For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Manuel Fischer-Dieskau – George Enescu Festival
Manuel Fischer-Dieskau

Manuel Fischer-Dieskau

„Manuel Fischer-Dieskau oferă o interpretare suavă a tonurilor melodice care este în același timp inteligentă și expresivă.“(The Strad Magazin)

„La fel ca tatăl său în vârful carierei, Manuel Fischer-Dieskau știe cum să intervină într-un mod ce aduce muzica la viață, extrage nivelul maxim de expresivitate din partituri.”(MusicWebInternational)

Dacă cineva ar vrea să descrie interpretarea la violoncel a lui Manuel Fischer-Dieskau într-o singură propoziție, aceasta ar putea fi: Lasă violoncelul să cânte și să spună povești!

Încă din copilărie, influențat de vocea tatălui său, legendarul bariton Dietrich Fischer-Dieskau, MFD înțelege intuitiv la o vârstă fragedă că a face muzică este întotdeauna despre comunicare, împărtășirea emoțiilor și a pasiunii.

După studiile sale cu Wolfgang Boettcher (Berlin), Janos Starker (Bloomington / Indiana University, SUA), William Pleeth (Londra) și Arto Noras (Helsinki), MFD își începe cariera internațională ca membru al Cvartetului de Coarde Cherubini, cântând pe toate scenele importante din întreaga lume.

După destrămarea cvartetului, MFD câștigă experiențe prețioase ca violoncelist principal al orchestrelor de top, sub bagheta unor dirijori importanți precum Günter Wand, Sir John Elliot Gardiner, Lorin Maazel, Sir Roger Norrington, și mulți alții.

Ulterior, devine solist și partener în muzica de cameră al unor personalități precum Sabine Meyer, Viktoria Mullova, Katja și Marielle Labèque, Christian Zacharias, Isabelle Faust, François Leleux, pentru a menționa doar câțiva.

În 2007, MFD este numit profesor de violoncel și muzică de cameră la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Germania.

De asemenea, devine director artistic al seriei de concerte „Amici dell‘Arte“ Wiesbaden, precum și președinte al seria de concerte „Im Zentrum Lied“ Köln și „Sankt Goar International Music Festival & Academy“, o instituție care are grijă de artiștii tineri, la început de drum.

MFD a lansat multe înregistrări pe CD sub egida unor case de discuri precum EMI-Classics, Phillips, Onyx sau MDG. Ultimele sale lansăru sub egida MDG – Carl Reinecke „Sonate complete pentru violoncel” cu pianistul remarcabil Connie Shih și David Bakers „Singer of Songs – Music for Cello“ – au fost amândouă foarte apreciate de presa internațională.

În 2018, MFD și Connie Shih au lansat noul lor album cu sonatele complete pentru violoncel de Ludwig van Beethoven, și acesta aclamat de presa internațională.