Korean Chamber Orchestra

Fondată în 1965 la Seul de către violoncelistul Bong-Cho Jeon, Korean Chamber Orchestra a devenit în scurt timp un ansamblu cameral de prim rang al ţării. Începînd cu 1979, când Min Kim a ajuns noul său director, Korean Chamber Orchestra şi-a câştigat o reputaţie internaţională, realizând numeroase turnee internaţionale, câştigând astfel aprecierea publicului şi criticii. A susţinut peste 450 de concerte în Coreea, Statele Unite, Canada, Germania, Italia, Croaţia, Polonia, Danemarca, Austria, Franţa, Finlanda, Estonia, Luxemburg, Cehia, Japonia, Hong Kong, Tailanda, Malaezia, China şi Singapore. Turneul său prin nouă oraşe ale Statelor Unite şi ale Canadei din 1995 a fost organizat de Columbia Artists Management Inc. pentru a sărbători a treizecea aniversare de la crearea ansamblului şi a fost apreciată de publicaţii ca New York Times, Los Angeles Times, Washington Post şi Toronto Star. Turneul prin şapte oraşe ale Europei din 1997 a primit aprecieri similare din partea ziarelor germane ca Badische Zeitung şi Mindelheimer Zeitung.

Au cîntat cu renumiţi muzicieni internaţionali cum ar fi Krzysztof Penderecki, Arto Noras, Frans Helmerson, Nobuko Imai, David Geringas, Heinz Holliger, Salvatore Accardo, Marisa Robles, Felix Ayo, Zakhar Bron, Jean-Pierre Wallez, Cyprien Katsaris, Kyung-Wha Chung, Young-Uck Kim, Young-Ok Shin, Kwang-Chul Youn. În plus, ansamblul a lansat 14 CD-uri, cuprinzând o gamă repertorială largă, care a stabilit un nou standard de excelenţă în domeniul muzicii clasice.

În 1999, Korean Chamber Orchestra şi-a făcut debutul la Salzburg în Austria şi a participat la Concertul pentru Pace UNESCO la Paris, unde a fost desemnată oficial ca Orchestră pentru Pace UNESCO. În anii următori, ansamblul a avut un turneu de o lună în Polonia, Croaţia, Germania şi un concert special la Sala Adunării Generale ONU, unde a fost desemnată Orchestră de Cameră a ONU. Korean Chamber Orchestra a făcut un turneu european, în premieră pentru un ansamblu coreean, la Sala de Muzică de Cameră a Filarmonicii din Berlin. Criticii au apreciat orchestra ca fiind una de prim rang, cu o excelentă precizie în interpretare.

În sezonul 2002, a susţinut un concert în faimoasa Sală de Concert Trivoli din Copenhaga, iar în 2003 a efectuat un turneu în Italia şi Germania. Pentru a sărbători cea de-a patruzecea aniversare (2005), a participat la Festivalul de Cameră Heidelberg (Germania), Naantali Music Festival (Finlanda), Rheingau Festival (Germania). Sezonul 2006 le aduce succesul prin participarea la Festivalul Internaţional Mozart (Estonia) şi turneul european în Franţa, Polonia (la a zecea ediţie a Festivalului de Paşti Beethoven) şi Cehia.

Între 2007 şi 2009, Korean Chamber Orchestra s-a remarcat la Festivalurile Rheingau, Naantali Music, Echternach (Luxembourg), Max-Reger-Tage, Markgraefler, Carl Orff şi Ascoli Piceno.

În 2010, Korean Chamber Orchestra  a avut onoarea de a fi invitată la Concertul de Caritate UNESCO la Teatrul „La Fenice” din Veneţia. Orchestra urmează a susţine alte concerte în Finlanda, Germania, Polonia, Italia şi Regatul Unit până în 2011.