For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Nicolas Altstaedt: Viața noastră, a muzicienilor, este să descoperim piese, să le dăm viață, să le facem să sune și să le transmitem către public – George Enescu Festival
Nicolas Altstaedt

Nicolas Altstaedt: Viața noastră, a muzicienilor, este să descoperim piese, să le dăm viață, să le facem să sune și să le transmitem către public

Muzicianul de origine franco-germană Nicolas Altstaedt are o activitate complexă, ca violoncelist, dirijor și director artistic. A făcut parte din programul BBC New Generation Artist 2010-2012. În 2012, Gidon Kremer i-a propus să devină succesorul său, ca director artistic al Festivalului de Muzică de Cameră Lockenhaus, iar în 2014, Adam Fischer i-a oferit postul de artistic director al Orchestrei „Haydn Philharmonie”, ansamblu alături de care concertează regulat.

În luna mai 2021 ați fost invitat să dirijați Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în finala Concursului Internațional „George Enescu”, secțiunea violoncel. Cum a fost această experiență pentru dumneavoastră, ca violoncelist și dirijor?

N.A.: Am fost foarte bucuros când am primit această propunere, pentru că de obicei interpretam acele lucrări ca violoncelist, însă ceea ce toți interpreții trebuie să facă este să studieze partitura, la fel ca un dirijor. De pildă am avut Concertele de Elgar, nr. 2 de Șostakovici și pe ambele le-am cântat adesea fără dirijor. A fost foarte important pentru mine să mă aflu și de partea cealaltă a dialogului muzical, să acompaniez solistul și să conduc orchestra, pentru că ai o cu totul altă abordare a muzicii, trăiești o altă experiență în ce privește felul cum reacționează ansamblul la ceea ce obișnuiești tu să prezinți, să cânți, în mod normal. A fost o experiență care m-a îmbogățit și din care am învățat o mulțime de lucruri, pe care nu le știam din activitatea mea de violoncelist. Pentru că în mod normal nu dirijez, ci sunt solist în concerte pentru violoncel și, uneori, există altcineva care dirijează. Așa că sunt foarte recunoscător pentru această experiență.

Ce impresie v-a lăsat nivelul concurenților? Dacă ați fi fost în juriu, ați fi stabilit aceeași ordine pe podium?

N.A.: În general am stat departe de concursuri, nu am acceptat să fac parte din jurii. Concursurile nu ar trebui să existe în artă sau în lumea muzicii. Eu am participat la competiții când eram tânăr, pentru a mă pregăti mai bine și a mă simți mai motivat, pentru că prezența într-un concurs te obligă să lucrezi într-un mod diferit! Dar am făcut-o pentru mine, pentru a-mi atinge anumite ținte, pentru a evolua. Pentru dezvoltarea mea era necesar să am termene limită. Însă, în general, încerc să stau departe de concursuri. Sunt bucuros să văd tineri talentați din noua generație, pentru că atunci când ești în ascensiune este bine să ai în preajmă oameni de vârsta ta către care să poți privi. Pentru mine este foarte important să am contact cu tânăra generație dar de obicei nu am timpul necesar pentru asta. M-am bucurat de întâlnirea cu toți cei trei laureați ai Concursului „Enescu”, atât la repetiții, cât și în afara lor, când am avut conversații interesante. Am repetat atât cu orchestra, cât și doar eu împreună cu fiecare dintre ei. Toți trei aveau câte ceva interesant de spus, diferit, și ordinea pe podium nu cred că are importanță. Ceea ce contează este că au reușit să se autodepășească din punct de vedere muzical asta este ce rămâne, nu neapărat premiul.

În 2018, împreună cu ați câțiva muzicieni valoroși, ați interpretat Octetul de George Enescu la Festivalul de Muzică de Cameră Lockhenhaus. La momentul acela ați declarat: „ne construim programele cu piese camerale necunoscute chiar și de către muzicieni, cum sunt Cvintetul cu pian de Bartók sau Octetul de Enescu, două capodopere care sunt insuficient cunoscute publicului larg”. Vă amintiți cum ați ajuns la partitura Octetului de Enescu? 

