For full functionality of this page it is necessary to enable JavaScript. Here are the instructions how to enable JavaScript in your web browser O seară de neuitat alături de viori și magicienii lor! – George Enescu Festival

O seară de neuitat alături de viori și magicienii lor!

de Ruxandra Predescu

După o finală la violoncel care m-a sedus mai ales prin atmosfera din sală, încărcată de emoția revenirii sub cupola Ateneului Român, miercuri am revenit la „locul faptei” pentru încă o finală a concursului George Enescu – cea de la secțiunea Vioară.

În caz că nu era deja evident, simt nevoia unei precizări: nu sunt muzicolog, nici muzician, ci doar un simplu și nu neapărat cel mai fidel ascultător de muzică clasică. Prin urmare, înainte de fiecare finală, îmi fac „lecțiile” cu conștiinciozitate. Citesc despre finaliști, jurați și, mai ales, povestea lucrărilor din concurs, pe care încerc să le și ascult, dacă nu le cunosc deja.

Deschidere cu Ceaikovsky

Prima lucrare, însă, concertul pentru vioară și orchestră compus de Ceaikovski, interpretat în concurs de germanul Tassilo Probst, îmi e mai mult decât familiară, cu multe audiții în variate interpretări, și, de fiecare dată, cu o emoție care mi-a înlăcrimat privirea. Nu știu și nu pot să ascult altfel acest concert. Nu e de mirare, deci, că nici n-am auzit trilurile unui telefon pe care un spectator neatent a uitat să-l închidă, am aflat despre asta abia la pauză, cu nedisimulată uluire.

Mi s-a părut că a fost un public mai numeros decât la violoncel, dar, cumva, și mai implicat, mai generos cu aplauzele, chiar și pentru interpretarea – corectă, dar întrucâtva fără încărcătura emoțională pe care o așteptam – a germanului de numai 19 ani.

Cumva de înțeles, dacă ne gândim că Ceaikovski a compus acest concert într-un context personal dificil, la finele unui mariaj de formă care a durat numai două luni, și împreună cu un tânăr violonist, pentru care se crede că ar fi avut sentimente mai mult decât de prietenie și admirație.

O poloneză pentru urși polari

De departe, „vedeta” acestei finale a fost românul Valentin Șerban, care a ales una dintre cele mai dificile lucrări pentru vioară: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47, de Jean Sibelius. Un concert scris de un compozitor minunat și un violonist care și-ar fi dorit să ajungă un virtuoz al instrumentului, fără, însă, a atinge vreodată acest nivel. Poate astfel se explică dificultatea interpretării unor pasaje din concert, o provocare pentru orice violonist redutabil, dar și o reverență adâncă a compozitorului pentru acest instrument. Într-o anumită măsură, deci, și în cazul acestei compoziții, resortul a fost tot un fel de relație neîmpărtășită, cea a compozitorului cu vioara!

Nu același lucru se poate spune despre interpretarea lui Valentin Șerban, plină de farmec, dar și de forță, tehnică, dar și emoțională, perfectă în dăruirea sa către public și muzică, impresionantă chiar și pentru un necunoscător ca mine.


S-a ascultat cu răsuflarea tăiată, iar singurul spectator care a bătut – o singură dată! – din palme la finele primei părți, a fost „răsplătit” cu câteva zeci de priviri nu dintre cele mai prietenoase. La finele concertului, lucru rar în istoria concursului, s-a ovaționat și s-a aplaudat în picioare. Negreșit, publicul a simțit nevoia să dea astfel înapoi artistului ceva din energia și bucuria interpretării. Sunt sigură de asta, pentru că și eu m-am ridicat în picioare, nu se putea altfel!

Și nu mă pot abține să nu redau aici descrierea extrem de plastică făcută de muzicologul britanic Donald Francis Tovey părții finale a concertului: „O poloneză pentru urși polari”. Dacă am fi avut astfel de oaspeți în sală, sunt absolut convinsă că ar fi aplaudat și ei!

Vă place Brahms?

Sigur că vă place, nu e cum altfel! I-a plăcut și concurentei din Coreea de Sud, Jaewon Wee, care a ales pentru această finală concertul său în re major pentru vioară și orchestră op. 77. Fină și delicată ca o păpușă de porțelan, așa mi s-a părut Jaewon pe scenă, poate și pentru că primele acorduri ale concertului (aproape simfonic) sunt idilice, pastorale. A intrat în forță, însă, alături de orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată, la această finală, de maestrul Wilson Hermanto, și a și-a condus cu măiestrie vioara prin pasajele dificile compuse de Brahms până la acordurile victorioase ale finalului. Interpretarea sa a fost, de asemenea, răsplătită cu aplauze puternice.

În scurta pauză dintre recitaluri și decizia juriului, suspansul a fost mai palpabil decât la violoncel, discuțiile s-au purtat aprins, cu argumente de oameni care cunosc secretele viorii, dar și pe cele ale celor trei concerte. Am înțeles că fiecare dintre concurenți a avut „mici scăpări”, că Jaewon a cântat foarte „cum se cântă la un concurs” (orice-ar însemna asta!), dar totuși Valentin, „ce interpretare!”.

Probabil știți deja clasamentul, iar restul e istorie, fiindcă nu cred că cineva dintre cei care au fost prezenți la Ateneu va uita prea curând acea seară!

Ne vedem la finala de pian!