de Pablo, Y. Taïra…

Pierre-Yves Artaud a fost decorat cu Medalia franceză pentru arte și științe (1978), Marele Premiu SACEM pentru interpretarea muzicii franceze contemporane (1982), Premiul Charles Cros pentru înregistrarea discului Artaud/Ferneyhough (1983), Marele Premiu al Academiei Discului Francez (1984), Premiul Charles Cros (1983,1985,1995) și Marele Premiu al Japoniei pentru înregistrarea discului Hosokawa. În 1998, a primit premiul SACEM pentru pedagogie.

Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică din București (în anul 2000).