N.A.: Am cântat muzica lui Enescu pentru prima oară la Festivalul de la Delft, conceput de Lisa Ferschtman, în 2014. Așa că știam Octetul încă de acum 20 de ani, să spunem, când se considera a fi o lucrare prea dificilă pentru a fi cântată într-un festival, după 2-3 repetiții. Ni s-a părut o mare provocare când am interpretat-o după câteva repetiții. Însă în timp, după ce am intrat în limbajul respectiv și am cântat anumite părți din Octet, am cântat-o cu diferiți artiști, în diverse ocazii. Este un alt nivel acum, față de cel care era în urmă cu 20 de ani, cred. Atât Cvintetul de Bartók, cât și Octetul de Enescu, au devenit lucrări din repertoriul standard, iar acest lucru este deosebit de important. O altă capodoperă pe care am încercat să o interpretez și să o promovez cât mai mult este Trioul de Sándor Veress și cred că, cu cât le interpretăm și le înregistrăm mai des și le programăm în festivaluri, devin lucrări precum Octetul lui Mendelssohn, care se cântă foarte des. Iar Octetul lui Enescu a ajuns în acel punct acum. S-au schimbat mult lucrurile în ultimele decenii. Mulți muzicieni îl interpretează, este programat adesesa și a devenit parte din limbajul nostru, ceea ce cred că este foarte important. Pentru că Octetul lui Enescu este o capodoperă extraordinară. Nu se simte că este o partitură de tinerețe; percepi geniul și maturitatea compozitorului, este o lucrare deosebită care trebuie cântată cât mai mult posibil.

Ați și înregistrat Octetul lui Enescu, împreună cu violonista Vilde Frang și alți muzicieni importanți. Ce ecouri a avut imprimarea?

N.A.: Cred că este important că înregistrarea noastră i-a făcut și pe alții să interpreteze Octetul. Există acum o altă înregistrare foarte bună cu Cvartetele Meta4 și Gringolts reunite. Iar prietenii mei dintr-un cvartet belgian urmează să înregistreze un Cvartet și Octetul de Enescu. Vor fi din ce în ce mai multe, mai bune și mai variate înregistrări în viitor. Este fantastic. O înregistrare îi inspiră și pe alții să facă la fel ori mai bine, sau în mod diferit și sunt extrem de fericit. Aceasta este viața noastră, a muzicienilor: să descoperim piese, să le dăm viață, să le facem să sune și să le transmitem către public, pentru a se simți mai bogat spiritual. Și este un lucru minunat.

Vorbind despre descoperiri muzicale… când ați aflat despre existența partiturii Simfoniei concertante de Enescu, pe care o interpretați în această ediție a Festivalului? 

N.A.: Am descoperit-o cu câțiva ani în urmă, am ascultat-o de câteva ori, erau puține înregistrări cu această lucrare și era foarte rar interpretată, din păcate. În viața noastră de concert, cu puține repetiții, nu era suficient timp pentru o lucrare orchestrală atât de amplă. Limbajul lui Enescu este complex, cu atât de multe modulații surprinzătoare. E nevoie de timp ca să înțelegi această muzică. S-a cântat de multe ori la București, desigur, dar ar trebui să fie interpretată în multe alte locuri din lume. Iar acum, când am învățat-o, a fost pentru mine o uriașă descoperire, pentru că este cu totul diferită de ceea ce am auzit anterior. Iar acum mă simt foarte motivat să o programez și să o cânt mai des în alte locuri, nu doar în București, care este un loc important, desigur și este mare păcat că muzicienii din București nu o cântă prea des. Sper ca acest lucru să se schimbe.

Edward Gardner se va afla la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra în concertul pe care îl susțineți la București. Cu ce gânduri așteptați această reîntâlnire? 

N.A.: Ne-am întâlnit o singură dată, anul trecut. Am cântat Concertul de Elgar împreună, la Washington, și a fost extrem de plăcut. Am petrecut un timp frumos împreună acolo. Simfonia concertantă este mai degrabă o lucrare simfonică, iar violoncelul apare ca instrument obligat și de aceea este foarte important să te înțelegi bine cu dirijorul și orchestra, pentru că totul depinde de chimia dintre interpreți. Ed are o atitudine foarte pozitivă față de procesul de lucru, îi sprijină pe ceilalți și mă simt foarte bine să cânt sub conducerea lui. Mă simt bucuros și onorat că m-a invitat la Londra, ca să cânt împreună cu Orchestra Filarmonică din Londra, la sfârșitul lui septembrie, Concertul de Lutoslawski acolo, iar cu trei săptămâni înainte Enescu la festivalul din România. Este o mare provocare pentru mine și aștept cu nerăbdare.

Interviu realizat de Monica Isăcescu