For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Simina Ivan | George Enescu Festival
Simina Ivan

Simina Ivan

Născută la Timişoara, soprana Simina Ivan a început studiile de canto sub îndrumarea Doamnei Fenia Nicolau, continuându-şi apoi formarea muzicală la Conservatorul din Bucureşti (azi Universitate Naţională de Muzică). În acelaşi timp a devenit solistă a Teatrului Naţional de Operetă, iar din anul 1990, solistă a Operei Române din Bucureşti. S-a bucurat de îndrumarea unor artiste de prestigiu precum Magda Ianculescu, Ileana Cotrubaş şi până în prezent Margarita Lilowa.

Din anul 1994 este solistă a Operei de Stat din Viena, repertoriul său cuprinzând roluri precum: Pamina şi Antonia în „Povestirile lui Hoffmann”, Musetta din „La Bohème”, Violetta din „Traviata”, Marguerite din „Faust”, Rosalinde în „Liliacul”, Adina din „Elixirul dragostei”, Norina din „Don Pasquale”, Constanze din „Răpirea din Serai” de Mozart, Eudoxie în „La Juive” de Halévy.

Simina Ivan a colaborat cu Opera Naţională Română din Timişoara cu Filarmonica din Arad, Filarmonica din Bucureşti şi alături de Filarmonica din München a cântat „Carmina burana” de C. Orff la închiderea Festivalului internaţional „George Enescu” (2007). De asemenea a fost invitată pe scenele teatrelor lirice din Zürich, Hamburg, Berlin şi Covent Garden din Londra.