For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser Norbert Anger: îmi face plăcere să revin şi mă bucur de timpul pe care îl pot petrece aici – George Enescu Festival

Norbert Anger: îmi face plăcere să revin şi mă bucur de timpul pe care îl pot petrece aici

Norbert Anger: M-am împăcat cu faptul de a nu putea fi pe scenă cu ajutorul transmisiilor pe internet, dar ce a lipsit cu adevărat a fost interacțiunea cu alţi muzicieni şi cu publicul.

Născut în 1987 în oraşul Freital din landul Saxonia, Norbert Anger este unul dintre cei mai versatili violonceliști din generația lui, admirat pentru profunzime, expresivitate și virtuozitate, precum și pentru precizia și bogăția sunetului său. Cariera solistică și de interpret de muzică de cameră este frumos completată de activitatea în cadrul renumitei Orchestre a Capelei de Stat din Dresda și a Orchestrei Festivalului de la Bayreuth, precum și de activitatea didactică.

Presupun că nu este pentru prima dată când veniți la București, având în vedere că sunteți instrumentist în cadrul Capelei de Stat din Dresda, o orchestră pe care ne-am bucurat de mai multe ori să o ascultăm în Festivalul „Enescu”.

N.A.: Am mai fost în Festival, cred ca deja de trei ori. Iubesc mult oraşul, îmi face plăcere să revin şi mă bucur de timpul pe care îl pot petrece aici. Va fi însă primul meu recital, pentru că anterior am mai cântat doar în concerte camerale şi în orchestră.

Cum aţi primit invitaţia pentru anul acesta?

N.A.: Prin intermediul prietenei mele Sina Kloke, pe care o cunosc de foarte mult timp. Am studiat împreună la Dresda şi este o pianistă minunată. Ea m-a sunat şi mi-a spus că s-ar bucura să cântăm din nou împreună, cred că nu ne-am mai întâlnit pe scenă de opt ani. Aşa s-a întâmplat.

Programul include Sonate pentru violoncel de Debussy, Şostakovici şi Enescu. Le veţi interpreta în ordinea cronologică a compunerii lor. De fapt ultimele două sunt contemporane (1934 / 1935). Vă rog să ne vorbiţi puţin despre aceste lucrări şi alăturarea lor în program.  

N.A.: Personal, cred că Sonata a II-a scrisă de Enescu este plină de culori, are armonii extraordinare şi o ritmică impresionantă, unică aș spune. Mi s-a părut interesant să o combin cu Sonata lui Şostakovici, care este şi ea pe alocuri foarte lirică, dar în părţile a doua şi a patra are o componentă ritmică subliniată la extrem, neobosită. Asta mi se pare extraordinar şi la Enescu: contrastul dintre ritmică şi culoare timbrală. Am adăugat Sonata de Debussy, poate cea mai impresionistă lucrare camerală scrisă pentru violoncel şi pian. Este fascinant cu câte culori şi stări lucrează aici compozitorul. Sonata lui Șostakovici se bazează în schimb mult mai mult pe ritm şi pe o anume stabilitate în acest sens, iar Sonata lui Enescu aş spune că îmbină cele două laturi. Acest lucru mi se pare captivant, să călătorim împreună pe drumul de la o coloristică timbrală variată spre rigurozitate, să-i spunem, şi până la o îngemănare dintre cele două.

Aţi mai cântat anterior muzica lui George Enescu?

N.A.: Am studiat Enescu, la un moment dat m-am pregătit pentru Concursul „Enescu” şi am parcurs Sonata, dar nu am venit atunci la Bucureşti. Obţinusem un post în cadrul Capelei de Stat din Dresda, aşa că m-am înscris la concurs dar nu am mai participat. Luasem deci contact deja cu muzica lui Enescu.

Sunteţi solist dar şi interpret de muzică de cameră, cântaţi în orchestră şi sunteţi profesor. Cum se îmbină aceste activități? sunt situate pe același plan în preferințele dumneavoastră sau ați putea alege una dintre cele ca fiind pe primul loc?

N.A.: Greu de zis! Este de parcă ar trebui să spui care este copilul tău preferat. Cred că fiecare dintre aceste activităţi o influenţează pe cealaltă. Învăţ foarte mult prin interpretarea repertoriului pentru orchestră, învăț foarte mult din operă, atunci când cânt cu solişti vocali, spre exemplu elemente de respirație, frazare. Ceea ce învăţ aici aplic şi în muzica de cameră, unde încerc să imprim melodiei un caracter vocal. Apoi, doresc să transmit toate aceste învăţături generaţiei viitoare. Am lucrat deja mult ca profesor şi încerc să le ofer celor mai tineri toate aceste experienţe pe care le trăiesc şi tot ceea ce învăț prin intermediul lor. Primesc la rândul meu de la ei multe idei, poate la unele dintre ele nici nu aş fi ajuns singur. Reflectez apoi la ele şi le aplic în interpretările mele. Asta mă bucură nespus. Nu aş putea să spun care activitate este mai importantă pentru mine, pentru că am nevoie de toate.

Am trecut cu toţii printr-o perioadă dificilă din cauza pandemiei. Cum a fost aceasta pentru dumneavoastră, pentru cariera dumneavoastră?

N.A.: A fost foarte neplăcut, îngrozitor. M-am împăcat cu faptul de a nu putea fi pe scenă cu ajutorul numeroaselor transmisii pe internet pe care le-am realizat, am predat de asemenea online, dar ce a lipsit cu adevărat a fost interacțiunea cu alţi muzicieni şi cu publicul, experienţa de a respira efectiv împreună muzica. Acest lucru nu se poate obţine online şi nu poate fi înlocuit. Avem nevoie de a simţi atmosfera din sala de concert, avem nevoie să simţim prezenţa celor care ne ascultă. În primele luni de restricţii dure am încercat să ne acomodăm cu situaţia şi să facem ce putem în condiţiile date, dar cu cât s-a prelungit, ne-am dat seama că esenţialul, ceea ce ne face să existăm şi să facem muzică, ne-a fost luat. Aşa că următoarele perioade de restricții au fost extrem de dificile, pentru că inițial am reuşit să ne mulţumim cu ceea ce avem, dar pe termen lung nu funcţionează. Mă bucur acum că au loc primele concerte, dar trebuie să spun că recent am cântat Concertul de Schumann; a fost primul astfel de eveniment din ultimul an şi jumătate şi a trebuit efectiv să mă reacomodez. Suntem sportivi de performanţă şi în perioada anterioară ne-am putut antrena dar nu am putut cânta, nu am putut prezenta ceea ce am lucrat. Astfel încât revenirea nu este comodă, rutina lipseşte şi chiar dacă ne bucurăm că putem cânta din nou, este dificil. Este un aspect interesant. Sper să ajungem curând la o anume normalitate.

După Festivalul „Enescu” aveţi deja alte evenimente în agendă?

N.A.: Da, începe noua stagiune şi am proiecte atractive. Voi cânta Triplul concert de Beethoven cu Myung-Whun Chung dirijor la Dresda şi Salzburg, precum şi Don Quijote de Richard Strauss cu Franz Welser-Möst, un proiect de care mă bucur mult. Începe şi stagiunea Capelei de Stat din Dresda, din septembrie se reiau şi cursurile. Sunt multe de făcut dar mă bucur mult, am nevoie de aceste activităţi cărora le-am simţit mult lipsa.

Interviu realizat de Andreea Kiseleff