For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Gil Shaham: Sunt foarte norocos să pot cânta ce îmi place – George Enescu Festival

Gil Shaham: Sunt foarte norocos să pot cânta ce îmi place

Interviu cu violonistul Gil Shaham

Să începem cu o întrebare generală: cum vedeți întoarcerea la viața de concert, după pauza impusă de pandemie, mai ales în ceea ce privește relația dumneavoastră cu publicul?

G.S.: Sunt foarte entuziasmat să revin pe scena de concert. Din experiența mea de până acum, când ajung la repetiții, toată lumea se bucură să fie acolo: muzicienii, echipa tehnică, echipa administrativă, toată lumea e cu zâmbetul pe buze. Iar apoi, când vine vorba de concert, publicul pare cu mult mai fericit. Nu e ca și cum înainte nu îi apreciam, dar acum cred că am realizat cât de important este, chiar mai mult decât înainte.

Credeți că – având în vedere că toată lumea a trecut prin carantină – muzicienii s-au pregătit în mod special pentru această revenire la viața de concert?

G.S.: Cred asta. Așa de mulți oameni au reacții așa de diverse… La noi acasă – soția mea este, de asemenea, violonistă, și avem trei copii, cu toții cântă la un instrument, iar în timpul carantinei se auzea mai multă muzică în casă decât înainte. Toți cinci studiam, fiecare la instrumentul său, ne bucuram, iar într-un fel, muzica ne-a ajutat să trecem prin acea perioadă. Pentru mulți oameni, acesta este un moment pe care îl așteaptă de mult timp, iar eu sper să continue mult timp.

Vorbind despre familia dumneavoastră – cum vă raportați la educația muzicală a copiilor?

G.S.: Îmi amintesc din copilărie când studiam în camera mea, locuiam într-un apartament mic, iar dacă studiam în camera mea, toată lumea mă auzea. De multe ori, nu vrei să se audă ce se întâmplă când studiezi. Într-un fel, cu copii noștri, soția mea și cu mine ne-am gândit să nu îi învățăm noi, astfel că nu spunem nimic – însă acasă vorbim mult despre muzică, pentru că, fie aud o piesă care le place, fie vorbim despre piesă sau despre interpretare, însă niciodată despre cum cântă ei. De exemplu, când copii erau mici, uneori veneau la mine și mă întrebau „trebuie să studiez astăzi?”; iar eu le răspundeam: „nu știu, trebuie să studiezi astăzi? Ce spune profesorul tău, trebuie să studiezi azi?” În timpul carantinei, cu toții am dedicat mult timp muzicii, iar eu cred că a fost important și grozav pentru noi.

Duminică, 12 septembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu veți cânta lucrări semnate de compozitori contemporani – mă întrebam dacă vă considerați un susținător al muzicii contemporane.

G.S.: Nu m-am considerat niciodată un susținător. În privința muzicii, cânt doar ce îmi place; sunt foarte norocos să pot cânta ce îmi place. Am fost foarte nedisciplinat de-a lungul vieții mele, nu cred că mi-am dat seama ce ar trebui să fac sau ce nu ar trebui să fac. Tind să fac lucrurile pe care vreau să le fac, mult mai mult decât lucrurile pe care simt că ar trebui să le fac. Este straniu pentru mine să cânt un program solo de vioară. E diferit de ce cânt eu de obicei. Am cântat în multe duete, cu prieteni pianiști sau muzică de cameră… violoniștii nu dau prea multe recitaluri solo. Însă când se întâmplă, simt că e special – doar o persoană și o vioară.

Care e motivul pentru această diferență între un recital solo și un concert cu orchestra – mai ales, după cum spuneați, în cazul violoniștilor?

G.S.: Oamenii spun despre vioară că este un instrument monodic; pianul are întotdeauna mâna stângă și mâna dreaptă, deci are bas și armonie. La vioară, Bach ne arată că poți avea armonie și contrapunct la voci diferite, însă vioara cântă majoritatea timpului monodic. Ca rezultat al acestui fapt, există mai puțin repertoriu pentru vioară solo. Față de oceanul de repertoriu din care poate alege un pianist, noi, violoniștii avem doar o picătură. Personal, mie îmi place să fiu pe scenă cu prietenii, e straniu pentru mine să fiu singur. Pe de altă parte, ai libertate: poți să-ți alegi cum să te acordezi, ce tempo îți dorești, ai control complet asupra întregii piese, ceea ce nu se întâmplă când o cânți cu prietenii, când controlul trebuie întotdeauna împărțit.

La Sala Palatului veți urca pe scenă alături de Orchestra Filarmonică din Rotterdam, sub bagheta lui Lahav Shani. Să ne vorbiți puțin despre relația dumneavoastră cu dirijorul și cu orchestra.

G.S.: Este prima dată când voi lucra cu maestrul Shani. Sunt foarte entuziasmat – ne-am întâlnit de multe ori, în culise, la concerte, în Israel sau la Berlin, însă aceasta este prima dată când cântăm împreună, astfel că sunt foarte entuziasmat, deoarece am așteptat acest moment de mult timp. Despre Filarmonica din Rotterdam – au trecut mulți, mulți ani de când am cântat cu ei. Abia aștept, am câțiva prieteni în orchestră, sper că încă sunt acolo. Trebuie să spun că am avut o cerere – având în vedere că vom cânta Concertul pentru vioară de Brahms – am fost întrebat dacă aș putea cânta cadența de George Enescu. Astfel că am început să o studiez și mi-a plăcut foarte mult! Cred că e foarte frumoasă, face vioara să cânte și se potrivește cu spiritul lucrării – cu ceea ce consider eu a fi spiritul lucrării… Deci îmi place.

Cum vedeți Concertul pentru vioară de Johannes Brahms?

G.S.: Mă gândeam la un citat din Brahms. Obișnuia să le spună studenților săi „Când scrii muzică, evident că în primul rând trebuie să fie perfectă. Apoi ai ocazia să te decizi dacă e frumoasă”. Perfecțiunea acestei muzici este incredibilă, iar eu cred că această piesă te ia într-o călătorie emoțională. În această perioadă o consider – ca pe multe alte lucrări semnate de Brahms – autobiografică. Este lucrarea pe care i-a dedicat-o prietenului său, violonistul Joseph Joachim; iar piesa în sine este, cumva, un gând despre prietenie – în general și, poate în particular, despre prietenia sa cu Joachim.

 

Interviu realizat de Petre Fugaciu