For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Eva Garet  | George Enescu Festival

ROMÂNIA

Eva Garet s-a născut la București pe 10 mai 2006 și studiază pianul de la vârsta de 5 ani. În prezent este elevă în clasa a IX-a la clasa profesoarei Mihaela Zamfirescu de la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București. Eva a urmat cursuri de măiestrie cu Florian Mitrea (Academia Regală de Muzică din Londra), Constantin Sandu (Școala Superioară de Muzică și Artele spectacolului din Porto), Vlad Dimulescu (Universitatea Națională de Muzică București), Adrian Suciu (Mozarteum Salzburg).

Încă din clasa I, Eva a câștigat peste 40 de concursuri de pian din România: Pro Piano, Millennium Piano, Gradus ad Parnassum, Victor Giuleanu, Ada Ulubeanu, Piano ArtIs și Olimpiada Națională de Interpretare Muzicală. În 2016, la vârsta de 10 ani, Eva Garet a devenit cea mai tânără câștigătoare a Trofeului Lira de Aur de la Suceava. Din 2019, Concursul Lira de Aur acordă premiul special Eva Garet celui mai tânăr finalist. La nivel internațional, Eva a obținut Premiul I la Lleida, în Spania, la prima ediție a Concursului de Pian pentru Copii și Tineret Ricard Viñes. În 2018 a fost răsplătită cu premiul I la primul Concurs Internațional de pian Mihaela Ursuleasa din București și cu premiul al V-lea la Concursul de Pian de la Ettlingen. În 2019 a fost laureată a Concursului Concertino Praga, iar în 2020 a devenit pentru a doua oară laureată a Concursului de la Ettlingen, la Finalele Online. A obținut Premiul I la Concursul de Pian Euregio din Geilenkirchen, la Concursul Internațional Vladimir Krainev din Moscova și Premiul al II-lea în cadrul Concursului Internațional de Pian din Ferrol în 2021.

Eva Garet a debutat în concert la vârsta de 11 ani, în ianuarie 2018, la Sala Radio din București, cu Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta lui Ștefan Novak, evenimentul fiind transmis în direct de Radio România Muzical; a urmat apoi un alt concert Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea. În 2021 a concertat cu Jose Trigueros și Orchestra Simfonică din Galicia. A debutat la Moscova, la Sala Svetlanov, alături de Orchestra de Cameră Virtuosi of Moscow condusă de Vladimir Spivakov.

PROGRAM:

Etapă online
Bach Partita nr. 2 în do minor BWV 826
Mozart Sonata nr. 14 în do minor K. 457
Liszt Studiul transcendental nr. 12 în si bemol minor, Chasse-neige
Scriabin Studiul op. 42 nr. 5
Liszt Réminiscences de Don Juan S. 418

Semifinală
Enescu Suita nr. 2 în re major op. 10
Chopin Barcarola în fa diez major op. 60
Rautavaara Sonata nr. 2, The Fire Sermon
Liszt Aprés une lecture du Dante: Fantasia quasi Sonata
Chopin Andante spianato și Marea poloneză în mi bemol major op. 22

Finală
Ceaikovski Concertul nr. 2 în sol major pentru pian și orchestră op. 44